„Lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah.

Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu dulceata cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia”.

Sf-Isidor-Pelusiotul

Rugăciune pentru împăcarea sufletului către Sfântul Isidor Pelusiotul, unul dintre sfinții născuți în Egipt

Rugăciunea pentru împăcarea sufletului!

Citeşte şi:  Pomenirea Sfântului Prooroc Elisei

„Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să poarte grijă de suflet. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.”

„Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suspinul inimii mele ascultându-l, Stăpâne, vindecă zdrobirea si nelinistea sufletului meu, Iisuse, cu rugăciunile cuviosului Tău, ca un Atotputernic.

Citeşte şi:  Pomenirea Sfîntului Nicolae Velimirovici (1880-1956), Noul Gură de Aur al Serbiei

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te cu înţelepciune Dumnezeiască de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea cea plină de desfătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.”

Citeşte şi:  Pomenirea Cuv. Teodora din Tesalonic și fiicei sa Theopísti

Sfântul Cuvios Isidor învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sineşi.