Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, vineri, că schimbarea manualelor se va încheia în 2017. Metodologia privind noile cărţi şcolare şi calendarul înlocuirii acestora urmează să fie supuse dezbaterii publice începând de sătămâna viitoare.
„Săptămâna viitoare, vom supune dezbaterii publice metodologia privind noile manunale, plus componenta digitală, şi calendarul pentru schimbarea acestora. Potrivit calendarului, schimbarea manunalelor este prevăzută să se încheie în 2017”, a declarat Pricopie.
Conform declaraţiilor ministrului Educaţiei, începând din septembrie, copiii vor avea manual în format clasic, pe masă, iar pe pagina de internet, manuale.edu.ro, vor exista manuale în format digital.
„Vom avea atât cărţi în format pdf, dar şi de aplicaţii multimedia. Studiile au arătat că elevii învaţă mai rapid atunci când se folosesc instrumentele digitale. Atunci când copiii văd într-un film cum funcţionează sistemul solar, înţeleg mai uşor lecţia decât atunci când privesc o poză dintr-o carte”, a explicat Pricopie. Ministrul a declarat că şcoala nu poate rămâne ancorată în structuri vechi, rigide.
Ministerul Educaţiei a anunţat în aprilie că intenţionează să introducă manuale noi în sistemul de învăţământ preuniversitar, începând cu anul şcolar 2013-2014, în urma elaborării unei noi programe şcolare, şi că va aloca 20 de milioane de lei pentru achiziţionarea cărţilor retipărite. Potrivit unui comunicat remis de minister la acea dată, anual au fost alocaţi bani pentru completarea stocului de manuale şcolare, bugetele destinate achiziţionării cărţilor retipărite variind între 10.059.113 de lei în perioada 2008-2013.
În ceea ce priveşte manualele şcolare noi, Ministerul Educaţiei a precizat că o primă etapă o constituie demararea procesului de selecţie a proiectelor de manuale şcolare pentru clasa I, pentru care se află în curs de aprobare o metodologie privind evaluarea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar.
Potivit comunicatului remis de Ministerul Educaţiei, din 2006 nu a mai fost organizată nici o sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/licitaţii pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi.
În prezent, în sistemul de învăţământ preuniversitar românesc figurează1.491 de titluri de manuale şcolare, dintre care 293 pentru învăţământul primar, 386 pentru gimnaziu, 339 pentru ciclul inferior al liceului şi 473 pentru ciclul liceal superior.
Sursa: ziuanews.ro