Presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anuntat vineri ca primele rugaciuni colective musulmane vor avea loc pe 24 iulie la Sfanta Sofia ca moschee, adaugand ca edificiul va ramane deschis vizitatorilor de toate confesiunile, relateaza AFP, citat de ziare.com


„Ne vom ruga impreuna de vineri, 24 iulie, la Sfanta Sofia si, astfel, o vom deschide cultului (musulman)”, a spus Erdogan intr-un discurs, adaugand ca fosta bazilica, un important obiectiv turistic din Istanbul, „va ramane deschisa tuturor, turcilor si strainilor, musulmanilor si non-musulmanilor”.

Citeşte şi:  Minunea NU s-a petrecut: Norul deosebit NU a coborât peste biserica ortodoxă de pe Muntele Tabor în timpul Sfintei Liturghii

UNESCO a anuntat vineri ca „regreta profund” decizia autoritatilor turce, „luata fara un dialog prealabil”, de a „modifica statutul” fostei catedrale Sfanta Sofia, aflata in patrimoniul mondial al organizatiei ONU

Consiliul de stat din Turcia a acceptat cererea mai multor asociatii anuland o decizie guvernamentala din 1934 care conferea monumentului Sfanta Sofia de la Istanbul statutul de muzeu, a indicat agentia de presa de stat Anadolu. Consiliul a examinat aceasta cerere din 2 iulie si decizia sa a fost asteptata in termen de 15 zile.

Citeşte şi:  A doua cădere a Constantinopolului: Transformarea Catedralei Sf. Sofia în moschee

Opera arhitecturala majora, construita in secolul VI de bizantinii care si-au incoronat imparatii aici, Sfanta Sofia este un sit clasat in patrimoniul mondial al UNESCO si una dintre principalele atractii turistice de la Istanbul.

Ea a fost convertita in secolul al XV-lea in moschee dupa invazia otomana, apoi in muzeu in 1934 de tanarul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal, dornic sa o ofera „umanitatii”.