Două treimi din instituţiile medicale din Moldova vor fi lichidate. Din cele 60 de spitale de stat vor rămâne doar 21. Proiectul reformei va fi prezentată astăzi la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit documentului, vor fi patru spitale centrale, care vor deservi până la câte un milion de locuitori, scrie publika.md.

De asemenea, vor fi şi trei instituţii specializate în psihiatrie, narcologie şi tuberculoză.

Alte 11 spitale regionale vor fi dotate cu echipament performant pentru terapie intensivă.

Citeşte şi:  La ce se ajunge? Elevii din clasa a 5, abuzaţi psihologic prin chestionare cu întrebări manipulatorii

Acestea vor fi specializate în medicină internă, chirurgie generală, pediatrie şi ginecologie.

Fiecare va putea deservi până la 300.000 de locuitori.

Restul vor fi spitale locale, unde pacienţii vor putea fi internaţi pentru monitorizare.

În cadrul acestora va fi acordată asistenţă medicală specializată de ambulator şi pentru afecţiuni cronice.

Reforma va fi lansată anul acesta şi va fi implementată, treptat, până în 2024.

Citeşte şi:  România: Sesizare CNCD, în caz că angajatorul te obligă să te vaccinezi

Spitalele din țara noastră au nevoie de reorganizare, pentru că sistemul nu mai este eficient. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, mai multe instituţii medicale au un spațiu foarte mare, care nu este utilizat corespunzător.

Numărul paturilor depăşeşte numărul pacienţilor, iar în mai multe spitale raionale sunt făcute doar câteva intervenţii chirurgicale pe an, în timp ce sălile de operaţii necesită investiţii.

În proiectul Ministerului Sănătăţii, privind reorganizarea spitalelor mai este menţionat că atât pacienţii cât şi angajaţii medicali se plâng de condițiile nesatisfăcătoare din spitale.

Citeşte şi:  România: Preoţii sunt sfătuiţi sa pună acest afiş la intrarea în biserici, pentru a evita controalele

Reforma este motivată și de faptul că în ţara noastră durata medie de spitalizare înregistrată este mult peste cea din ţările europene.

În 2014, aceasta a fost de nouă zile, în timp ce în Bulgaria era de cinci zile şi jumătate, iar în Polonia, Slovenia şi Estonia – aproximativ o săptămână.