Neintelegerile cresc acolo unde scade dragostea, iar harul lui Dumnezeu este dat uitarii. Daca, in lume, neintelegerile si conflictele dintre oameni cresc incontinuu, fiecare cautand sa-l biruie pe celalalt, intr-o nebunie generala, in Biserica insa lucrurile nu trebuie sa stea asa.
Ca si crestini, vom fi mai vrednici de osanda decat cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, daca vom face faptele acelora. Intre crestini salasluiesc toate cele trei Persoane dumnezeiesti, precum ne-a spus Mantuitorul: „Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). „Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el” (Ioan 14, 23).
Neintelegerile dintre crestini
Lumea este din ce in ce mai agitata, iar oamenii acesteia se afla tot timpul intr-o stare nefireasca, fiind cuprinsi de manie si de revolta; mandria sta la baza celor mai multe conflicte sociale si familiale. Daca lumea se agita si fierbe, caci oamenii ei traiesc numai pentru aceasta lume, neprivind catusi de putin spre Dumnezeu si spre viata de apoi, in Biserica, crestinii nu au voie sa se agite, sa se certe unii cu altii si sa deznadajduiasca de schimbarile sociale.
Este fireasca lupta mai mare pe care diavolul o ridica asupra crestinilor, desi el nu-i slabeste nici pe necrestini. Indiferent insa de cat de mare este lupta, ea nu va fi niciodata peste puterile noastre, caci Dumnezeu este drept si milostiv, purtandu-ne de grija: „Lasati lui Dumnezeu toata grija voastra, caci El are grija de voi. Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, caruia stati impotriva, tari in credinta, stiind ca aceleasi suferinte indura si fratii vostri in lume” (I Petru 5, 7-9).
Crestini fiind, sa nu indraznim sa traim ca si cei care nu cred in Dumnezeu. Daca in orice adunare lumeasca apar dezbinari si certuri, oamenii grupandu-se in tabere potrivnice, in Biserica, cei credinciosi nu au voie sa fie potrivnici unii altora, fiecare trebuind sa lupte numai cu pacatele sale, iar nu cu ceilalti. Abia atunci cand vom avea inima plina de dragoste fata de toti ceilalti (mai ales in Biserica), vom putea spune ca implinim cuvantul Mantuitorului, care ne porunceste: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 34-35).
Din pacate, multi crestini uita insa ce inseamna numele pe care il poarta. A fi crestin implica a-ti asuma intreaga Evanghelie, straduindu-te din rasputeri sa implinesti poruncile Mantuitorului, singurele care duc spre libertate, spre pace si spre viata cea vesnica. Sa nu uitam ca toti suntem frati intre noi si fii ai lui Dumnezeu; suntem cei pe care Dumnezeu i-a scos din intunericul necunostintei si i-a adus la lumina cunoasterii dumnezeiesti.
Dezbinarile si certurile au existat in Biserica si in vechime. Cei prin care diavolul a lucrat dezbinari si certuri nu au fost insa niciodata oameni duhovnicesti, ci oameni trupesti (lumesti): „Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti si nu dupa firea omeneasca umblati?” (I Corinteni 3, 3).
Existenta ispitelor in Biserica ajuta la invederarea adevaratilor crestini, iubitori de Dumnezeu, iar nu de intaietate lumeasca si de pacate: „Voi va adunati nu spre mai bine, ci spre mai rau. Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati” (I Corinteni 11, 17-19).
Atata timp cat facatorii de pace sunt fii ai lui Dumnezeu (Matei 5, 9), nascatorii de certuri si dezbinari sunt fii ai diavolului. „Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune inaintea tuturor oamenilor. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii” (Romani 12, 17-18). Acela care doreste din toata inima sa se impace cu toti oamenii se face fiu al lui Dumnezeu si propovaduitor al Evangheliei lui Hristos.
Diavolul vrea sa-i dezbine pe crestini si sa nimiceasca pacea din Biserica, pentru ca duhul lumii sa inabuse Duhul lui Hristos din cei credinciosi. Atata timp cat crestinii nu se dezbina intre ei, nimic exterior lor nu ii va putea dezbina, caci: „Orice imparatie care se dezbina in sine se pustieste, orice cetate sau casa care se dezbina in sine nu va dainui” (Matei 12, 25). Cand dragostea se raceste, nimicirea este aproape: „Toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar daca va muscati unul pe altul si va mancati, vedeti sa nu va nimiciti voi intre voi” (Galateni 5, 14-15).
Pentru marea lui iubire de oameni si pentru rugaciunile crestinilor mai tine Dumnezeu lumea, dand inca pace neamurilor care se inarmeaza neincetat. Cand crestinii nu se ingrijesc insa de unitatea lor, tanjind spre cele lumesti, lumea este lasata de Dumnezeu in salbaticia patimilor ei.
Deoarece pacea lumii este conditionata, intr-o masura semnificativa, de pacea dintre crestini, se cade sa luam aminte la indemnul Sfantului Apostol Pavel, care spune: „Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere” (I Corinteni 1, 10).
Sursa: crestinortodox.ro, autor Teodor Danalache
Neintelegerile cresc acolo unde scade dragostea, iar harul lui Dumnezeu este dat uitarii. Daca, in lume, neintelegerile si conflictele dintre oameni cresc incontinuu, fiecare cautand sa-l biruie pe celalalt, intr-o nebunie generala, in Biserica insa lucrurile nu trebuie sa stea asa. 🔺 https://c.aparatorul.md/usppm 🔺
Moș Leonte arestat în direct…! de unul am …scăpat, urmează Hadăr…?
Amin Doamne ajuta
Minunat , frate mare Pacatos! Dar ai aratat doar partea cu smerenia , cu pocainta . Trebuie sa sporim si in virtutea dragostei , adica sa rabdam pe toti , pentru ca sa-i ajutam pe cat putem sa se mantuiasca de e posibil toti , apoi sa facem tot ce putem sa le aratam iubire , nu prin cuvinte , ci prin fapte . Sa ne rugam mai ales pentru cei cazuti mai rau , sa dam si pomelnice la acatist si psaltire , daca e de bine si la sarindare , sa tinem post pentru pacatele altora , sa facem metanii pentru ei ( purtati-va sarcina unul altuia ) . Numai asa, iubind din tot sufletul si nejudecand pe nimeni , suntem cu adevarat ucenici ai lui Hristos si nu dezbinam turma .
Arh. Sofronie , ucenicul Sfantului Siluan , spunea ca trebuie sa ne simtim responsabili pentru pacatele tuturor oamenilor , ca si cand ar fi ale noastre si sa ne rugam cu nadejde pentru oameni , chiar daca ni se pare o nebunie ca micuta noastra rugaciune sa nu se piarda in neant! El spunea ca , daca rugaciunea noastra ar fi cat o picatura in ocean , ea va avea puterea sa impinga macar putin , tot universul spre bine . Deci sa prindem curaj , fratilor si sa ne rugam cu credinta si dragoste fierbinte , nu doar caldicica si Dumnezeu ne va auzi . Sa se astupe gurile barfitorilor si a celor care se bucura de raul altora si al dezbinarii ,dar sa ne rugam si pentru acestia si sa le daruim la fel de fierbinte iubirea noastra , ca sa implinim porunca Domnului : „Iubiti-va unii pe altii ,precum si Eu v-am iubit ( pana la jertfa pe cruce) „.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
ne aflăm într-o vreme mai specială.
şi sunt căi de smerenie foarte uşoare.
în primul rând duşmanul cel mai rău eşti singur însuţi.
în al 2-lea rând, la smerenie ajungi doar lepădând grijile acestei lumi, adică să ai mintea doar într-o singură direcţie – spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Hristos Dumnezeu.
în al 3-lea, când cineva te jigneşte – tu rabdă 1 minută, şi peste 1 minută vei vedea că ţi-a dat Bunul Dumnezeu putere să recunoşti că nu merită nici el nici tu ca să-i răspunzi cu ură, pentru că ţi-e frate, şi pentru că te îmbogăţeşte cu avere veşnică.
în al 4-lea, haina să nu fie spre laudă deşartă pentru că toată chiteala este doar şi doar spre desfrânare, pentru că, rănind inima cuiva – automat te faci în „lup-răpitor”, că duhul respectiv invadează toate trupurile întinate.
în al 5-lea, de nu vei posti – nu ai nici o putere, pentru că hrana destulă sădeşte sămânţa morţii sufletului uman.
în al 6-lea rând, cel ce nu se roagă continuu – acela cade pradă duhului deşertăciunii. adică rugăciunea continuu în timpul întregii Sfintei Liturghii şi a altor Sfinte Slujbe, şi respectiv acasă, în loc de noutăţi, în loc de odihnă degeaba, în loc de plimbări sau ieşiri cu prietenii sau cunoscuţii care neagă Adevărul Dumnezeiesc.
în al 7-lea rând, desăvârşirea persoanei duhovniceşti prin toate căile posibile!
acestea sunt condiţiile de a nimici răcirea dragostei şi pentru a spori în smerenie.