Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră!
Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.
Doamne ajuta!
SLAVĂ ȚIE DUMNEZEUL NOSTRU SLAVĂ ȚIE AMIN
Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a […] ☦️ https://c.aparatorul.md/ezz14 ☦️
Amin
Amin
AMIN!
Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a […] ☦️ https://c.aparatorul.md/9t9im ☦️
AMIN
Amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută Amin
Doamne Ajuta la Toată Lumea Amin !!!
Amin Doamne ajuta
Amin!
DOAMNE AJUTA TUTUROR.AMIN!
Doamne ajuta tuturor
Amin
Doamne ajută-ne Amin
Amin
Doamne Ajută tuturor ! Amin . 🙏🙏🙏
Doamnei ajuta amin
Doamne ajuta tuturor bolnavilor amin
Doamne ajuta 🙏❤️ Amin
Slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Doamne ajuta-ne!, Amin!
Multumim Domnului pentru rugaciune Amin
Amin
Amin 🙏
Ajuta doamne tuturor ajutami si mie sa ma vindec de bola si Dami sanatate Amin !!!
Amin!
Amin
Doamne Iisuse pt.rug sfintei Invier vindecane pe noi Toto de patimi sufletesti so trupesti
Doamne ajuta Amin
Doamne ajutăne Maica Domnului și bunul Dumnezeu Amin 🙏🙏🙏🙏
Ajută-mă Doamne dnezeul și pe mine
Amin
Doamne iartă-mă și ajută-mă amin amin amin mulțumesc
Amin
Amin
Amin!
Amin
Doamne ajuta.si.mie Amin !
Doamne ajuta ne amin
Amin
🙏🙏🙏
Amin
Amin!
Doamne. 🙏. Doamne. Miluiește ne. Doamne. Ajuta. Dă-ne. Sănătate amin
Doamne ajută Amin
Doamneajuta
AMiN
Amin
Doamne ajuta și ne miluiește Amin
Doamne iartăne pe noi păcătoșii Amin
Doamne ajuta!!
Amin
Doamne ajută!
Amin
Doamne Ajută
Amin
Amin!
Doamne ajuta amin
Amin
Amin…Doamne ajută
Vasile Murg
Amin doamne ajuta.
Doamne ajuta amin amin amin
Doamne ajută, amin!
Doamne ajuta amin
AMIN!
Doamne ajuta! Amin!🙏🙏🙏
Amin
🙏 Amin
Doamne ajută amin
Doamne ajuta ne amin
Doamne ajuta. Amin
Doamne ajuta Amin!
Amin
Doamne ajută Amin!
Doamne ajuta mă tu
DOAMNE AJUTA AMIN
Amin Doamne ajută ne
Doamne ajuta amin!
Doamne ajută amin
DOAMNE AJUTĂ! AMIN
Doamne ajută Amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne.ajutane.amin
Doamne ajuta ne .Amin .
Doamne ai grijă de noi păcătoșii, neputincioșii.Dăne sănătate și ușurință în boală.
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută Amin!
Doamne ajută tuturor amin.
Doamne ajuta amin
Amin
Amin!
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta Amin!!
Doamne ajuta. Amin
Amin!
Amin
Amin🙏🥀🙏
Doamne ajuta Amin.
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Amin
Amin doamne ajuta
Amin !!!
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta. Amin
Doamne ajuta-ne si pe noi pacatosii Amin!
Doamne ajuta amin
Amin!