Primarul capitalei, Ion Ceban a anunțat că transportul public din municipiul Chișinău nu va fi suspendat în zilele de weekend așa cum a decis ieri Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP). Anunțul vine după ce a avut loc ședința Comisiei Extraordinară în Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Primăria nu se supune deciziei CNESP. Transportul public va circula și în weekend, iar grădiniţile rămîn deschise
Potrivit lui Ceban, transportul public va fi utilizat la capacitate maximă în municipiul Chișinău. În acest weekend acesta va funcționa și probabil în weekendul viitor transportul public nu va fi suspendat. În cursul săptămânii la fel, toate unitățile de transport vor fi scoase la linie.
„În momentul în care diminuăm sau restricționăm transportul, asta înseamnă că vom avea aglomerație și mai mare în stații și în unitățile de transport. Astăzi, pentru a controla și diminua aceste procese, nu avem cum. Dacă punem restricții îmbulzeala va fi și mai mare. Ceea ce este posibil este să găsim soluții pe partea de dotare cu transport public a municipiului. Săptămâna viitoare, vom lansa 20 de troleibuze în Chișinău. Vedem ce putem face cu licitația cu privire la autobuze, mă refer la licitația lansată internațional, inclusiv, cu publicarea în Jurnalul UE de achiziții publice, pentru achiziționarea a celor 100 de autobuze”, a scris Ceban pe Facebook.
Astfel, din cauza lipsei suficiente a unităților de transport în Capitală, Ion Ceban dă vina pe consilierii municipali.
„Dacă m-ar fi ascultat consilierii municipali și ar fi făcut mai puțină politică în acest sens, deja în luna iulie trebuiau să fie autobuze în Capitală. Populismul și demagogia ieftină costă. Următorul lucru, am rugat și Parlamentul să ne dea o interpretare, pentru că ține de siguranța oamenilor. Noi trebuie să asigurăm foarte multe spitale. Medicii tot sunt obosiți”, se mai arată în postarea lui Ceban.
Primarul Capitalei spune că, cert este că școlile vor fi închise, însă grădinițele deschise. „Pe partea de instituții educaționale noi am transpus și urmează să ne conformăm. Am recomandat platforma Educația Online pentru elevi, părinți și profesori. Acolo a fost completat un curriculum. Pentru a repeta materialul, e mai bine să vezi o lecție cu profesorul”, a conchis edilul.
Amintim că, ieri, CNESP a impus mai multe restricții la nivel național, după creșterea numărul de cazuri noi de coronavirus în ultimele săptămâni.