Şi Mântuitorul şi Maica Domnului au fost şi sunt mereu smeriţi.
Acum, după 2000 de ani de la întruparea Sa, Domnul Iisus, prezent în Cer şi pe pământ, continuă să fie iubit dar şi hulit, înjurat şi tăgăduit. Maica Sa, Sfânta Fecioară Maria, de asemenea, continuă să fie hulită şi tăgăduită. Gândiţi-vă la sectanţi, cât o smeresc, cât o umilesc pe Maica Domnului, această Sfântă a sfintelor, aceasta Sfântă Fecioară care a întrecut în curăţie pe îngeri, după cum se spune: cea “mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii” – aşa îi cântăm Maicii Domnului. Pe aceasta duşmanii ei o neagă şi aduc fel de fel de hule împotriva ei. Iar Maica Domnului, bună fiind, smerită fiind, îi iartă şi îi aşteaptă să se întoarcă la calea cea bună!
Maica Domnului, această fiinţă pământeană care este mai presus decât toate femeile şi decât toate fetele din lume, este cea mai smerită făptură a lui Dumnezeu. Maica Domnului! Iar ea a fost preabinecuvântată de Dumnezeu să nască pe Iisus Hristos ca să ne aducă adevărata învăţătură, adevărata pâine a vieţii, prin care să existăm. Deci smerenia aceasta cât de puţină este, numai să fie corectă, e foarte bine venită, ea ne apropie de smerenia şi desăvârşirea sfinţilor.
Maica Domnului, cum am mai spus, este făptură umană care a avut sfinţenia vieţii şi smerenia, în cel mai înalt grad. Sfânta Fecioară a învăţat smerenia în templu. Până la vârsta de 14 ani, Maica Domnului a stat în templul din Ierusalim, sub îndrumarea bătrânilor preoţi de acolo şi a bătrânelor. Aşa a dobândit smerenia, teoretic, în primul rând, dar după aceea s-a conformat tuturor rânduielilor şi a dobândit smerenia inimii, smerenia cea adevărată.
Când Arhanghelul Gavriil îi spune Maicii Domnului că va naşte un fiu, în smerenia ei, spune: “Dar cum se poate asta? Eu nu ştiu de bărbat!”. Iar Arhanghelul îi răspunde: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!”. Şi atunci ea, în umilinţa ei, deşi avea acest impediment în inima ei sfântă şi curată, îi spune acel accept, acel da: “Fie mie după cuvântul tău!”. A acceptat acest lucru care era imposibil după toată logica omenească: ca o femeie să nască fără de bărbat. Aici e smerenia ei!
Mai târziu Maica Domnului îşi dă seama că slujeşte lui Dumnezeu şi mântuirii oamenilor şi rosteşte acea cântare de mulţumire: “Măreşte, suflete al meu, pe Domnul!” şi cu toate celelalte stihuri care se cântă în Biserică. Ştia ce rod va aduce această smerenie a ei, acest accept al ei; ştia câtă bucurie va fi pentru lume şi câtă smerire va fi pentru ea. A fost şi ea huiduită şi necăjită toată viaţa, însă primeşte cu modestie Vestea cea Bună şi aduce pe lume, ca rod al smereniei sale, pe Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc. Aici este marea smerenie a Maicii Domnului!
Maica Domnului este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mama întotdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, de copilul său. Orice i se întâmplă copilului, maica este foarte uşor sensibilizată. Dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar putea ajuta ca să scape din acel impas. Mama pământească! Am întâlnit multe cazuri de acestea în viaţa mea de preot.
Mama Mântuitorului este o mare excepţie, este mama lui Dumnezeu întrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului în grija Sfântului Ioan, spunându-i: “Aceasta este mama ta!” Prin încredinţarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vieţii pământeşti a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat pentru noi şi e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu.
Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, aceşti doi martori ai lui Iisus Hristos, au foarte multă trecere înaintea Mântuitorului. Adresându-ne Maicii Domnului – neavând curajul, din pricina faptelor noastre rele, ca să ne adresăm direct Mântuitorului ea atunci mijloceşte pentru noi: “Doamne, eu care Te-am purtat în braţele mele, care Te-am crescut în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea şi ajută pe acest om care se roagă mie!”. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Sfânta Fecioară spune: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat!”. Dacă te rogi cu adevărat, rugăciunea Maicii este primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste.
Mai ştiu o scurtă întâmplare de la cineva care a stat 20 de ani în închisoare. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi el şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viata. Şi-a adus însă aminte că, atunci când era liber, bunica îi spunea: “Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi el nu înţelegea acest lucru. Şi spunea el: “Către Mântuitorul nu aveam curajul să mă rog fiindcă nu ştiam dacă înţelegea greşelile mele. Pe când la Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat!”. Scurt, rugăciune la disperare “Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici. Ajută-mă!”. Se ruga în celulă. Şi, peste câteva clipe, a văzut intrând pe uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un prunc în braţe, care i-a spus cu dragoste: “M-ai chemat. O să te-ajut. Fii pe pace!”. Şi a plecat mai departe. După aceea, el nu a mai fost chemat la anchetă. A fost mutat în altă parte, la Polul Nord, undeva. Apoi toată viaţa lui – a trăit încă foarte mulţi ani în închisoare a avut o linişte în suflet, deşi condiţiile din afară erau destul de grele, din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa. Această întâmplare o ştiu de la cel care-a păţit-o, el mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte. În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce-a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.
Aşa face Maica Domnului, e grabnic ajutătoare. Însă rugăciunea să fie cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea, cu toată încrederea, la disperare făcută şi rugăciunea se împlineşte în momentul următor. Nu trebuie timp şi rugăciuni prea lungi. Uneori e nevoie de rugăciuni lungi ca să ne potolim noi, să ne adunăm ca să ne putem concentra. Alteori, în astfel de momente foarte grele, pe loc, atunci îţi răspunde Sfânta Fecioară.
Multă lume credincioasă nu este mulţumită de faptul că la noi în ţară se recomandă să se facă slujbe religioase în comun cu neortodocşii, mai ales cu sectanţii. Şi se întreabă credincioşii noştri cum se poate să se facă o Sfântă Liturghie sau o altă slujbă alături de sectanţi care exclud pe Maica Domnului din cultul creştin! Ei resping Sfânta Cruce, icoanele, sfinţii, martirii – toţi cei care au murit pentru Hristos, toţi cei care L-au slujit pe Hristos în viaţa aceasta şi pe care-i numim prietenii lui Hristos, cum îi numeşte însuşi Mântuitorul. Cum se poate face o Sfântă Liturghie fără Maica Domnului, sau fără Sfânta Cruce, sau fără sfinţi, sau fără Taine, sau fără Sfânta Euharistie? Acesta este un aspect negativ. Suntem obligaţi să participăm la asemenea slujbe.
Foarte importante sunt şi raporturile noastre cu Maica Domnului. Sfânta Fecioară este cea mai mare mijlocitoare pentru rugăciunea aceasta şi îi ajută pe cei care au cultul întreg şi cinstirea întreagă pentru ea. Sfântul Siluan a dobândit rugăciunea inimii după nu ştiu câte săptămâni de cerere şi mijlociri către Maica Domnului. Mântuitorul şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu cunosc exact starea noastră lăuntrică şi răspund exact la această cerere. Unde ştie Dumnezeu că smerenia va continua şi cultul către Maica Domnului va fi păstrat în continuare, iar cinstirea către Mântuitorul, către Dumnezeu – că El este cel chemat – va dura, îi dăruieşte rugăciunea inimii mai repede. Altora foarte greu sau niciodată nu li se dă acest dar. Că, oricum, această rugăciune este un dar. Oamenii caută să-şi însuşească rugăciunea inimii şi sunt mulţişori care o spun cu bucurie şi cu folos, însă nu atât de mulţi cât ar trebui, din cauza nestatorniciei noastre.
Iubirea de Mamă a Sfintei Fecioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este chemat şi cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut şi acolo unde fiii ei după har – credincioşii râvnitori – o cinstesc şi pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului.
Aşadar, când suntem tulburaţi de necazuri, bântuiţi şi arşi de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este şi Mama noastră, a pământenilor, ştiind că rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilinţă, zicând către Dânsa aşa:
“Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minţii şi al inimilor noastre, ca să ne cunoaştem păcatele, să ne căim pentru ele şi ca să nu le mai săvârşim! Maica Domnului – simbolul Bisericii Tu, care ai născut cu trup pe împăratul păcii, sădeşte în noi pacea Fiului tău şi goneşte din sufletele noastre viforul patimilor.
Tu, care eşti izvor nesecat de vindecări, tămăduieşte neputinţele noastre şi ne alină durerile, că toate le poţi câte le voieşti, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin!”.
Cinstind pe Maica Domnului şi pe sfinţi, cinstim pe Stăpânul lor, Care este Dumnezeul părinţilor noştri şi Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toţi suntem chemaţi şi îndemnaţi să ne împrietenim cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi încă din viaţa aceasta şi să-i chemăm în rugăciunile noastre, să le ascultăm poveţele şi să le urmăm credinţa şi faptele lor, să ne însuşim modelul vieţii lor şi scopul sau idealul vieţii lor. Scopul ultim al vieţii lor a fost desăvârşirea sau sfinţenia, iar vieţile lor au strălucit ca nişte făclii luminoase pe cărările întortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat şi au împlinit slăvită poruncă dată de Dumnezeu către toată lumea când a zis: “Fiţi sfinţi, căci Sfânt sunt Eu!” (I Petru 1, 16).
(extrase din: Ierom. Rafail Noica – Mari duhovnici despre Maica Domnului, Ed. Eikon, 2003)
FOR SYNODO 2023 / 2024💓💞 👉👉👉 WHAT IS FAKE RELIGION LIKE??? 😱😱😱 It’s the one where the Marriage of Priests, Bishops, Cardinals etc is Forbidden!
👉 👉👉 VERSICLE 1 Tm 4, 1-3 of False Religion: DOCTRINE OF DEMONS
who Propagate Lies and we know that lies are of the devil and Prohibit Marriage, PARTICIPATE IN THEM: the faithful, Bishops, Priests, Cardinals (or Be – these are the KNOWERS OF THE TRUTH) 1Tm 4, 1-3. In short, they participate in this ban😱😱they forbid themselves from getting married,😱 THEY PROHIBIT MARRIAGE🤦♀️🤦♀️Leaving everything to follow Jesus, to talk about God in the greatest peace is very easy😁it’s really hard to follow Jesus and carry the cross which are the Divine Laws – the Family! 😱 Nobody wants to carry the Cross…… But God disapproves of it 😢😢 👉 So how does God want you to be a Man first???? ? He MUST be Married Serving as an Example of Pity for the world!😱😱 Because if you don’t know how to govern your own house, how will you govern the House of God _ THE CHURCH?😔😔😓1tm3, 2-5. AND THIS IS A DIVINE ORDER!😱😱..that you observe this commandment, without stain, beyond reproach until the Coming of Our Lord Jesus Christ!🤗🤗🌹💖💕. Therefore, it is NECESSARY that Priests, Bishops, Cardinals…. and the Pope be Irreprehensible Husband of A ONLY Woman, who keeps his Children in Submission with all Honesty. ..Serving as Examples….of True Families based on Divine Laws! Divine Laws are Divine Laws! 🌹🥀FOLLOWING THE EXAMPLE OF THE SACRED FAMILY:
JESUS AND HIS BELOVED WIFE MARY MAGDALENE. Jesus was married to Mary Magdalene and had his Family Pleased God! 💝👉 It is very clear that THE FAMILY MANIFESTED IN CHRIST, 😱😱😱, it is written:..Mystery of Piety that was manifested in the flesh and that was Justified by the Spirit, seen by the Angels…1tm 3,14-16. That is, the FAMILY MANIFESTED IN CHRIST, 😱😱☺️☺️. He who was justified by the Spirit and Seen by Angels 🙌 … 1 tm 3,14-16. And this deeply involves Christ and the Church…this Mystery is great! Ephesians 5-32🌹🥀🌹. In other words, where Piety, Love…Fidelity is deeply exercised! 👉 THE MYSTERY OF PIETY IS GREAT. Ephesians 5-32. And what does this Mystery of Piety mean?? 🤔🤔😲😲😲IT’S THE FAMILY! 😱🌻 Jesus was married, had Mary Magdalene as his faithful and honored companion, a love for all eternity, always respecting and obeying the Divine Laws, doing the will of the Father who art in Heaven.. …and there is no other way than that of Jesus and Mary Magdalene !!! But Jesus also had his Mother…brothers etc. And when they told Jesus in the middle of the crowd: his mother and brothers want to talk to him…. Jesus replied: that he who does the Will of my Father, that is, those who Obey the Divine Laws…..these are my mother ….my brothers… Mt 12 46/50 For his Mother was obedient to God – And everyone who was obedient to God was like his mother and his brothers !! What does it take to follow Jesus? Take up your Cross, your Family and follow Jesus. . . 👉Excerpt extracted from Link: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3318194038279368&id=100002664129482
👉👉😳😳😱😭😭😭E QUANDO IL CALDO DEL SOLE UCCIDE LE PERSONE???? Apocalisse 16-8 NON C’È ALTRA VIA, SE NON la via di GESÙ E di Sua Moglie MARIA MADDALENA, cioè la FAMIGLIA🤔😳/
Dio è triste e la sua Ira con l’umanità.😥😥😥… La Famiglia è totalmente contraria al Vero Progetto Divino…..la famiglia è praticamente distrutta… Ma Gesù vuole salvarci😍😍😍💝🌺 ECCO PERCHÉ I PRETI, I VESCOVI E TUTTI I RELIGIOSI DEVONO ESSERE SPOSATI. LA BUONA NOTIZIA DI GESÙ È LA FAMIGLIA! PERCHÉ LA FAMIGLIA È LA GLORIA DI DIO😲😲 1Tm3, 14-16🌹🥀 👉👉👉👉👉Apocalisse 16-8 il quarto angelo versò la sua coppa sul SOLE, e al SOLE fu dato il potere di bruciare l’umanità con il fuoco . Il popolo fu bruciato dal forte caldo e, imputando la colpa a Dio, bestemmiò il suo Nome, che ha dominio su queste piaghe. Nonostante tutto ciò, si rifiutarono comunque di pentirsi dei loro peccati per poterGli dare gloria 👈.🤷♀️🤷♀️ Non ci sono altri cammini se non gli ESEMPI di una Famiglia basata sulle Leggi Divine🙏🙏 cioè , la Colonna di Sostegno nella Chiesa del Dio Vivente… .La Fine della Famiglia è la FINE della Chiesa,😥. LA FAMIGLIA NON È STATA VALORIZZATA E IL RISULTATO È LA SOCIETÀ ATTUALE 😓😌😭😭: Bambini che uccidono i propri genitori, insegnanti..Padri e madri che uccidono i propri figli….Bambini di 10 anni, Essere criminali, Violenza contro gli anziani, Crescita spaventosa dei Manicomi, e anche degli Orfanotrofi, insomma Persone indifese Abbandonate ovunque, bambini tutti perduti, abbandonati in mezzo a tanto peccato, criminalità. Caos…
👉👉👉IL TERRORE dell’Omosessualità Dilagante… PERSONE ABBANDONATE OVUNQUE, questo e molto altro, purtroppo è un RIFLESSIONE della distruzione della Famiglia! E DÀ SOLO PEGGIORE😭😭😭😭👉👉👉👉👉 Valorizziamo la Vera Famiglia! La vera religione professa il matrimonio😲😲😲 1 Tim 4-3
E non sono io a dirlo, questo è biblico. 😱 Gesù e Maria Maddalena ci mostrano la Via…..che in realtà è la via della LORO UNIONE: cioè quella della Famiglia 😱😱🌹🥀🌹💝🌺 Maria Maddalena, essendo l’Inviata Speciale di Dio, è stata preparata da Dio, perché vide gli Angeli del Signore, vide Gesù e tutta la Potente e Potente Energia Celeste! Lei, per essere LA MOGLIE AMATA DI GESÙ❤, è stata l’unica che non è stata scossa, non è venuta meno con la Resurrezione di Gesù. Era decisamente unita a Dio. In definitiva, Gesù non è venuto per cambiare le Leggi divine ma per adempierle. Gesù e Maria Maddalena credevano in Dio ed erano obbedienti/Credi e la tua famiglia sarà salvata! Gesù stesso ci ha garantito: Ovunque sarà proclamata questa BUONA NOTIZIA, si parlerà di Maria Maddalena e di ciò che ha fatto: Mt 26-13 / Credere in Gesù per essere salvati è sinonimo di obbedienza alle leggi divine. Questo è un riflesso della preziosità delle parole di Gesù: quanto potente fosse la „Garanzia” di Nostro Signore, cioè che la Memoria dei Due fosse ricordata, per tutti i tempi… per tutta l’eternità, La memoria di un’Unione Divina, l’Unione degli Dei, di una Famiglia! POICHÉ UN GRANDE GESTO DI UNZIONE COME QUESTO😲😲 SAREBBE CONSENTITO SOLO AD UNA DEA, UNA MOGLIE! Dove nemmeno alcuni discepoli capivano la preziosità dell’Unzione! E poiché questo amore è così Bello e Speciale per Dio, quando Gesù Resuscita appare per primo alla sua Amata Maria Maddalena. ❤Questa preferenza di apparire per prima a Maria Maddalena è carica di un significato Profondo e Radioso, Superiore alla comprensione dell’Universo… e della luce del Sole che dà vita a tutte le creature……. TU CHE LEGGI E L’HA DISPREZZATO, IGNORATO, IGNORATO E ANCHE ODIATO NEL SUO CUORE E NON HA FATTO LA SUA PARTE E NON HA FATTO NIENTE SOLO DISPOSTO!!! (MI PREOCCUPEREI DI QUESTO AL TUO POSTO) IN FONDO….. PUOI FARE FINTA CON PERSONE CHE NON SAI NULLA…..MA DIO VEDE, CERCA I NOSTRI CUORI.💖 POI DAVANTI A DIO (CHE È QUELLO CHE CONTA) NON PUOI MAI DIRE DI NON SAPERE NIENTE. 😁😁🙎 MOLTO ALTRO DALLA Famiglia di GESÙ E MARIA MADDALENA. 🙏🙏🙏🌹🥀🌹la Pietra angolare 😳😱😱😱😉 https://www.facebook.com/100002664129482/posts/2196682343763882/?app=fbl
Amin !
Amin
Zis-a nebunul in inima sa: Nu este Dumnezeu! http://hemerai.blogspot.com/2015/03/zis-nebunul-in-inima-sa-nu-este-dumnezeu.html