Așa cum au căzut zidurile Ierihonului, vor cădea și zidurile lumii. Așa cum a stat soarele, până ce Dumnezeu a făcut izbândă, așa va sta universul, până noi vom fi obținut lumina. Așa cum fiii lui Ruben au zidit jertfelnic la Iordan, așa vom zidi și noi altar Domnului, inima noastră. Așa cum acel jertfelnic a fost numit Mărturie, așa să mărturisim și noi că Domnul este Dumnezeul nostru! Așa cum Dumnezeu nu vrea ca noi să murim, așa dorește să împartă veșnicia Lui cu noi. Așa cum nu ne vom opri din drumul nostru către Dumnezeu, ca să nu ne ajungă din urmă răzbunătorul, așa va birui Dumnezeu în noi.

A fi drept nu înseamnă a avea dreptate, ci a împlini dreptatea divină. Bunătatea divină face posibilă mântuirea noastră, nu dreptatea. Scăpăm de boxa acuzaților.

Fiecare infracțiune este cu una prea mult*. Fiecare crimă este deja un excedent al răului. Fiecare moarte poate fi înviată. Fiecare suflet poate fi vindecat. Fiecare om poate încă să spere. Fiecare persoană poate nădăjdui că va fi eliberat de obsesia morții.

După ce Îl vinde, omul nu se mai poate ruga. Mai bine să nu facă acest comerț cu moartea. Dacă Dumnezeu este pretutindeni, nicăieri nu putem fi departe de El. Până când vom șchiopăta cu amândouă picioarele (III Regi 18, 21)? Nu așteptăm dovezi, noi trebuie să dovedim. Noi să ne micșorăm, ca Hristos să crească în noi. Să Îi mulțumim Furnizorului bunătăților din viața noastră! Uneori, viziunea noastră asupra păcatului este deteriorată: minimizăm gravitatea lui. Poate că nu sunt timpuri prospere. Dar suntem aproape de Dumnezeu. Asta contează. De la Hristos încoace, soluția este iubirea.

Cât de orbi să fim, încât să nu vedem cât de scumpă este mântuirea**? Cât de orbi să fim, încât să credem că Hristos a murit pentru toți, dar nu și pentru noi? Cât de deteriorată trebuie să fie viziunea asupra realității, încât să nu sesizăm dragostea nemărginită? Cât de mare trebuie să fie abaterea noastră! Ce grosolan abuz trebuie să fi făcut! Ce urâtă împotrivire! Ce înfiorător coșmar! Cât de surzi să fim, să nu auzim Cuvântul convingător? Cum este cu putință, văzând ce mare rău este păcatul, să mai vrem să îl mai facem? Dacă ne va stăpâni, păcatul ne va face vrednici de moarte. Cea mai mare nenorocire este păcatul! Doar pentru păcat să ne întristăm, nu pentru sărăcie sau boală! Nu există deosebire mai mare decât cea dintre Dumnezeu și păcat. O viață chinuită de păcat este o corabie care se scufundă. Fă binele și nu vei muri rău! Te temi de moarte, deoarece nu trăiești cu înfrânarea care se cuvine unui creștin!

Rostul luminii este să împrăștie întunericul, zice Sfântul Grigorie de Nyssa. Pentru ca viziunea noastră să fie una limpede și limpezitoare. Pentru ca viața să înghită moartea. Cel ce se lasă jignit nu jignește. Cel ce se lasă răstignit nu răstignește. Cel ce se lasă nedreptățit nu nedreptățește. Ca să vedem cu adevărat ce este omul studiem pe Hristos, nu studiem omul, ne lămurește părinte Rafail Noica. Frumusețea sfințeniei se construiește pe rănile cicatrizate ale păcatelor.

După ploaia lacrimilor, cerul este curat și limpede. Dar cine are viermi în intestine, acela nu poate să se odihnească, până ia Băutura care omoară viermii. Iepurii de munte sunt albi, se hrănesc cu zăpadă. Din mândrie, omul își atribuie totul lui. Cine nu se roagă, extrem de ușor se leapădă. Biciuirea lui Hristos este dureroasă, din cauza numărului mare al celor ce Îl lovesc cu barbarie. Li se dă păcătoșilor o falsă speranță: iertarea fără fapte de pocăință.

Marius MATEI
_____________
*Jurgen Habermas. Vezi și Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, Editura Bizantină, București, p. 123, Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 114, Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria. Secretele alegerii, secretele bucurie, secretele trăiniciei, Editura Tabor, București, 2010, p. 17.
**Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești: meditații, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, p. 16