Pregătirea sinodului tâlhăresc din Creta

sinodul-din-creta

Sfinţii Părinţi ne spun că cel mai mare duşman al Bisericii nu sunt prigonitorii creştinismului, ci ereticii şi ereziile

Nicicînd în istoria şi viaţa Bisericii Ortodoxe, nici măcar un simplu sinod nu a căutat şi inventat, în acest chip nefiresc, probleme pentru lucrarea şi sesiunile sale; nicicînd nu s-au convocat astfel de conferinţe, congrese, pre-sinoade şi alte întruniri contrafăcute, necunoscute tradiţiei sinodale ortodoxe şi în realitate împrumutate de la organizaţiile occidentale străine de Biserica lui Hristos. Sfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, convocate de Dumnezeu, au avut întotdeauna una sau cel mult 2 sau 3 probleme, aşezate înaintea lor de extremă gravitate a marilor erezii şi schisme care denaturau Credinţa Ortodoxă, sfîşiau în bucăţi Biserica şi puneau în mare pericol mîntuirea sufletelor omeneşti, salvarea poporului dreptcredincios al lui Dumnezeu şi a întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Starea de decadere a Constantinopolului, datorita patriarhilor nevrednici

Astăzi, (anul 1977, n.n.) situaţia este chiar mai primejdioasă: odinioară, Biserica Constantinopolului era un organism viu cu milioane de credincioşi, care a reuşit să depăşească fără întîrziere criza provocată de cursele din afară, ca şi ispita de a sacrifica credinţa şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru bunurile acestei lumi.

Citeşte şi:  Un ierarh din Cipru şantajează preoţii şi credincioşii, pentru a se injecta cu serul experimental

Cu toate acestea, astăzi, ea are doar mitropoliţi fără credincioşi, episcopi care nu au pe cine să păstorească (adică, fără eparhii), care doresc totuşi să controleze destinele întregii Biserici. Soarta Bisericii nu mai este, nici nu mai poate fi în mîinile împăratului bizantin sau ale oricărui alt suveran. Nu este controlată de un patriarh sau de nici unul din puternicii acestei lumi, nici măcar de o „pentarhie” sau de „autocefalii” (înţelese în sensul restrîns al cuvîntului).

Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut într-o mulţime de Biserici locale cu milioane de credincioşi, dintre care mulţi din zilele noastre au pecetluit cu sîngele lor Succesiunea Apostolică şi credincioşia faţă de Miel. Şi noi Biserici locale par să se înalţe la orizont, precum cea japoneză, africană şi americană, iar libertatea lor întru Domnul nu trebuie să fie răpită de nici o „super-Biserică” de tip papistaş (potrivit canonului 8 al celui de-al III-lea Sinod Ecumenic), fiindcă aceasta ar însemna un atac asupra însăşi esenţei Bisericii. Fără conlucrarea lor, rezolvarea oricărei chestiuni ecleziastice de importanţă ecumenică este de neconceput, fără a mai vorbi despre soluţionarea problemelor care le afectează direct, adică problema diasporei.

Citeşte şi:  Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele va fi toată „adunarea satanică”

Profeţia pesimistă asupra sinodului tâlhăresc s-a împlinit

Înainte de a avea loc un sinod, să ne întrebăm pe noi înşine dacă va fi posibil ca la acest sinod să se facă auzite conştiinţele milioanelor de Noi Mucenici, curăţite prin sîngele Mielului. Experienţa istoriei ne învaţă că ori de cîte ori Biserica este răstignită, fiecare mădular al ei este chemat să pătimească pentru adevărul ei, şi nu să dezbată probleme artificiale sau să caute răspunsuri false la întrebări reale, „pescuind în ape tulburi” pentru a satisface ambiţii personale. Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri.

Citeşte şi:  Vai de capul lor! În zi de Paşti turcii transformă în moschee străvechea Biserică a Mântuitorului din Chora, aflată în patrimoniul mondial

Avînd în vedere toate acestea şi conştientizînd cu durere situaţia Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii, în general, care nu s-a schimbat substanţial de la ultimul meu apel către Sfîntul Sinod al Episcopilor din mai 1971, conştiinţa mă sileşte încă o dată să revin cu sîrguinţă şi rugăminte către Sfîntul Sinod al Episcopilor Bisericii Sîrbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sîrbă să se abţină de la a participa la pregătirile pentru „sinodul ecumenic”, ba chiar de la a participa la sinodul însuşi. Fiindcă dacă acest sinod, Doamne fereşte, va avea loc cu adevărat, ne putem aştepta de la el doar la un soi de urmări: schisme, erezii şi pierderea multor suflete. Examinînd chestiunea din punctul de vedere al experienţei apostoleşti, patristice şi istorice a Bisericii, un asemenea sinod, în loc să vindece, va face noi răni pe trupul Bisericii şi îi va pricinui noi probleme şi necazuri.

(Epistola a fost adresată Episcopului Iovan de Sabac şi ierarhiei sîrbe de catre Cuviosul Iustin Popovici,  cu rugămintea de a o prezenta Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sîrbe).

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi