Un raport asupra sterilizării forţate a mii de persoane în Japonia, în virtutea unei legi eugenice astăzi dispărute, a fost aspru criticat, detractorii săi apreciind că acesta omite responsabilităţile guvernului nipon, informează AFP.

Raport Japonia: Mii de oameni au fost sterilizaţi fără să ştie

Raport Japonia: Mii de oameni au fost sterilizaţi fără să ştie

Acest raport de 1.400 de pagini prezentat în Parlamentul Japoniei, detaliază cum circa 16.500 de persoane – dintre care unele aveau doar nouă ani – au fost sterilizate fără consimţământul lor, în virtutea legii eugenice ce fusese în vigoare în această ţară între 1948 şi 1996, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Mass-media încearcă să ne convingă că a fi bărbat înseamnă a purta cercei, să plîngi şi să porţi rochii

Alte circa 8.500 de persoane au fost sterilizate cu acordul lor, însă apărătorii unor victime au emis dubii în ceea ce priveşte circumstanţele în care acest acord fusese obţinut.

Legea îi autoriza pe medici să sterilizeze persoanele ce sufereau de deficienţe intelectuale ereditare, pentru „a evita (…) o descendenţă de proastă calitate”.

În 2019, Parlamentul nipon a adoptat o lege ce prevedea plata de despăgubiri victimelor, însă guvernul oferise o despăgubire forfetară de 3,2 milioane de yeni de persoană (20.700 de euro), sumă insuficientă în raport cu gravitatea faptelor, potrivit avocaţilor victimelor.

Citeşte şi:  Pentru acceptarea IMPLANTARII CIPULUI se impune ideea precum ca bancnotele ar fi pline de virusi

De asemenea, Parlamentul a comandat raportul dat publicităţii săptămâna aceasta, pe care Koji Niisato, un avocat care a reprezentat victime, l-a apreciat drept insuficient.

Raportul nu face decât să confirme că „a fost o lege extrem de oribilă”, a declarat Niisato pentru jurnalişti miercuri.

Însă raportul nu prezinte „motivele pentru care această lege oribilă a fost promulgată şi a existat timp de 48 de ani, şi nu menţionează de ce guvernul nu şi-a asumat responsabilitatea, chiar după ce legea a fost amendată. Este extrem de regretabil”, a declarat el.

Citeşte şi:  Măştile de astăzi ascund un satanism care nu urmăreşte decât distrugerea omului: Eutanasie - cei care au ochi de văzut, să vadă!

Victimele sterilizării forţate luptă de multă vreme pentru a obţine recunoaşterea prejudiciului suferit, iar trei dintre ele au obţinut despăgubiri în justiţie anul trecut, o victorie istorică.

Însă luna aceasta, un alt tribunal a respins cererea de despăgubiri a reclamanţilor, argumentând că faptele s-au prescris.

Sursa: https://www.theguardian.com/world/2023/jun/22/anger-in-japan-as-report-reveals-children-were-forcibly-sterilised