Pentru evitarea stării de panică în rândul populaţiei, dar şi pentru creşterea şansei de supravieţuire după un cutremur, specialiştii Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Galaţi au o serie de recomandări ce trebuie urmate în cazul producerii unui cutremur, relatează adevarul.ro
”În primul rând, în cazul în care se declanşează un cutremur, păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur. Apoi, dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu ieşiţi, şi nu fugiţi pe scări. De reţinut este să vă protejaţi sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit şi susţinut de un obiect solid”, precizează plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Evacuarea din clădiri
Clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole, recomandă pompierii.
Pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi, la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun (taburet), ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi groase.).
Dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea geamului, curăţarea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază, şi evacuarea prin golul astfel creat.
Persoanele rănite
În cazul în care în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse şi să li se acorde primul ajutor. Răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.
”În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare. De asemenea, persoanele în putere trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare”, susţine plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu.
Victimele care au rămas blocate
Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor) blocată, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.
O variantă clasică de comunicare cu personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei, până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.
Persoanele aflate în astfel de situaţii de criză trebuie să evite contorizarea timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.