– Gheronda, care sunt însuşirile Sfinţilor?

– Dragostea cu smerenia, simplitatea cu discernământul sunt însuşirile Sfinţilor. Dacă omul se sileşte pe sine cu discernământ să urmeze vieţuirea Sfinţilor, se sfinţeşte şi el. Vom fi ajutaţi mult în lucrarea pentru dobândirea virtuţilor dacă îi luăm drept pildă pe Sfinţi.

Comparându-ne pe noi înşine cu Sfinţii, ne vedem propriile patimi, ne mustrăm pe noi înşine, ne smerim şi ne nevoim cu mărime de suflet şi cu râvnă dumnezeiască să le urmăm pilda.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan Gură de Aur: Ridică-ți crucea și ai multă răbdare

Nu avem nici o îndreptăţire să nu sporim, atâta vreme cât avem reţetele Sfinţilor şi viaţa lor, pilda lor cea sfântă. Toţi Sfinţii sunt copii ai lui Dumnezeu şi ne ajută pe noi, copiii sărmani ai lui Dumnezeu, arătându-ne chipul în care ne putem izbăvi de meşteşugirile celui viclean.

Prin cercetarea Vieţilor Sfinţilor sufletul nostru se înflăcărează şi este îndemnat să le urmeze pilda şi să înainteze cu vitejie în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Aceeaşi nebunie duhovnicească poate fi văzută la toţi Sfinţii, doar că la fiecare apare sub alt chip. Vede dragostea pe care o aveau pentru Dumnezeu şi astfel se aprinde înlăuntrul lui dumnezeiasca râvnă de ai imita.

Citeşte şi:  Cel care se îndreptăţeşte pe sine atunci când greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 157.