România se află în plină campanie de „digitizare” a educației. Practic, începând cu anul școlar 2014 – 2015, elevii din clasele mici vor avea pe băncile lor manuale digitale şi, implicit tablete. Concret, elevii de clasa I vor avea acces la manualele digitale pentru 4 materii: comunicare în limba română, comunicare în limbile materne, matematica şi explorarea mediului. Până în 2018, însă, tot învăţământul preuniversitar ar trebui digitalizat. „Dacă trăim într-o eră digitală nu poți să nu adaptezi școala în concordanță cu această eră. Cercetările ne arată că procesul de învățare atunci când se folosesc instrumentele digitale este mult mai rapid”, a afirmat ministrul educaţiei Remus Pricopie. Totuşi, un studiu american spune că: „Soluția la criza educației publice este mai degrabă eliminarea tehnologiei, nu creșterea utilizării ei acasă și la școală.” ( Psychology Today)

Iniţiativa Ministerului Educaţiei este privită cu rezerve atât de părinți, care sunt nevoiți să investească în noua tehnologie, cât și de specialiști, care întrevăd și anumite efecte negative. De exemplu, psihologii atrag atenţia asupra faptului că demersul ar trebui să funcţioneze complementar metodelor clasice de predare. „Tehnologia nu e bună sau rea în sine, depinde cum o folosim… Ea nu trebuie să interfereze cu abiliăţile copilului de a scrie frumos şi caligrafic sau de a rezolva aritmetică de bază. Dacă interferează, ne-am prăbuşit ca generaţie… „, a conchis dr. Daniel David, preşedintele Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România, citat de Ziarul de Cluj.

Conform unui studiu realizat în SUA, noua eră digitală influenţează negativ viaţa de familie şi relaţiile dintre părinţi şi copii. Atât părinţii, cât şi copiii obişnuiesc să trimită e-mail-uri şi sms-uri sau să vorbească la telefon în timp ce servesc masa ori atunci când sunt în pat pentru a se odihni. Aproape jumătate dintre părinţi (49%) se tem că noile tehnologii consumă prea mult din timpul propriilor copii. Pe de altă parte, 21% dintre copii consideră că părinţii lor au „standarde duble” atunci când este vorba despre folosirea noilor tehnologii. Extinderea digitizării şi în şcoli, ar accentua aceste tendinţe şi chiar dependenţa de computer şi internet.

În opinia profesorului american, secretul succesului din educaţie constă nu în digitizare, ci în calitatea profesorilor. Această constatare este confirmată de țările de top în ceea ce privește educația, precum Finlanda și Coreea de Sud, unde cei mai buni absolvenți de facultate devin profesori. O consecință firească a acestei situații este că meseria de cadru didactic este respectată și bine recompensată. Adică, exact ceea ce lipsește mai ales sistemului de învăţământ românesc.

Dacă ţinem cont de faptul că la începutul anului şcolar curent zeci de unităţi de învăţământ din fiecare judeţ nu au obţinut avizul de funcţionare, putem concluziona că epoca manualelor digitale este ca o tichie de mărgăritar. Sunt numeroase şcoli fără apă potabilă, cu grupuri sanitare necorespunzătoare, aflate în interminabile reparaţii care obligă elevii să înveţe în spaţii improprii, fără a mai vorbi de lipsa sistemului de încălzire sau chiar de lipsa energiei electrice.

Oare conectarea la internet nu ar trebui precedată de conectarea autorităţilor şi factorilor decizionali la realitate prin rezolvarea problemelor „din sistem” înaintea celor „de sistem”? Se vorbeşte atât de mult despre egalitatea de şanse şi nediscriminare, dar atâţia copii merg încă zeci de kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, fiindcă nu sunt bani pentru închirierea de microbuze. Oare tăvălugul digitizării nu va accentua „fiţele” acelor elevi obişnuiţi deja de prea mici cu gadgeturi de ultimă generaţie, în timp ce copiii săraci se vor adânci în frustrare şi nici unora, nici altora, nu le va sta gândul la şcoală, după cum o arată şi cele mai recente rezultate ale examinărilor naţionale?