Şi Mântuitorul şi Maica Domnului au fost şi sunt mereu smeriţi.

Acum, după 2000 de ani de la întruparea Sa, Domnul Iisus, prezent în Cer şi pe pământ, continuă să fie iubit dar şi hulit, înjurat şi tăgăduit. Maica Sa, Sfânta Fecioară Maria, de asemenea, continuă să fie hulită şi tăgăduită. Gândiţi-vă la sectanţi, cât o smeresc, cât o umilesc pe Maica Domnului, această Sfântă a sfintelor, aceasta Sfântă Fecioară care a întrecut în curăţie pe îngeri, după cum se spune: cea “mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii” – aşa îi cântăm Maicii Domnului. Pe aceasta duşmanii ei o neagă şi aduc fel de fel de hule împotriva ei. Iar Maica Domnului, bună fiind, smerită fiind, îi iartă şi îi aşteaptă să se întoarcă la calea cea bună!

Maica Domnului, această fiinţă pământeană care este mai presus decât toate femeile şi decât toate fetele din lume, este cea mai smerită făptură a lui Dumnezeu. Maica Domnului! Iar ea a fost preabinecuvântată de Dumnezeu să nască pe Iisus Hristos ca să ne aducă adevărata învăţătură, adevărata pâine a vieţii, prin care să existăm. Deci smerenia aceasta cât de puţină este, numai să fie corectă, e foarte bine venită, ea ne apropie de smerenia şi desăvârşirea sfinţilor.

Maica Domnului, cum am mai spus, este făptură umană care a avut sfinţenia vieţii şi smerenia, în cel mai înalt grad. Sfânta Fecioară a învăţat smerenia în templu. Până la vârsta de 14 ani, Maica Domnului a stat în templul din Ierusalim, sub îndrumarea bătrânilor preoţi de acolo şi a bătrânelor. Aşa a dobândit smerenia, teoretic, în primul rând, dar după aceea s-a conformat tuturor rânduielilor şi a dobândit smerenia inimii, smerenia cea adevărată.

Când Arhanghelul Gavriil îi spune Maicii Domnului că va naşte un fiu, în smerenia ei, spune: “Dar cum se poate asta? Eu nu ştiu de bărbat!”. Iar Arhanghelul îi răspunde: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!”. Şi atunci ea, în umilinţa ei, deşi avea acest impediment în inima ei sfântă şi curată, îi spune acel accept, acel da: “Fie mie după cuvântul tău!”. A acceptat acest lucru care era imposibil după toată logica omenească: ca o femeie să nască fără de bărbat. Aici e smerenia ei!

Mai târziu Maica Domnului îşi dă seama că slujeşte lui Dumnezeu şi mântuirii oamenilor şi rosteşte acea cântare de mulţumire: “Măreşte, suflete al meu, pe Domnul!” şi cu toate celelalte stihuri care se cântă în Biserică. Ştia ce rod va aduce această smerenie a ei, acest accept al ei; ştia câtă bucurie va fi pentru lume şi câtă smerire va fi pentru ea. A fost şi ea huiduită şi necăjită toată viaţa, însă primeşte cu modestie Vestea cea Bună şi aduce pe lume, ca rod al smereniei sale, pe Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc. Aici este marea smerenie a Maicii Domnului!

Maica Domnului este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mama întotdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, de copilul său. Orice i se întâmplă copilului, maica este foarte uşor sensibilizată. Dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar putea ajuta ca să scape din acel impas. Mama pământească! Am întâlnit multe cazuri de acestea în viaţa mea de preot.

Mama Mântuitorului este o mare excepţie, este mama lui Dumnezeu întrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului în grija Sfântului Ioan, spunându-i: “Aceasta este mama ta!” Prin încredinţarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vieţii pământeşti a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat pentru noi şi e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu.

Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, aceşti doi martori ai lui Iisus Hristos, au foarte multă trecere înaintea Mântuitorului. Adresându-ne Maicii Domnului – neavând curajul, din pricina faptelor noastre rele, ca să ne adresăm direct Mântuitorului ea atunci mijloceşte pentru noi: “Doamne, eu care Te-am purtat în braţele mele, care Te-am crescut în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea şi ajută pe acest om care se roagă mie!”. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Sfânta Fecioară spune: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat!”. Dacă te rogi cu adevărat, rugăciunea Maicii este primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste.

Mai ştiu o scurtă întâmplare de la cineva care a stat 20 de ani în închisoare. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi el şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viata. Şi-a adus însă aminte că, atunci când era liber, bunica îi spunea: “Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi el nu înţelegea acest lucru. Şi spunea el: “Către Mântuitorul nu aveam curajul să mă rog fiindcă nu ştiam dacă înţelegea greşelile mele. Pe când la Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat!”. Scurt, rugăciune la disperare “Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici. Ajută-mă!”. Se ruga în celulă. Şi, peste câteva clipe, a văzut intrând pe uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un prunc în braţe, care i-a spus cu dragoste: “M-ai chemat. O să te-ajut. Fii pe pace!”. Şi a plecat mai departe. După aceea, el nu a mai fost chemat la anchetă. A fost mutat în altă parte, la Polul Nord, undeva. Apoi toată viaţa lui – a trăit încă foarte mulţi ani în închisoare a avut o linişte în suflet, deşi condiţiile din afară erau destul de grele, din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa. Această întâmplare o ştiu de la cel care-a păţit-o, el mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte. În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce-a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

Aşa face Maica Domnului, e grabnic ajutătoare. Însă rugăciunea să fie cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea, cu toată încrederea, la disperare făcută şi rugăciunea se împlineşte în momentul următor. Nu trebuie timp şi rugăciuni prea lungi. Uneori e nevoie de rugăciuni lungi ca să ne potolim noi, să ne adunăm ca să ne putem concentra. Alteori, în astfel de momente foarte grele, pe loc, atunci îţi răspunde Sfânta Fecioară.

Multă lume credincioasă nu este mulţumită de faptul că la noi în ţară se recomandă să se facă slujbe religioase în comun cu neortodocşii, mai ales cu sectanţii. Şi se întreabă credincioşii noştri cum se poate să se facă o Sfântă Liturghie sau o altă slujbă alături de sectanţi care exclud pe Maica Domnului din cultul creştin! Ei resping Sfânta Cruce, icoanele, sfinţii, martirii – toţi cei care au murit pentru Hristos, toţi cei care L-au slujit pe Hristos în viaţa aceasta şi pe care-i numim prietenii lui Hristos, cum îi numeşte însuşi Mântuitorul. Cum se poate face o Sfântă Liturghie fără Maica Domnului, sau fără Sfânta Cruce, sau fără sfinţi, sau fără Taine, sau fără Sfânta Euharistie? Acesta este un aspect negativ. Suntem obligaţi să participăm la asemenea slujbe.

Foarte importante sunt şi raporturile noastre cu Maica Domnului. Sfânta Fecioară este cea mai mare mijlocitoare pentru rugăciunea aceasta şi îi ajută pe cei care au cultul întreg şi cinstirea întreagă pentru ea. Sfântul Siluan a dobândit rugăciunea inimii după nu ştiu câte săptămâni de cerere şi mijlociri către Maica Domnului. Mântuitorul şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu cunosc exact starea noastră lăuntrică şi răspund exact la această cerere. Unde ştie Dumnezeu că smerenia va continua şi cultul către Maica Domnului va fi păstrat în continuare, iar cinstirea către Mântuitorul, către Dumnezeu – că El este cel chemat – va dura, îi dăruieşte rugăciunea inimii mai repede. Altora foarte greu sau niciodată nu li se dă acest dar. Că, oricum, această rugăciune este un dar. Oamenii caută să-şi însuşească rugăciunea inimii şi sunt mulţişori care o spun cu bucurie şi cu folos, însă nu atât de mulţi cât ar trebui, din cauza nestatorniciei noastre.

Iubirea de Mamă a Sfintei Fecioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este chemat şi cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut şi acolo unde fiii ei după har – credincioşii râvnitori – o cinstesc şi pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului.

Aşadar, când suntem tulburaţi de necazuri, bântuiţi şi arşi de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este şi Mama noastră, a pământenilor, ştiind că rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilinţă, zicând către Dânsa aşa:
“Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minţii şi al inimilor noastre, ca să ne cunoaştem păcatele, să ne căim pentru ele şi ca să nu le mai săvârşim! Maica Domnului – simbolul Bisericii Tu, care ai născut cu trup pe împăratul păcii, sădeşte în noi pacea Fiului tău şi goneşte din sufletele noastre viforul patimilor.
Tu, care eşti izvor nesecat de vindecări, tămăduieşte neputinţele noastre şi ne alină durerile, că toate le poţi câte le voieşti, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin!”.

Cinstind pe Maica Domnului şi pe sfinţi, cinstim pe Stăpânul lor, Care este Dumnezeul părinţilor noştri şi Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toţi suntem chemaţi şi îndemnaţi să ne împrietenim cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi încă din viaţa aceasta şi să-i chemăm în rugăciunile noastre, să le ascultăm poveţele şi să le urmăm credinţa şi faptele lor, să ne însuşim modelul vieţii lor şi scopul sau idealul vieţii lor. Scopul ultim al vieţii lor a fost desăvârşirea sau sfinţenia, iar vieţile lor au strălucit ca nişte făclii luminoase pe cărările întortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat şi au împlinit slăvită poruncă dată de Dumnezeu către toată lumea când a zis: “Fiţi sfinţi, căci Sfânt sunt Eu!” (I Petru 1, 16).

(extrase din: Ierom. Rafail Noica – Mari duhovnici despre Maica Domnului, Ed. Eikon, 2003)