În Rugăciunea lui lisus, prin chemarea Numelui Domnului credinciosul rămâne în prezenţa vie a Dumnezeului-Persoană, a Cărui energie se împărtăşeşte inimii omului, preschimbându-l cu totul: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.

Când rugăciunea e făcută cu smerenie şi se însoţeşte de lucrarea trezviei, ea adună mintea în inimă, rodind înlăuntrul ei simţirea minunată şi mai presus de fire a prezenţei iubitului său Dumnezeu.

Citeşte şi:  Dumnezeu a săvârşit şi face minuni nenumărate, ca să-i smerească pe cei mândri şi să-i înalţe pe cei smeriţi

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Extras din „Omul cel tainic al inimii”, Ed. Basilica, București, pag. 19