Cine iubeste tacerea, iubeste vesnicia…

Fraţilor, nu vremurile sunt grele, ei păcatele sunt grele, aşa să ştiţi!… Dumnezeu nu mă întreabă de sfârşitul lumii, ci de al meu… Nu cereţi să faceţi minuni! Cel mai mare dar acesta este: să-mi văd păcatele mele şi să pot plânge.

Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul, se vede pe el mic şi păcătos.

Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni. N-ai văzut? Toţi sfinţii au avut smerenie… Ei nu s-au socotit că-s buni, ci că sunt nevrednici, gunoiul pământului… Când vei auzi pe cineva că se recomandă el ca sfânt, acela e înşelat de diavol.

Persoanele care au duhuri obişnuiesc să dea vina pe altul, că uite, eu din cauza cutăruia sufăr… Orice i s-ar întâmpla omului, să zică aşa: „Pentru păcatele mele!” Să nu zic niciodată că din cauza cutăruia eu sufăr, nu, pentru că, de spun aşa, atunci ispitele se îndelungă, Duhul Sfânt vine cu întârziere sau defel, dacă n-am smerenie.

Este foarte important să nu te birui de mânie în ispite, ci să spui rugăciune, să ceri ajutorul lui Dumnezeu… Cât puteţi, feriţi-va a vă contrazice! Când cineva are de gând să te ocărască, ocoleste-l, şi dacă nu l-ai putut ocoli, ţine gura închisă şi aşa vei putea scăpa.

Cea mai mare virtute îi smerenia. Poate să aibă cineva fapte bune cu gramada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Şi dacă şi-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut… Da, atâta vă spun; smerenia este putere dumnezeiască şi este putere mare.

Citeşte şi:  Un călugăr nebun! Un călugăr nebun! Veniţi să vedeţi un călugăr nebun!

Rugăciunea să o faceţi cu toată inima! Iar când vedeţi ca dau năvală duhurile răutăţii să faceţi aşa: rugăciunea cât de scurtă, cât de deasă şi cu multă smerenie.

Să-i iertăm pe toţi, ca să putem găsi veşnicia! Aşa vom putea spori şi vom avea momente ca de Rai pe faţa pământului.

Fericiţi creştinii care au duhovnici buni, căci aceştia îi pot duce în Rai prin poveţele lor… Fie creştini în lume, fie călugări in mănăstire sau preoţi de mir, toţi care ascultă de duhovnic vor spori.

Dacă doreşti şi vrei să te faci preot şi duhovnic… şi nu doreşti să te faci mucenic, să nu te faci preot! Că mai bine un dascăl în Rai, decât un preot în iad.

Duhovnicul care se sminteşte de păcatele cuiva încă trebuie să mai crească! Un duhovnic nu are voie sa se smintească, oricât de mari ar fi păcatele ascultate de la oamenii care ajung la el… Duhovnicul trebuie sa fie ca o mamă, trebuie să aibă milă.

Nu îi treaba noastră cu judecatul… Eu, dacă-l judec pe cel desfrânat, îs călcător de lege, ca şi el. EI o călcat o poruncă şi eu am călcat a doua; … „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”… Şi amândoi suntem călcători de lege.

Copilului sa nu-i dai libertate mare, că dacă are libertate într-o bună zi auzi că a intrat la închisoare, că a dat cuiva în cap. Este nevoie de copii crescuţi în frica de Dumnezeu.

Citeşte şi:  Autoritățile și societatea ar trebui să vadă în biserică nu problema, ci o posibilă soluție în rezolvarea problemei

La mănăstire vin mulţi chemaţi şi puţini aleşi. Dacă te-ai hotărât să te duci la mănăstire, apoi trebuie să-ţi pui în minte; „Mă duc să mor”. Daca te duci să trăieşti, mai bine stai acasă.

Să mai întrebăm conştiinţa: „Conştiinţă, spune drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Ii place lui Dumnezeu cum trăiesc?”

Se apropie acele zile de pe urmă. Anii durerilor au început. Ii mare nenorocire acum. Cine s-a trezit n-are altceva de tăcut decât să plângă.

Cât putem, să nu ne lăsăm de rugăciune şi să ne păstrăm credinţa sănătoasă… Şi când ne punem la rugăciune să nu avem nimic cu nimeni. Dacă are altul – treaba lui! Să n-am eu. Şi, cât pot, a nu plăti rău pentru râu… şi Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa în părăsire.

Ce am mai observat: foarte mult ajută cugetarea la moarte. Aşa spune un Sfânt Părinte: „O, moarte! Mai bine te-aş numi viaţă!” De câte ori cuget la moarte îmi adun mintea, mai am o rugăciune. Iar când cuget la veacul acesta, mă-mprăştii şi uit de Dumnezeu.

Să respectăm pe mai-marii Bisericii. Ştii de ce? Ei se roagă pentru popor… Duhul Sfânt ne ajută să ajungem şi ei, şi noi, în Rai. Să ascultaţi de Biserică şi de ierarhii ei!

Să vă rugaţi, să ţineţi posturile şi să plângeţi, căindu-vâ de păcatele săvârşite!

Trebuie să căutăm a nu adormi cu mintea împrăştiată. Să adormi cu mintea adunată, să adormim din rugăciune, nu din împrăştiere. Şi Duhul Sfânt o să ne ajute. Cu cât ne sculăm noaptea la rugăciune, Duhul Sfânt ne va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu.

Citeşte şi:  Domnul ne învaţă nu numai ca să nu blestemăm, ci chiar să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă pe noi!

Am observat aşa: în viaţa de mănăstire, pe măsură ce-i vezi pe toţi mai buni, pe acea măsură Se lasă Duhul Sfânt simţit. Cei mai sporiţi călugări în vieţile de obşte sunt cei care s-au ferit a osândi şi a judeca.

Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi şi nu mai realizezi nici măcar faptele bune pe care le-ai făcut. In acea minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desăvârşire.

Să ştiţi că, în viaţă, cea mai importantă clipă este clipa în care poţi spune că ai învăţat să ierţi.

Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi: „Lasă pe mâine, nu îi spun nimic acum. îi voi spune mâine ce am de spus”. Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi, să nu vă mai certaţi, să fiţi mai liniştiţi şi nu veţi mai ajunge la supărări.

Zice un părinte că cine iubeşte tăcerea, iubeşte veşnicia. Şi cine zice rugăciunea în inimă, acela va simţi veşnicia.

Mândria nu-i a oamenilor sănătoşi, ci a celor bolnavi… Nimic nu face pe Duhul Sfânt a se sălăşlui în inima cuiva, decât a trece cu vederea neajunsurile altora.

File de Pateric – Parintele Proclu, Editura Manastirea Sihastria Putnei