Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a luat o hotărâre controversată care poate avea repercusiuni asupra știinţei medicale. Judecătorii au apreciat că un vaccin poate fi considerat sursă a unei afecţiuni chiar dacă nu există dovezi ştiinţifice în această privinţă.
Tribunalul european a ajuns la concluzia că dacă o boală a survenit la un timp relativ scurt de la momentul în care o anumită persoană a fost vaccinată, în condiţiile în care persoana nu a avut antecedente ale bolii și există și un număr semnificativ de cazuri asemănătoare, atunci acestea pot fi considerate dovezi suficiente pentru a-i trece pe producătorii de vaccinuri în boxa acuzaţilor, se anunţă într-un comunicat de presă al forului european.
S-a ajuns la această decizie în contextul disputei pe marginea cazului unui bărbat francez care a fost vaccinat pentru hepatită B în 1998. Un an mai târziu a dezvoltat scleroză multiplă, o boală în care sistemul imunitar atacă măduva spinării și creierul. Bărbatul a murit în 2011, însă cu 5 ani înainte a dat în judecată compania care a produs vaccinul, Sanofi Pasteur.
Înainte de imunizare, bărbatul a susţinut că a avut o stare de sănătate bună şi nici măcar nu au existat antecedente ale acestei boli în familia sa. În ciuda acestor argumente, justiţia franceză a dat dreptate companiei, considerând că nu se poate proba ştiinţific, fără rezerve, că există o legătură între acel ser şi scleroza în plăci, având în vedere că încă nici nu s-a descoperit care sunt cauzele apariţiei acestei boli.
Cazul a mers mai departe, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Judecătorii europeni au luat în considerare argumentele și au decis că experţii medicali consultaţi în acest caz nu au dreptate și există „dovezi consistente și specifice” care să arate că vaccinul este cauza cea mai plauzibilă pentru apariţia bolii. Şi asta pentru că nu se poate demonstra ştiinţific faptul că boala a fost provocată de altceva.
În urma acestei decizii, familia bărbatului poate deschide un nou proces în Franţa. Decizia a atras numeroase critici din partea experţilor. Primii care au reacţionat au fost producătorii vaccinului. Într-un comunicat de presă, un reprezentant Sanofi Pasteur a declarat că „nu este rolul nostru să comentăm această decizie legală. Totuși Sanofi Pasteur dorește să reitereze faptul că vaccinurile companiei sunt sigure și eficiente în a proteja împotriva bolilor infecţioase. Vaccinurile noastre pe hepatita B sunt sigure și bine tolerate. Au fost aprobate de autorităţile de sănătate și vândute de mai bine de 30 de ani.”
Decizia instanţei nu se rezumă la o simplă rezolvare privind cazul în speţă, ci oferă îndrumări tuturor instanţelor UE care au în vedere probleme similare. În decizie se insistă pe faptul că instanţele naţionale trebuie să se asigure că elementele de probă sunt „suficient de serioase, specifice și coerente pentru a justifica un verdict”. Astfel instanţa europeană autorizează instanţele naţionale să recurgă la propriile analize privind cauzalitatea, pe baza dovezilor care sunt prezentate, fără a se baza pe opinia experţilor, a declarat profesorul Tony Fox din cadrul grupului de medicamente farmaceutice de la King’s College din Londra, citat de CNN. În lipsa unor studii concrete, Fox se întreabă dacă „un vaccin provoacă scleroză multiplă, atunci de ce milioanele de oameni care au fost vaccinaţi nu au dezvoltat această afecţiune? Și de ce există atât de mulţi oameni cu scleroză care nu au apelat niciodată la această vaccinare?”
„Nu există nicio legătură cauzală între vaccinul împotriva hepatitei B și scleroza multiplă, dar câteva cazuri semnalate după vaccinare nu ar fi atât de surprinzătoare, mai ales atunci când acesta este administrat adolescenţilor, chiar înainte de vârsta de debut pentru mulţi suferinzi de scleroză multiplă”, a reacţionat și Keith Neal, profesor emerit în epidemiologia bolilor infecţioase la Universitatea din Nottingham. „Ceea ce încearcă ei să afirme (judecătorii, n.r.) este că vaccinul este responsabil pentru scleroza multiplă a pacientului, dacă nu se poate dovedi contrariul. Potenţial, această hotărâre afectează toată piaţa medicamentelor și ameninţă dezvoltarea de noi medicamente.”
Peter Openshaw, președinte al Societăţii Britanice de Imunologie și profesor de medicină experimentală la Imperial College din Londra, a declarat că „este foarte interesant că Curtea Europeană de Justiţie a decis că judecătorii pot lua în considerare dacă o vaccinare a afectat starea de sănătate a unei persoane chiar dacă nu există dovezi știinţifice care să susţină acest lucru”. Dovezile știinţifice nu susţin o legătură între vaccinul hepatic B, sau orice alt vaccin în uz curent, și scleroza multiplă”, a continuat expertul. „A spune că există o legătură între orice vaccin și scleroza multiplă și, în același timp, să admiţi că nu există dovezi știinţifice care să ateste o astfel de legătură este ilogic și produce confuzie pentru public.”
Este o lege care lasa loc intententionat de multe interpretari ; autoritatile fug de raspundere.
In cazul in care autoritatile, prin experti si specialisti declara o „epidemie” (a se vedea datele statistice contradictorii postate de autoritati si cat de „bine” sunt realizate statisticile) care a devenit „f. amenintatoare” si care poate provoca chiar decesul (tema emontionala intens vehiculata din dorinta de manipulare), atunci statul poate obliga toate populatia sa se vaccineze (eventual cand vor fi suficient de multe stocuri de vaccinuri care trebuie vandute)…
Statul se eschiveaza de raspundere; trebuie introduse masuri si raspunderi (civile, penale, administrative etc) pentru autoritati la nivel personal, producatori de vaccinuri, medicii care fac lobby agresiv pt. vaccinare (oricum isi iau si medicii un comision pentru fiecare vaccin facut) etc.
Si colac peste pupaza tot o comisie nou-infiintata la nivel judetean in subordinea Min. Sanatatii se va pronunta asupra reactiilor adverse. Oare cat de naiv poti sa fii ca sa crezi ca aceasta comisie, condusa si dirijata din umbra de Minister, va da castig de cauza celor care vor suferi de pe urma vaccinurilor? Si cum poate demonstra acest lucru ? Datele medicale pot fi cu usurinta manipulate.
Tot Min. Sanatatii, prin Casa de Sanatate, a mai bagat pe gatul romanilor , prin forta, manipulare si intimidare, cardul de sanatate sub pretextul ca se vor economisi f multi bani si se va moderniza sistemul medical…..Judecati dragi romani cat de mult s-au schimbat lucrurile in sistemul medical dupa introducerea cardului de sanatate si a dosarului electronic de sanatate.
Sunteti tratati mai bine la medic? Asteptati mai putin la coada? Beneficiati de dotari moderne in spitale ? Nu mai sunteti nevoiti sa dati „atentii” personalului medical?
Reflectati si decideti daca autoritatile pot fi crezute pe cuvant in problema vaccinurilor.