Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui
Schiegumenul Kukşa al Odesei (1875 – 1964) a fost canonizat în anul 1994.
Nu peste mult timp va avea loc Soborul Ecumenic, numit „sfânt”. Însă acest Sobor, va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui toate credinţele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria – anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor – să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.
Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele încă sunt ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserică, însă nu va trebui să mergem într-acolo nici într-un caz. Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui.
Ziarul „Pravoslavnâi Simbirsk”, nr. 21–22, 1998
Creștinismbiserica ortodoxa înseamnă ortodoxie (Ortodox înseamnă drept slăvitor adevărata credința creștină a lumii Ortodocși sunt doar cei care țin calendarul iulian biserica ortodoxa tradițională nemodificată genetic în1924 Patriarhia Română nu mai este biser2005 2012 2016 ica ortodoxa din 1ș924 cînd au adoptat calendarul gregorian și au stricat rânduiala sfintelor canoane asa cum au stabilit cei 318PĂRINTI la soborul ecumenic de la Nicea În anii 2005 2012 2016 postul Sf apostoli Petru și Pavel a fost mai mic de 8zile În anul 2005 postul SF Apostoli Petru și Pavel a fost anulat complect find nevoit Patriarhul Teoctist să treacă din oficiu 2zile
Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință nu la o religie. Ortodoxia cu închinarea la idoli este pe calea pierzării. Pocăința vine urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu și împliniria poruncilor, nașterea din nou adică din Apă și Duhul Sfânt.
Ionel Beg tu ești predicator,pocaitule?
Emanoil Constantin Untu Ști ce înseamnă să te cunoască Dumnezeu pe nume?
Ionel Beg fa la vale
Val Nov Răspunsul se găsește in Cuvântul lui Dumnezeu. Omul neprihănit se cunoaște după roade. Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți dar calea păcătoșilor duce la pieire. Psalmul 1
Ionel Beg fa la vale cu secta ta
Val Nov Secta mea se numește Să te cunoască Dumnezeu pe nume,dacă ați citi și cunoaște credința ortodoxă dar sânteți pe lîngă credința in Dumnezeu. Vă încrede ți in Dumnezeul veacului acestuia.
Ionel Beg lasă lingușirea și fă la vale
Val Nov Merg spre cer nu in jos
Doamne ajuta
Site de propaganda ruso – naționalistă – ortodoxo…! Sa ne abonam LA TELEGRAM, , O MIZERIE PUTUROASA PUTINISTA.? SICTIR „aparatorule”, javra, dar cei 31 (provizoriu!) de morti, după bombardamentul asupra SP. DIN DNIEPR NU. VORBESTI, NU TE ROGI MIZERIE DE-A LUI KIRILL? CUM SE PERMITE. PROMOVAREA ORTODOXISMULUI XENOFOB, MIZER, PUTUROS, JEGOS, RUSESC?
Ce inseamna credinta ortodoxa? Cum ar fii sa stai in credinta in Mantuitorul Hristos, in promisiunile Scripturii, in rugaciune si comuniune cu ceilalti crestini? Lasati popimea si veniti la Hristos si adevarul va va face liberi si mai bogati.
Doamne ajută Amin Doamne ajuta
Asta e proorocie ? E doar un apel patriotic. Adanc ft adanc
Dan Dan .. RUSESC…!
Amin
Doamne ajuta ! Amin
Amin
AMIN Doamne ajuta
DOAMNE ferește să nu ajungem acolo.
🙏🙏🙏✝️✝️✝️
Fugi tare,fraiere!!
În primul rând ortodoxia nu este o credință ci religie. Atunci Creștinismul ce este? În al doilea rand nici o religie, cult, sectă, organizație, societate, firmă, etc, nu te mântuieste. În al treilea rand faptele noastre și starea în care ne va afla judecata Lui Dumnezeu potrivit voinței Sale va hotărî mântuirea noastră. Singura poartă de întrare în Împărăția Lui Dumnezeu este Iisus Cristos Mesia, Fiul Lui Dumnezeu. Aceasta este viața cea veșnică să Te Cunoască pe Tine singurul Dumnezeu și Pe Fiul tău Isus Cristos pe Care Tu L-ai trimis. Timotei 2:5.
Orice alta adăugire la Cuvântul Lui Dumnezeu sunt condamnate la sfârșitul Bibliei indiferent cine este cel care săvârșește o asemenea faptă.
Amin!
Amin!
Amin!
Amin
Deci, conform proorociei Cuviosului Kukșa, după Sinodul al 8-lea nu vom mai putea frecventa bisericile noaste? Dar acum dacă le frecventăm oare nu avem părtășie cu cei care semnează documente în numele întregii Biserici și ne facem complici la trădare și la apostazie?
Cu alte cuvinte, vreau să spun că deja e târziu, fărădelegea în sânul Bisericii oficiale se lucrează. Dar noi unde să ne refugiem? În catacombe? Cum să cunoaștem vremea când nu trebuie să mai călcăm în bisericile noastre splendide, împodobite și aurite?
nu avem, deoarece, precum sfintii ne-au explicat, fiecare isi va purta grija de sufletul sau, respectiv si aici, sa ne vedem de pacatele noastre, sa nu facem dezbinare ca prilej de schisma celor mandri, ci sa fim ca niste oi care asculta de Pastorul ce-si pune sufletul pentru oaia din turma sa.
Si daca Hristos Dumnezeu a dat porunca pina la soborul spurcatilor sa mergem la sf biserici, dupa sobor sa mergem numail la antiecumenisti, restul va fi adunatura de spurcati
Deja de azi de facut schisma, chiar si cu episcop este egal cu tradare.
Trebuie de luptat pentru curatia ortodoxie in launtrul bisericii, iar nu in afara, si lupta trebuie sa fie prin rugaciune cu marturisire.
SI ASTA SE PREVEDE SA FIE ACUMA IN IUNIE 2013. AL 8-LEA SOBOR