Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu.
Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.
Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi.
Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!
Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.
Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.
Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.
Amin. Doamne ajuta.
Doamne ajuta Amin
Amin 🙏
Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece […] ☦️ https://c.aparatorul.md/298f8 ☦️
Sfinte Mucenic Efrem roagă-te bunului Dumnezeu și pentru noi păcătoșii! Amin! Amin!
Amin Amin Amin
🙏🙏🙏
Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece […] ☦️ https://c.aparatorul.md/uwg8z ☦️
🙏🙏🙏
Amin 🙏
Amin
Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece […] ☦️ https://c.aparatorul.md/nr1oe ☦️
Doamne ajută!AMIN!
Doamne ajută-ne,Amin!
Nu catre Barbos? Vezi ca e cam gelos.
Amin
Doamne ajuta-ne Amin !
Amin!
Amin
AMIN AMIN AMIN
Doamne ajuta !
Doamne ajuta ! Amin !
Domne ajut Amin 🙏🙏🙏
Ana Miki Bună, îmi pare foarte rău că vă trimit acest mesaj. Alții pot crede că este o înșelătorie, dar nu este, nu știu în cine să am încredere în viața asta. Am nevoie doar de cineva în care să am încredere să-mi ofere cadoul și nu voi cere nimic în schimb. Numele meu este Marie Elisée și m-am născut în Romãnia. Acum 5 ani, soțul meu a murit într-un accident de mașină și mi-a lăsat o avere de 05 milioane de euro în cont și alte averi. A trecut mult timp de când mi-am pierdut părinții. Sunt o femeie infertilă și moartea soțului meu a fost cauza stării mele actuale de sănătate. Am o tumoare pe creier și au trecut 04 ani. Și conform examinărilor medicale, sănătatea mea este într-o stare foarte critică. Am făcut deja câteva donații în anumite regiuni și orfelinate din cauza pierderii averii mele. Din acest motiv am decis să vă donez 390.000 de euro pentru a putea gestiona bine acești bani. Dacă sunteți cu adevărat interesat, trimiteți-mi un mesaj direct.
Amin
Camelia Stirbei Bună, îmi pare foarte rău că vă trimit acest mesaj. Alții pot crede că este o înșelătorie, dar nu este, nu știu în cine să am încredere în viața asta. Am nevoie doar de cineva în care să am încredere să-mi ofere cadoul și nu voi cere nimic în schimb. Numele meu este Marie Elisée și m-am născut în Romãnia. Acum 5 ani, soțul meu a murit într-un accident de mașină și mi-a lăsat o avere de 05 milioane de euro în cont și alte averi. A trecut mult timp de când mi-am pierdut părinții. Sunt o femeie infertilă și moartea soțului meu a fost cauza stării mele actuale de sănătate. Am o tumoare pe creier și au trecut 04 ani. Și conform examinărilor medicale, sănătatea mea este într-o stare foarte critică. Am făcut deja câteva donații în anumite regiuni și orfelinate din cauza pierderii averii mele. Din acest motiv am decis să vă donez 390.000 de euro pentru a putea gestiona bine acești bani. Dacă sunteți cu adevărat interesat, trimiteți-mi un mesaj direct.
Amin
Nu vă mai rugați la oameni morți. E păcat mare.
Amin 🙏🙏
Amin !
Sfinte Mare Mucenice Efrem cel Nou te rugam iarta ne si ajuta ne
AMIN DOAMNE AJUTA ISUSE HRISTOS DĂNE SĂNĂTATE MULTĂ LA TOATĂ LUMEA SI NOUA DOAMNE AJUTA
Slăvit să fii în ceruri, alaturi cu toții sfinții ! Amin !
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta-ma pe mine pacatoasa pe familia mea si pe toti care cred in Bunul Dumnezeu Amin
Băi handicapaților, voi chiar nu înțelegeți că a te ruga oricui în afară de bărbos, înseamnă a încalcă porunca „să nu ai alți dumnezei afară de mine și nici să nu te închini lor”?
Doamne ajuta amin
Amin
Amin!
Și cel vechi?
🙏🙏🙏
Doamne ajuta-ne Amin !
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta Amin
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajutane amin
Amin
Nu ne mai rugam la Dumnezeu ? Ne rugam la oameni morti de sute de ani ?
Amin
🙏🙏🙏
Amin Doamne Dumnezeule al nostru
DOAMNE AJUTĂ AMIN!
Amin!
Amin
Sfinte Efrem cel Nou (?) Te caută TEODOSIE :
Doamne ajută ne ♥️ AMIN ♥️🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Sfinte Efrem cel Nou fii mijlocitor ptr sănătate și pace la Prea Sfânta Treime Amin
Sfinte Efrem Ce Nou fii mijlocitor ptr sănătate și pace la Peea Sfinta Treime.
Amin
DOAMNE AJUTĂ AMIN !
Doamne ajută Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta Amim
Amin
Sfinte Eftimie roagă-te pentru noi păcătoși Amin
Doamne Iisuse hristoase ai grija de toți păcătoșii amin
Doamne ajuta 🙏 Amin
Amin Doamne ajuta Amin
Doamne. Ajuta
Doamne ajuta Amin
Amin Doamne ajuta
Amin Doamne ajuta
Amin!
Doamne ajută Amin
🙏🙏🙏
Sfinte Efrem, luminează mintea celor întunecată de de deavol…..nu spre lauda celor care te slăvim căci noi nu meritam nimic ci spre mărirea Lui Dumnezeu aratăle lor puterea ta .Amin
Ca mulți sfinți mai sunt ,eu pot sa ma închin la Ștefan cel Mare?Oare l a ce m ar ajuta ,sa câștig batalii ?De femei nu vorbesc(am înțeles ca era un mare iubitor de frumos ) ,sunt om serios .Cei care nu au noroc în dragoste se pot ruga la Ștefan cel Mare?
Doamne ajuta amin
Doamne. ajuta. Amin
Amin
AMIN !
RUGATAVA DOAR TATALUI ASA A SPUS ISUS! LUI DUMNEZEU TREBE SA NE RUGAM DE DUMNEZEU TREBE SA ASCULTAM!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!
Amin!🙏
Doamne ajută tuturor Amin!
Doamne.ajută.amin
Amin
Doamne Iisuse Hristoase ajuta-ma si miluieste pe mine păcătosul si dă-mi sanatate te rog, amin!
Amin
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta!Amin!
Sf Efrem cel Nou roagă-te lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre amin
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”
Doamne ajuta Amin !
Amin !!!
Doamne ajuta amin
Doamne ajută!
Doamne asculta rugăciunea mea te rog nu mă dezamăgi te iubesc și te slăvesc in tote rugăciunile mele Amin!
Doamne asculta rugăciunea mea te rog nu mă dezamăgi te iubesc și te slăvesc in tote rugăciunile mele Amin!
Doamne ajute amin
Amin.