Extras din cartea “Cugetarile unei inimi smerite. Un document din secolul al XV-lea despre viata duhovniceasca“, continand profetia cutremuratoare, de o insemnatate exceptionala, a unui batran duhovnicesc anonim din zona Constantinopolului de pe la 1400, consemnata de un anume monah Vasile:

Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului. Toată lumea va purta „măşti de piatră”. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu va fi sub controlul lui Antihrist.”

porci

România: Amenzi uriașe pentru cei care cresc animale în curte fără să le declare

Urmează ştirea:

Fermierii care cresc porci dar nu îi înregistrează la Registrul Agricol riscă amenzi de până la 2.000 de lei. În cazul încălcărilor mai grave ale reglementărilor, sancțiunile pot ajunge până la 6.000 de lei.

Citeşte şi:  Cea mai bună rugăciune este aceasta: „Doamne! Toate le știi, fă cu mine precum voiești!”

Amenzile se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, ca urmare a controalelor efectuate în sectorul creșterii porcinelor. Noua lege va fi adoptată după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Amenzile cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei vor fi aplicate pentru următoarele încălcări:

    • Deținerea porcinelor fără respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, inclusiv neînregistrarea acestora în Registrul Agricol și, după caz, în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor
    • Nerespectarea reglementărilor legale referitoare la mișcarea porcinelor în perioada de monitorizare a pestei porcine africane, conform Anexei II a Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei Europene;
  • Nerespectarea măsurilor impuse de medicul veterinar oficial sau de autoritățile competente în caz de suspiciune sau confirmare a pestei porcine africane într-o exploatație.
Citeşte şi:  Cel ce va semăna în trup va secera din trup stricăciune, iar cel ce va semăna în duh va secera viață veșnică

Amenzi între 3.000 și 6.000 de lei vor fi aplicate pentru:

  • Importarea sau achiziționarea de porcine din zone afectate de pesta porcină africană, fără respectarea legislației europene și naționale, în special prin comerț intracomunitar;
  • Introducerea sau scoaterea de porcine din exploatații care sunt supuse unor restricții sanitare din cauza pestei porcine africane, fără aprobarea medicului veterinar oficial sau a autorităților competente;
  • Nepunerea la dispoziție a documentelor necesare pentru ancheta epidemiologică, în cazul unui focar de pestă porcină africană confirmat într-o exploatație;
  • Nerespectarea măsurilor de biosecuritate deja semnalate autorităților, precum filtrul sanitar-veterinar, gestionarea corectă a subproduselor de origine animală și alte măsuri de protecție;
  • Neraportarea și neaprobarea planului de biosecuritate al unității de către autoritățile competente
Citeşte şi:  E lege: Vom aveam întreprinderi de incinerare a deşeurilor

Se preconizează noi reglementări stricte și pentru legumicultori. Românii care trăiesc la casă și cultivă legume în grădina proprie sau au o mică livadă vor trebui să respecte reguli suplimentare. Cei care vor dori să vândă legume și fructe din propria gospodărie vor avea mai multe obligații. O gospodărie va fi considerată țărănească dacă producția totală de legume și fructe procesate nu depășește 800 de kilograme pe an. În cazul în care această limită este depășită, comercializarea va fi permisă doar dacă producătorul este înregistrat într-o formă juridică adecvată pentru activitățile respective și obține documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor, conform Anexei nr. 10 la norma sanitar-veterinară.