„Vă voi mântui pe voi şi veţi fi întru binecuvântare”, făgăduieşte Domnul prin proorocul Zaharia (Zaharia 8, 7-23). Cu ce condiţie, însă? Cu condiţia ca fiecare să spună adevărul aproapelui său, ca oamenii să împartă ce au de împărţit după dreptate, să nu poarte ranchiună în inima lor împotriva aproapelui, să nu iubească jurămintele mincinoase, ci să iubească pacea şi adevărul.

Citeşte şi:  «A asculta de Dumnezeu mai mult decât de oameni» e răspunsul Bisericii către toţi persecutorii săi

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, atunci, zice Domnul, „vor fi poporul Meu, şi le voi fi lor Dumnezeu, întru adevăr şi dreptate” şi se va răspândi printre ei binecuvântarea. Atunci vor auzi toţi ceilalţi şi vor grăi: „Haide la ei să ne rugăm feţei Domnului, fiindcă am auzit că Domnul este cu ei”. „Şi vor veni popoare multe şi neamuri puternice, ca să caute pe Domnul Savaot”.

Citeşte şi:  Să vă rugaţi fie şi numai cinci minute, dar să vă dăruiţi lui Dumnezeu cu iubire şi dor fierbinte

Astfel a atras oameni şi popoare către Domnul înalta curăţie sufletească a primilor creştini, şi cei ce trăiesc în duhul lui Hristos sunt totdeauna, fără cuvinte, cei mai buni propovăduitori ai lui Hristos şi cei mai convingători apostoli ai creştinismului.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia, București, pag. 33-34