Preoții ar putea fi amendați cu până la 7.500 de lei pentru campania electorală în timpul slujbelor religioase și nemijlocit în biserici.
Este una dintre propunerile reprezentanţilor CEC pentru completarea Codului Electoral. Astfel, amenzile ar putea fi aplicate atât persoanelor fizice, cât și conducătorilor cultelor religioase, transmite Publika.md.
De menționat că, în prezent, Codul Contravențional prevede amenzi pentru toţi cei care desfăşoară campanie electorală în ziua alegerilor sau cu o zi înainte de scrutin.
Modificările legislative propuse de CEC au fost trimise Guvernului și Parlamentului pentru examinare. Acestea vor intra în vigoare doar dacă vor fi aprobate de executiv și legislativ.
Secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, i s-a solicitat opinia referitoare la propunerea Comisiei Electorale Centrale. Acesta a promis că va reveni cu un răspuns după ce va face cunoştinţă cu proiectul.