Iubiti parinti, monahi, monahii si mireni ai binecuvantatei Biserici Ortodoxe Romane,

Cu multa bucurie in suflet am aflat de ravna si dragostea voastra pentru Dumnezeu si pentru Biserica Sa cea Sfanta, pe care “nici portile iadului nu o vor birui”. Ravna si dragostea aceasta sunt bineplacute inaintea Domnului Hristos daca sunt unite cu smerenia cugetului.

Avand in vedere ca “Sinaxa de la Volos”nu a putut sprijini in mod direct pe parintii marturisitori care au oprit pomenirea, avand in vedere ca multi din Sinaxa nu au intrerupt pomenirea, noi parintii aghioriti sprijinim si incurajam oprirea pomenirii pe care a-ti facut-o.

Scopul opririi pomenirii nu este de a ne ingradi in scop egoist si de a ne “autosalva” din prapastia ecumenismului, pentru ca daca ar fi asa, am fi mai de plans decat ecumenistii relativisti, care sunt inselalti de sarpele cel vechi.  Parintii care au intrerupt pomenirea trebuie sa fie cu teama si cutremur mare de a nu gresi, de a nu duce suflete pe calea unei extreme, a unei rataciri, ca nu cumva oprirea pomenirii sa fi fost manata de patimi omenesti. Iar acest lucru se observa atunci cand fratii se manie si nu au ajuns la maturitatea duhovnioceasca de a intelege ca oprirea pomenirii nu este un scop in sine, ci un mijloc pe care Parintii l-au folosit intotdeauna ca metoda de eradicare a ereziei, punand presiune pe Sinoade si pe episcopi pentru a se lepada de erezia respectiva. In prezent avem  erezie cutremuratoare, care nu este doar o erezie hristologica sau pnevmatologica sau antitrinitara, ci le cuprinde pe toate in noua erezie a ecumenismului. Ecumenismul este o  erezie eclesiologica in principal, prin care se ataca insasi fiinta Bisericii, vorbindu-se de ajungerea la unitate fara a se mai pomeni despre eretici. In ecumenism se vorbeste despre o Biserica “extra muros” (in afara Bisericii), inversandu-se definitia Sfantului Ciprian (in afara Bisericii nu exista mantuire) in Declaratia de la Toronto, astfel incat, dupa noua gandire ecumenista “in afara Bisericii se gaseste Biserica”. In textele sinodului din Creta, in chip viclean s-au introdus invataturile diplomatice si schizofrenice, ametitoare, facute special pentru a induce in eroare, neclare, lipsite de acrivie teologica si ingloband toate teoriile ecumeniste: teologia baptismala, teologia euharistica, teologia ramurilor si toate celelalte teorii eretice, denumirea istorica de “biserici”pentru eretici, dar mai ales acceptarea asa-zisului dialog catastrofal pe platforma eretica numita “Consiliul Mondial al Bisericilor”. In fata acestei ofensive impotriva eclesiologiei ortodoxe care vine oficial cu “Sinodul “din Creta ierarhii Bisericii voastre, desi au avut o pozitie ortodoxa in cadrul discutiilor din Kolimbari, totusi au cedat, si Vai! Au semnat documentele eretice cu totii. Si nu numai atat, ar fi avut sansa ca in Sinodul Bisericii Locale de la Bucuresti sa fi respins sinodal ceea ce au semnat. Am citit initial cu oarecare bucurie traducerea in limba greaca a hotararii Bisericii Ortodoxe Romane, anume ca textele trebuie “sa fie explicitate, sa fie respinse in parte, sau dezvoltate de catre un viitor Sinod Panortodox. Explicitarea acestora (…)nu trebuie realizata sub presiunea timpului, ci, in cazul in care nu exista un consens panortodox, ele trebuie amanate si perfectionate pana cand se va realiza un consens” (Basilica.ro). Ulterior insa am aflat ca termenul in limba romana era “nuantate”, in nici un caz “respinse”. Astfel, in urma hotararii BOR se lasa sa se inteleaga faptul ca nu se contesta sinodicitatea a ceea ce s-a petrecut in Kolimbari, desi avem deja doua hotarari Sinodale ale Bisericii Ortodoxe a Antiohiei care spune ca la Creta nu a fost un Sinod ci o intalnire a unor Intaistatatori pentru pregatirea unui adevarat “ Sfant si Mare Sinod” si a Sinodului Bisericii Bulgare, care a hotarat ca Adunarea din Creta nu e nici Sfanta, nici Mare, nici Sinod (http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554). De asemenea, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Serafim al Kithirelor, Mitropolitul Pavlos al Glifadei, Mitropolitul Ambrosie al Kalavritei, Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului si multi altii s-au exprimat, unii in termeni foare duri si clari, altii in temeni mai iconomici, dar toti pastrand aceeasi idee, anume ca nu avem de-aface cu un Sinod, ci cu o acceptare oficiala a ereziei ecumeniste in Biserica Ortodoxa prin texte diplomatice si schiszofrenice.

Prin rezolutia sinodala pe care o da Sinodul Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, rezulta ca se accepta ca “ Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” este cu adevarat Sinod si ca doar la un viitor Sinod de aceeasi importanta sa nu mai fie presiunea timpului si sa nu se ia hotarari decat in consens panortodox (recunoscand implicit ca nu exista consens panortodox) dar in acelasi timp sa se expliciteze mai bine ceea ce s-a adoptat in prezent. Cum e posibil sa accepti ca fiind Sinod si “ Mare si Sfant” care nu e in stare sa dea texte clare? Cu atat mai mult cu cat sunt texte contestate de 80 la suta din ortodocsi. Cum e  posibil sa accepte ceva ca fiind “Sfant “ atata timp cat chiar ei spun ca s-au facut lucruri sub presiunea timpului si ca lucrurile nu sunt clare? Sa nu uitam ca nu numai “antiecumenistii” pun sub semnul intrebarii “ Sinodul “ din Colimbari, ci si personalitati cunoscute ca mari ecumenisti, ca Hristos Yanaras, Kalistos Ware si altii. Oare Sinodul BOR nu realizeaza ca avand o astfel de pozitie induce schisma in Biserica? Oare nu realizeaza ca atunci cand ii acuza de schisma pe parintii care pe dreptate au aplicat canoanele Bisericii ( canonul 15 I-II Constantinopol) intrerupand pomenirea, de fapt se auto-acuza? Pentru ca schisma insemna indepartare de la Adevarul Bisericii si cine accepta “Sinodul”din Kolimbari se indeparteaza de la Adevarul Bisericii.

Noi, parintii aghioriti, sustinem in mod deschis intreruperea pomenirii numelor episcopilor care au acceptat sinodal erezia de la Kolimbari si nu s-au delimitat macar printr-o scrisoare publica de acest pseudo-sinod. De asemenea, indemnam pe parintii care au oprit pomenirea sa fie cumpatati si sa nu incurajeze miscarile schismatice, patimile oamenilor care incep sa huleasca pe parintii care nu au oprit pomenirea si sa ii primeasca pe toti la Sfantul Potir, sa nu pomeneasca alt episcop in loc, nici sa caute episcopi din alte Biserici Locale, pentru ca acest lucru este necanonic. Este suficient lor ca au intrerupt pomenirea si marturisesc ortodoxia. Avem cunostinta de faptul ca exista parinti, teologi, monahi si maici care nu au intrerupt inca pomenirea, dar fac o lucrare de luminare a poporului prin scrieri, prin marturisire publica, prin siteuri, prin carti si prin alte mijloace, iar cine ii judeca pe acestia si cad in extreme vor cadea si din Biserica. Asteptam ca toti parintii si ierarhii sa intrerupa pomenirea.

Noi, parintii aghioriti, nu incurajam fenomenele sectare, schisma, evlavia fata de inselati (asa-zisi sfinti) si nici nu incurajam teribilismul si pe feluriti monahi care umbla din casa in casa si se dau mari marturisitori ai credintei adunand foloase materiale. Adevaratii marturisitori sunt smeriti, cuminti, nu fac valva cu faptul ca au oprit pomenriea. Atunci cand parintii atoniti au oprit pomenirea celui de-trista-pomenire patriarh Atenagora, nu au pomenit alt episcop in loc si aveau comuniune cu cei care pomeneau, cu conditia ca atunci cand vin in manastire sa nu pomeneasca, iar toti mirenii erau primiti la Sfantul Potir.  Parintii care nu pomenesc sacrifica multe pentru credinta si pentru aceasta vor primi cununa. Este de mentionat faptul ca oprirea pomenirii nu are nici o valoare in cazul celor care au oprit pomenirea dar nu au anuntat episcopul si nu au facut public acest lucru. Inainte de a intrerupe pomenirea, trebuie bineinteles sa se discute cu episcopul locului, sa se expuna clar lucrurile, sa se dialogheze, iar daca ierarhul se leapada public de hotararile sinodului din Creta, oprirea pomenirii nu mai are sens.

Inaltpreasfintilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe Romane le trasmitem cu smerenie ca orice prigoana asupra parintilor care marturisesc, fie prin intreruperea pomenirii, fie prin orice alta forma de marturisire, este necanonica (avand in vedere ca au semnat in Creta oficializarea ecumenismului)  si nu fac altceva decat sa le dea cununi de Dreptmaritori celor prigoniti, de aceea ii rugam sa nu “loveasca cu piciorul in tepusa”, ci sa repare ceea ce sta in putinta lor, daca nu sinodal, macar fiecare ierarh in parte sa se lepede public de erezia ecumenista si de pseudo Sinodul din Creta.

Erezia ecumenista a fost condamnata de Sinodul Rusilor dinafara Rusiei(ROCOR) de la Vancover din anul 1982, unirea Sinodului ROCOR cu Moscova avand ca si conditie principala tocmai recunoasterea de catre Moscova a tuturor hotararilor ROCOR, inclusiv Sinodul de la Vancover(care a condamnat ecumenismul ca erezie), Sinodul Moscovei acceptand acest lucru.

Deasemena ecumenismul a fost condamnat de Sinodul Bisericii Georgiei in 8 octombrie 1998 https://orthodoxethos.com/post/apokleistiko-h-synodikh-apofash-ths-or8odo3oy-ekklhsias-ths-gewrgias-toy-1988-gia-tis-symfwnies-toy-sampezy-kai-toy-mpalamant-gia-thn-8ewria-twn-kladwn-kai-poly-perissotera

si nu accepta “Sinodul”din Creta.

Apoi exista si o condamnare interortodoxa de catre Sinodul(Conferinta) Bisericilor Ortodoxe de la Moscova in anul 1948 unde au participat 9 Biserici Autocefale(inclusiv Biserica Ortodoxa Romana) http://www.ortodoxie-ecumenism.com/2007/09/07/hotarari-legate-de-ecumenism-la-conferinta-pan-ortodoxa-de-la-moscova-1948/

Ecumenismul a fost deasemenea condamnat de Sfantul Iustin Popovici ca fiind panerezie.

Toti Sfintii si Parintii secolului al XX-lea au condamant in scris si verbal ecumenismul si l-au cunscut ca fiind eretic(Serafim Alexiev, Augustinos Kandiotis, Paisie, Dionisie de la Kolciu, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona, etc).                                                                              Constiinta Bisericii reprezentata prin Parintii curatiti de patimi, iluminati si indumnezeiti condamna ecumenismul ca erezie.

CIar in prezent pseudo-sinodul din Creta a fost criticat si osandit de Rezolutia de la Chisinau semnata de parintele Theodoros Zisis si domnul Dimitrie Tselenghidis si de multi parinti, de Sinodul Bisericii Bulgare, de Sinodul Bisericii Georgiene si de multi ierarhi, preoti, ieromonahi, monahi, monahii si mireni din toata lumea, precum si de Sinaxa de la Volosdar si de Sinaxa noastra din Sfantul Munte, a parintilor si pusnicilor de la chilii, manastiri si schituri. Din acest motiv, parintii si fratii, dar si mirenii care nu mai merg la Bisericile unde se pomenesc ierarhii ce au acceptat Creta, sunt indreptatiti sa faca din punct de vedere canonic acest lucru. Oprirea comuniunii bisericesti in cazul de fata si totdeauna cand exista erezie tine de constiinta fiecaruia, mirean sau preot sau episcop sau Sinod Local. Ei sunt indreptatiti intai de Sfanta Scriptura – Galateni 1, 8, II Ioan 10, II Corinteni 6, 14-17, II Petru 2,1, apoi de Canonul 31 Apostolic (daca episcopul nu este vadit cu nimic vrednic de osanda in privinta dreptei credintei si a dreptatii nu se poate desparti de el clericul), dar si de Constitutiile Apostolice – capitolul 19 din cartea a II-a responsabilizeaza si pe mireni aratand ca nu trebuie sa urmeze pe pastorul care ii duce la pierzare, apoi de Sfantul Vasile cel Mare (Scrisoarea 242, Tis Ditikis, epe 2, 28, Sfantul Atanasie cel Mare, Sfantul Ioan Hrisostom, Sfantul Grigorie Teologul, Sfantul Chiril al Alexandriei,  Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Sofronie, Patriarhul Alexandriei, Sfantul Teodor Studitul, Sfantul Fotie cel Mare, Sfantul Grigorie Palama, Iosif Vrienios si Marcu al Efesului, dar si de Canonul 15 de la I-II Constantinopol (caz de erezie – intreruperea pomenirii), si de asemenea de Sinodul VII Ecumenic, care cerea ca cei care nu s-au departat de impreuna-impartasirea cu iconoclastii sa fie reprimiti in Biserica Ortodoxa prin scrisoare de lepadare de erezia iconoclasta pentru ca nu s-au departat de comuniunea cu iconoclastii care inca nu erau condamnati de Sinod (Procesele verbale Sinoadelor Ecumenice, Tomos 3, 729).

Noi, Parintii Athoniti care am intrerupt pomenirea ne rugam ca Dumnezeu sa lumineze pe toti ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane ca sa indrepte, ceea ce acum se poate indrepta usor si fara costuri. Sa nu uitam ca aici nu ne putem juca cu sufletele oamenilor si oricata putere lumeasca ar avea cineva, tot, intr-o zi va ajunge in fata Dreptului Judecator sa dea raspuns pentru cele ce a facut in viata. Nu dorim sa fim in locul ierarhilor care au semnat in Creta si nu s-au lepadat public de aceasta, de aceea rugamintea noastra este sa aiba mila arhiereii in primul rand de sufletele lor, pentru ca nu vor fi vesnici pe pamant.

Parintii care au oprit pomenirea sunt sinceri si nu au alt scop decat eradicarea unei erezii, nimic altceva, nu doresc sa isi faca „Biserica”personala, nici nu doresc sa fie in neascultare fata de pastori, dar ca sa poata fi in ascultare e nevoie ca pastorii sa „drept invete cuvantul Adevarului” lui Hristos.

 

Au intocmit textul si l-au semnat:

Gheron Gavriil, Chilia Sfantul Hristodul, Sfanta Manastire Cutlumus

Gheron Iulian Prodromitul, duhovnicul Schitului Romanesc Prodromu

Gheron Sava Lavriotul, Sfanta Manastire a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfanta Manastire Cutlumus

Monahul Dositei, Chilia Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfanta Manastire Cutrlumus

Ieromonahul Hariton, Chilia Inaltarii Domnului, Sfanta Manastire Vatoped

Monahul Heruvim, Chilia Sfintilor Arhangheli, Sfanta Manastire a Marii Lavre

Urmeaza sa fie semnat de parintii aghioriti

Sursa: [email protected]

Nota traducatorului  Se poate deduce faptul ca Sinoadele Locale ale Bisericii Bulgariei si Georgiei nu au intrerupt oficial comuniunea cu cei care au semnat in Creta, pentru ca poate mai exista speranta de intoarcere la Adevar a acelor Biserici Locale ce au semnat si au primit Creta, dar nu se stie pana cand, e posibil sa fie doar o iconomie temporara.