1. Căci este un singur scop pentru toţi fraţii cu aceeaşi vieţuire, să se nevoiască fiecare după putere şi să creadă nemincinosului Dumnezeu că va ajunge la măsura desăvârşită a creştinismului, a înfierii, în toată buna sârguinţă şi fapta virtuţii.

Simplitatea şi curăţia, şi dragostea unora faţă de ceilalţi, şi bucuria, şi smerenia în toate să fie ca o temelie în obşte şi să fie în mijlocul vostru pururea, ca nu cumva înălţându-vă unii asupra altora sau mândrindu-vă şi cârtind, să arătaţi osteneala voastră deşartă, ci întrecându-ne mai curând în smerenie şi socotindu-i pe cei de aproape ai noştri domni şi stăpâni, să ne facem următori ai lui Hristos , Care a sărăcit pentru noi .

2. Şi nici cel ce petrece neîncetat în rugăciuni să nu se înalţe şi să nu se mândrească faţă de cel ce încă nu poate să stăruie în rugăciuni, ca să poată să înainteze în lucrarea lui pentru Dumnezeu şi pentru oameni; nici cel ce se află la ascultare sau în altă slujire, predându-se pe sine bănuielii răutăţii, să nu cârtească sau să clevetească pe cel ce se ocupă cu rugăciunile şi postirile, ca să dobândească harul lui Dumnezeu şi fapta lui să fie bineprimită, ci, ca unii care suntem mădulare unii altora şi care suntem datori să ne odihnim unii pe alţii, nimic să nu facem din duh de ceartă, nici din slavă deşartă , potrivit îndemnului apostolic.

3. Căci aşa cum mădularele trupului, chivernisite fiind de un singur suflet, îşi dau fără pizmuire slujire unele altora şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par mai slabe sunt mai trebuincioase şi pe acestea le îngrijim şi cu mai multă cinste le îmbrăcămm. Aşa şi noi să facem, fiind mădulare unii altora , precum s-a zis. Ci toţi ca mădulare unii altora, chivernisiţi fiind de un singur Duh şi hrăniţi de un singur cuvânt viu al adevărului prin dragoste şi prin curăţie, şi bunătate, şi bucurie, suntem datori să ne potrivim unii altora, căci spre aceasta am şi fost zidiţi, precum s-a spus: Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hris- tos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele .

4. Şi aşa Dumnezeu se bucură pentru aceste alegeri libere, primind lucrarea fiecăruia, numai pe cea făcută pentru El. Căci din pricina unei asemenea dispoziţii a celor ce păzesc simplitatea între ei, prisosul celor ce stăruie în rugăciuni se face pentru lipsa celor ce slujesc şi odihnesc pe fraţi, şi invers, prisosul celor ce slujesc şi lucrează se face pentru lipsa celor ce se ocupă cu rugăciunile. Fiindcă aşa se realizează egalitatea, potrivit cu ceea ce este scris: Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit . Precum am spus mai înainte, în mijlocul fraţilor să fie temelie simplitatea şi dragostea, şi smerenia, şi nepizmuirea şi fiecare să alerge cursa cea bună după putere cu bucurie şi să lupte lupta cea bună , pentru ca, primind înaintare pe zi ce trece în calea neînşelată a cinstirii lui Dumnezeu, după cât crede, după cât iubeşte şi după cât: trudeşte, să fie învrednicit de împărăţia cerurilor.

5. Aceasta este cu adevărat viaţa cea îngerească pe pământ. Aceasta înseamnă: Facă-se voia Ta în cer si pe pământ, când nu ne înălţăm unii deasupra altora, când fără pizmă şi zavistie, ci cu simplitate şi dragoste, şi pace, şi bucurie ne armonizăm unii cu alţii, socotind înaintarea aproapelui propriul nostru câştig, iar neputinţa sau scăderea sau întristarea aproapelui le socotim că sunt propria noastră pagubă. Căci zice: Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare ale aproapelui. Astfel pătimind împreună unii cu alţii şi purtând greutăţile unii altora – cei puternici celor slabi, şi cei tari celor mai neputincioşi – putem împlini legea lui Hristos, potrivit îndemnului Sfântului Pavel.

6. In acest chip vom putea să fim cu adevărat laolaltă , să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului , iar prin unire de cuget şi prin harul lui Hristos, să zdrobim capetele balaurilor duhurilor răutăţii „, să călcăm peste aspidă şi vasilisc, călcând în picioare pe leu şi pe balaur .

7. Cum am spus mai înainte, dacă fraţii sunt în dragoste şi simplitate, şi curăţie, atunci şi cel ce este la măsurile cele mari ale înaintării duhovniceşti şi stăruie în rugăciune pentru cele mai mari, primeşte înaintarea şi sporirea prin împreună lucrarea şi in sufla rea fraţilor. Asemenea şi cel mai mic, prin îndemnul la dragoste al celor mai mari, se îmbunătăţeşte în fiecare zi în înaintare, lucrând cu nădejde şi grăbindu-se spre cele mai bune. Dacă nu veţi petrece astfel unii cu alţii, ci se vor stârni între voi cârteli şi ocări, şi clevetiri, şi înfumurări ale unora asupra altora, nici cei ce par că se ocupă cu rugăciunile şi postirile nu pot să devină mai buni din pricina neînţelegerii tovarăşilor lor între ei şi a vătămării şi a trufiei lor, nici cei ce slujesc trupeşte şi odihnesc pe fraţi nu vor putea avea har în ascultarea lor, din pricina cârtelii lor împotriva celor ce se ocupă cu rugăciunea şi a urii dintre ei. Şi astfel, trupul cunoscând sfâşierea, este cu neputinţă să primim zidire duhovnicească şi să fie în voi voia lui Dumnezeu.

8. Dar şi împărţirea multor harisme Apostolul aducând-o la o singură unime şi un singur acord, ca fiind mădularele unui singur trup, zice: Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei. Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă. Dacă unul învaţă, să stăruie în învăţătură. Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare, dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie, dacă stă înfrunte, să fie cu tragere de inimă, dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună. Dragostea să fie nefăţarnică . Şi celelalte. Şi iarăşi: Fiecare dintre voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are cunoştinţă, are proorocie. Toate spre zidire să se facă. Adică luaţi fiecare harismele unii de la alţii, prin unire de cuget şi prin acordul unora cu alţii în dragoste. Aşa şi fraţii cei din mănăstiri, predându-vă pe voi înşivă Domnului şi unii altora, cei tari – fie cu trupul, fie cu cugetai – purtaţi greutăţile celor mai slabi pentru fericita nădejde a lui Hristos. Şi fiecare, ceea ce are bun în firea lui, fie putere, fie pricepere, fie bărbăţie, fie vreo intenţie bună sau vreo sârguinţă, să o predăm în întregime unii altora. Iar dacă am fost învredniciţi, prin harul lui Hristos, de harisme duhovniceşti, să ne împărtăşim unii pe alţii de toate bunătăţile, spre zidirea şi folosul nostru, al aproapelui şi al tuturor oamenilor şi astfel, plinind legea lui Hristos, să ne facem vrednici de viaţa veşnică.

9. Dar că lucrarea rugăciunii şi a cuvântului este în chip potrivit înaintea oricărei virtuţi şi porunci, însuşi Domnul o mărturiseşte. Fiindcă atunci când a venit în casa Martei şi a Măriei, şi când Marta se ocupa de slujire, iar Maria şedea la picioarele Domnului şi îşi hrănea sufletul cu învăţătura mântuitoare, Marta s-a plâns că nu o ajută şi a zis Domnului: Doamne, spune ca sora mea să vină si să mă ajute, că m-a lăsat singură. Domnul a judecat lucrul Măriei mai de căpetenie şi mai important decât cel de-al doilea, zicându-i: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un singur lucru trebuieste, căci, Maria partea cea buna şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Spunând astfel, Domnul a arătat cea dintâi şi mai mare faptă a virtuţii.

10. Aşadar, nu a nesocotit fapta slujirii ca fiind nimic. Căci dacă nu ar valora nimic, cum atunci El însuşi Şi-ar fi asumat slujirea Martei şi chiar prin El însuşi ar fi împlinit fapta, spălând picioarele ucenicilor? Totodată a îndemnat la învăţătură, zicând: Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă, ucenicilor, picioarele, datori şi voi sunteţi să spălaţi picioarele unii altora. Că v-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi . Şi iarăşi: Cel ce vrea să fie întâiul între voi să fie slujitorul tuturor şi slugă tuturor, după cum şi Fiul Omului nu a venit ca să l se slujească, ci ca să slujească El si să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. Şi cel ce a făcut unuia dintre aceştia, Mie mi-a făcut. Şi: Cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua . Dar şi apostolii în Fapte, preocupându-se de slujirea trupească la mese, au preferat să urmeze fapta cea mai mare, a rugăciunii şi a cuvântului, căci ziceau că nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese, ci alegând bărbaţi plini de Duhul Sfânt să-i rânduim la această slujbă, iar noi să stăruim în slujirea cuvântului si în rugăciune .

11. Vezi cum au preferat pe cele dintâi celor de-al doilea, deşi ambele erau odrăsliri din aceeaşi rădăcină? Aceasta pentru ca şi voi să preferaţi rugăciunea şi sa vă sârguiţi pentru ea, şi să o preferaţi celorlalte porunci. Numai să fie toate în dragostea lui Dumnezeu, cu scopul de a ajunge prin har la curăţia nepătimirii. Nu să ne ascundem de noi înşine din ignoranţă, având încredinţarea numai în îndreptările cele trupeşti. Să nu ne încredinţăm de acest adevăr, care este dragostea lui Dumnezeu, căutată în omul cel dinlăuntru şi lucrată de Duhul, doar prin obiceiuri trupeşti sau la întâmplare şi fără discernământ, nici prin formele exterioare ale rugăciunii sau ale psalmodiei, sau ale postului sau ale slujirii care nu sunt numai pentru Dumnezeu şi prin celelalte fapte bune exterioare. Ci scopul iubirii celei către Dumnezeu este ca ea să domnească peste toate poruncile cu conştiinţă curată şi dispoziţie sinceră, să preceadă în toate şi să fie lucrată în noi cu multă dorire de Duhul Sfânt. Şi tot aşa şi rugăciunea se desăvârşeşte prin plecarea genunchilor, iar slujirea tot prin dragoste se împlineşte în chip bineplăcut, şi făptuirea tuturor poruncilor poate să se săvârşească de noi curat şi sincer prin împreună-lucrarea Duhului.

Sfantul Macarie Egipteanul

Cuvinte ascetice si epistole, Editura Doxologia