Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.
Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.
Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună […] ☦️ https://c.aparatorul.md/2aabw ☦️
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta
Doamne ajută-ne,Amin!
Doamne ajută Amin
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună […] ☦️ https://c.aparatorul.md/e22v3 ☦️
Draci sinteti
Ba smechere..către cine te rogi..aia primești..mortaciune..dracaciune
Amin 🙏
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună […] ☦️ https://c.aparatorul.md/9nq9n ☦️
Doamne.ajutăne.Amin
Amin
Nu vreau să vă folosiți de datele mele personale.
Amin.Doamne ajută
AMIN Doamne ajută
Doamne ajuta!!! Amin!!!
🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Amin!
Doamne ajuta Amin!
Amin Doamne ajuta 🙏♥️
Amin
Doamne-ajută Amin!
Doamne ajută,Amin!
Doamne ajuta!Amin
Sfinte și Mare Mucenic Ciprian, roagă te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoși ! Amin !
Amin! ❤️🙏🙏🙏
Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin
DOAMNE AJUTA! AMIN! Mulțumesc DOAMNE!
Doamne ajutane
Doamne ajuta
Doamne ajutăne
Amin!
Doamne ajută
Doamne ajuta Doamne
Amin!
Doamne ajută Amin!
Doamne ajuta
Amin.
Amin.Doamne ajuta
Amin
Doamne ajută, Amin!
AMIN
Amin.Doamne ajuta !🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Doamne ajută. Amin.
Doamne ajută,Amin!
Amin!
Doamne pazeste- ne.Amin
Doamne ajuta Amin 🙏🏼 🙏🏼 🙏🏼
DOAMNE APĂRĂ-NE DE TOATE ACESTE LUCRURI NECURATE AMIN!
Amin
Aceasta rug. trebuie citită doar de preot .
Ani Lazarescu Întotdeauna îmi place ceea ce distribuiți aici pe Facebook, dar încă nu suntem prieteni, am încercat de mai multe ori să trimit cererea de prietenie, dar nu merge. Te superi să încerci din partea ta? Voi fi bucuros să fiu prieten cu tine dacă găsești acest mesaj jenant, te rog să-mi ierți maniera. Mulțumesc ❤️❤️🙏🙏🙏🤚
Doamne ajută Amin
Amin
Doamne ajuta la toată lumea Amin
Amin!
Amin
Amin
🙏
DOAMNE AJUTA AMIN
Amin. Doamne ajuta tuturor și familiei mele și ferește-ne de rele.Amin.
AMIN AMIN AMIN!!
Amin.!
AMIN!
Doamne ajută Amin
Amin !
DOAMNE Ajuta Amin
Doamne ajută sănătate amin
DOAMNE Ajuta Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajută, amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta- ne Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin.
DOAMNE AJUTA TUTUROR AMIN AMIN AMIN!
Doamne ajutane Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Doamne Apară și păzește tot raul Amin !
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta amin!
Doamne ajuta!
Doamne ajuta 🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta tuturor!Amin!🙏
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta amin!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta tuturor si familiei mele și mie amin
Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏
AMIN DOAMNE AJUTA!!!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta! Roaba si pacatoasa ta! Amin🙏🙏🙏
Amin .
Amin
doamne ajuta
Amin !
Amin! Doamne ajuta!
Amin!
Amin.
Amin
Amin
Amin!
Amin
AMIN
AMIN
Amin.
Doamne ajuta tuturor . Amin .
Amin!
Doamne ajute amin
Amin.
Am fost la aceasta biserica și m-am rugat și mi-a mers groaznic de rău. Am rămas mutilata și înfirma pe viata după ce am fost acolo.