Rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a omului pe acest pământ, izvorul tuturor faptelor bune și al virtuților. Sfinții prin rugăciune s-au sfințit, și tot prin rugăciune i-au ajutat pe cei din jurul lor să îl cunoască pe Dumnezeu. Fără rugăciune cu credință în suflet și speranță în bunătatea Domnului, vindecarea cerută nu este cu putință.
Legat de puterea rugăciunii, Sfântul Ioan Gură de Aur zice următoarele:
„Rugăciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie. Eu însă vorbesc de rugăciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridică din adâncul inimii. Cu atât mai sus se înalţă rugăciunea când iese dintr-o inima strâmtorată şi evlavioasă. Şi, ca să ştii că rugăciunea care se săvârşeşte la moment de nevoie, este mai întâi ascultată, iată ce zice profetul: «În necazul meu am chemat pe Domnul şi m-a auzit» (Ps. 119.1).”
Despre forţa rugăciunii s-au convins şi oamenii de ştiinţă, iar rezultatele studiilor au fost de-a dreptul spectaculoase. „O rugăciune este un remediu puternic”, spunea Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli:
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!
Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală:
Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său.
Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.
Rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a omului pe acest pământ, izvorul tuturor faptelor bune și al virtuților. Sfinții prin rugăciune s-au sfințit, și tot prin rugăciune i-au ajutat pe cei din jurul lor să îl cunoască pe Dumnezeu. Fără rugăciune cu credință în suflet și speranță în bunătatea Domnului, vindecarea cerută nu este cu […] ☦️ https://c.aparatorul.md/rji1m ☦️
Rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a omului pe acest pământ, izvorul tuturor faptelor bune și al virtuților. Sfinții prin rugăciune s-au sfințit, și tot prin rugăciune i-au ajutat pe cei din jurul lor să îl cunoască pe Dumnezeu. Fără rugăciune cu credință în suflet și speranță în bunătatea Domnului, vindecarea cerută nu este cu […] ☦️ https://c.aparatorul.md/4uv60 ☦️
Doamne ajuta
Rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a omului pe acest pământ, izvorul tuturor faptelor bune și al virtuților. Sfinții prin rugăciune s-au sfințit, și tot prin rugăciune i-au ajutat pe cei din jurul lor să îl cunoască pe Dumnezeu. Fără rugăciune cu credință în suflet și speranță în bunătatea Domnului, vindecarea cerută nu este cu […] ☦️ https://c.aparatorul.md/6tuzc ☦️
Doamne ajută Amin
Amin!
Amin
Rugăciunea este ascultă doar cînd ne rugăm Domnului Isus Hristos, nu la sfinții, nu la moaște nu la oase. Citiți Biblia Cuvântul LUI DUMNEZEU. Altfel veți rătăci, printre părerile unora sau a altora.
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Amin.
Doamne ajuta! Amin!
Amin
Dreapta credinta se roaga Tatalui,in Numele Fiului Sau,Isus Hristos.
Amin
Amin
Doamne ajuta
Amin
Doamne ajută!
Amin doamne 😭
Amin!
Amin
mortaciuni no dus cu iel barbosu ?
Nu catre Barbos?
Maxy sau cum te cheamă râzi ca prostul în lipsă de argumente, majoritatea ateilor sau secretarilor: minciuna popilor, că altceva nu știți! Nivel IQ sub 5, fără un argument palpabil că nu sunteți în stare, dar dacă nu sunteți, măcar tăceți naibi odată și nu mai râdeți ca omul prost care râde fără știe nimic.
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA ISUSE HRISTOS DĂNE SĂNĂTATE MULTĂ ȘI LINIȘTE SUFLETEASCĂ ȘI LINIȘTE AN FAMILIE DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta ne. Amin.
O să vă fie rugăciunile ascultate când o să dați DL Isus adevărata valoare și nu o să fie pus pe un loc secundar!
Doamne ajută-ne Amin
Toate rugăciunile trebuie aduse înaintea Lui Dumnezeu ,în numele Lui Isus … 😉
Doamne ajuta, Amin!
Amin!
„Drumul Crucii” refacut in centrul Clujului…
Rastignirea lui Iisus – Reprezentatie Dramatica.
https://www.youtube.com/watch?v=ziZPuo3lSbQ&list=PL-nE8074f8_HnPje_4_kK-p1liZBsnSHe&index=1
Va rog, vizionati si va rugati! Doamne ajută! Amin! Acum, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie de lumină și credință în viețile noastre. Credința că totul va fi bine, că vom fi mereu fericiți și sănătoși alături de familiile noastre și că ne vom bucura întotdeauna unii de alții.
AMIN@
Amin
Amin
Amin doamne ajuta tuturor măicuță sfântă
🙏
🙏
Amin!
Doamne ajuta ! Amin ! Multumim Doamne !
Doamne ajuta ! Amin ! Multumim Doamne !
Amin,Doamne ajuta,vindeca pe cei bolnavi!
Amin,Doamne ajuta,vindeca pe cei bolnavi!
Амин
Амин
Аmin Doamne ajuta
Аmin Doamne ajuta
Amin
DOAMNE IiSUSE HRISTOASE IARTAMI MIE PACATELE SI VINDECAMI MIE BOLILE MELE AMIN
Doamne ajuta amin
Doamne ajute amin
Doamne.issuse.hristoase.fiul.lui.dumnezeu.iarta.mie.pacatele.si
Vindecama.de.boala.amin
Doamne ajuta, Amin!
Doamne ajuta .
Doamne ajuta .
Doamne ajuta. AMIN
Doamne ajuta. AMIN
Doamne ajuta
Doamne ajută! 🙏🙏🙏
Doamne dale sănătate tuturor celor bolnavi. Pe noi iartă ne și ne miluiește bunule iubitor de oameni!