Buletinele biometrice sunt la un pas de realitate. Actualele acte de identitate vor fi înlocuite cu unele electronice, cu cip, cu excepţia cazurilor în care titularii refuză acest lucru din motive religioase sau de conştiinţă, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de MAI. Noile cărţi de identitate, care pot fi eliberate la cererea părinţilor şi pentru copii, indiferent de vârstă, vor conţine următoarele date: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P.-ul, adresa de domiciliu, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; precum şi datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, amprentele a două degete. De asemenea, potrivit proiectului, cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate.

Reglementările propuse vizează asigurarea premiselor necesare punerii în circulaţie a unui nou document de identificare – electronic – care să asigure, cetăţenilor, garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale MAI, în sisteme informatice ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat.

 Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice precum bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

Textul propus prevede posibilitatea obţinerii unei cărţi de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză în mod expres obţinerea unei cărţi electronice de identitate.  Opţional, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se poate elibera înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi.

Citeşte şi:  Românii vor fi tratați precum infractorii: Amprentele vor putea fi înscrise în buletinele digitale după vârsta de 12 ani

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se vor elibera  cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani; cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;  cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Citeşte şi:  Rezidenții zonei autonome Hanti-Mansiisc vor primi cartele electronice din anul 2013

Ce date vor conţine noile cărţi de identitate: 

În format electronic se înscriu:

a) datele din formatul tipărit (numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P.-ul, adresa de domiciliu), cu excepţia semnăturii olografe a titularului;

b) prenumele părinţilor titularului;

c) un certificat şi, după caz, certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică

Citeşte şi:  Cipurile RFID ne sunt impuse de la Bruxelles. Europarlamentarii români nu vor să facă nimic pentru a modifica această reglementare a UE

d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Prin proiect se propune  eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel,  „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate.

Sursa :gandul.info