Autorităţile ruse ar putea interzice utilizarea dispozitivelor companiei Apple – iPhone şi iPad – începând cu anul 2015, după cum afirmă oficialul rus Dmitrii Marincev, ombudsman pe problemele internetului, citat de presa rusă.
Potrivit lui, aceasta s-ar întâmpla din cauza sistemului iCloud, care păstrează informaţia referitoare la utilizatorul ei pe serverele americane. Astfel, acest program va fi în afara noii legi ruse, care prevede că de la 1 ianuarie 2015 toate datele personale ale cetăţenilor ruşi vor trebui să se păstreze obligatoriu doar pe teritoriul Rusiei.
Anterior, se credea că această regulă va fi obligatorie din septembrie 2016. Programul iCloud, care transmite informaţia despre oricare locuitor al planetei pe servere speciale din SUA, în prezent nu corespunde acestei norme ruseşti, iar vânzările de terminale iPhone şi iPad, care folosesc acest program, ar putea fi interzise în Federaţia Rusă. Marincev crede că mai multe companii vor cădea sub incidenţa acestei legi, deoarece nu vor reuşi să se pregătească din punct de vedere tehnic până la 1 ianuarie, scrie portalul argumentiru.com. Vor avea de suferit nu doar cei înnebuniţi de gadget-urile „Apple”, deoarece interdicţia vizează şi reţelele sociale (Facebook, Twitter etc.), portaluri video şi magazinele online.
În război cu Facebook şi Google
Roskomnadzor (Serviciul Federal de Supraveghere a comunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi mass-media – n.n.) a informat deja conducătorii Facebook, Gmail şi Twitter despre necesitatea unei înregistrări pe teritoriul Rusiei în calitate de organizatori în transmiterea informaţiei. Pentru a fi înregistraţi la Roskomnadzor în calitate de organizatori în transmiterea informaţiei, site-ul trebuie să păstreze „pe teritoriul FR informaţiile despre faptul primirii, transmiterii, livrării şi prelucrării informaţiei electorale, a textului scris, filmat, sunetelor şi altor mijloace electronice utilizate pe Internet” timp de şase luni. Pentru neîndeplinirea acestor cerinţe se prevede o amendă de la 500 000 ruble pentru persoanele fizice.
Dacă site-urile nu se vor înregistra, Roskomnadzor va face o nouă înştiinţare, care va trebui îndeplinită nu mai târziu de 15 zile. În caz contrar, autoritatea are dreptul de a include portalul în lista neagră sau să blocheze pagina pentru utilizatorii din reţeaua rusească.
Pretextul protecţiei
În ultimul timp, autorităţile ruse s-au ocupat tot mai intens de protejarea informaţională a ruşilor. Astfel, din 1 august a intrat în vigoare o lege referitoare la blogeri. Potrivit documentului, site-urile care au mai mult de trei mii de vizitatori pe zi trebuie să fie incluse în actualul registru al Roskomnadzor (Serviciul Federal de Supraveghere a comunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi mass-media – n.n.). Legea îi obligă pe blogerii arhicunoscuţi să verifice filtrarea informaţiei, să nu răspândească materiale şi informaţii extremiste ce se referă la viaţa privată a cetăţeanului cu încălcarea Codului Civil, să respecte legile electorale.
Mai mult decât atât, procuratura Federaţiei Ruse a trimis în Duma de Stat un proiect de lege, potrivit căruia administratorii de site-uri sunt obligaţi să indice numele lor, adresa, locul aflării lor şi adresa electronică. Cu toate acestea, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a promis că nu va lua internetul sub controlul său total: „Nu vrem să îngrădim accesul pe reţeaua globală, să-l facem de stat, să îngrădim interesele şi posibilităţile oamenilor, ONG-urilor, bussiness-ului şi sferelor informaţionale”, a declarat Putin în cadrul unei întruniri unde s-a discutat despre securitatea cibernetică şi măsurile de protecţie în sfera informaţională.
Sursa: adevarul.ro