Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii ce se chinuie din pricina bolilor, a dracilor, a barbarilor, are în sine şi bucurie pentru răsplata cerească pe care le-a pregătit-o.

Adică, Dumnezeu Se uită la răsplata pe care o va primi, în cer, omul ce suferă ispită. El ştie ce-l aşteaptă pe acesta în viaţa cealaltă, şi asta îi dă lui Dumnezeu, ca să zic aşa, puterea de a răbda această durere. El i-a îngăduit lui Irod sa facă atâtea fărădelegi! Irod a omorât paisprezece mii de prunci şi o mulţime de părinţi care-i împiedicau pe ostaşi să le omoare copiii!

Barbarii de ostaşi, vrând să le facă pe plac mai-marilor, îi căsăpeau pe prunci, şi cu cât mai mari erau chinurile pruncilor, cu atât îl durea mai mult pe Dumnezeu, dar şi mai mult Se bucura de uriaşa slavă pe care aveau s-o primească în cer. El Se bucura pentru acei îngeraşi, care aveau să alcătuiască îngerescul cin al mucenicilor. Îngeri din mucenici!..

Citeşte şi:  Nu este nimeni pe pământ asemănător cu femeia cea rea de gură și nici o fiară nu este întocmai cu femeia cea înșelătoare

Dacă omul va ajunge cu amărăciunea durerii sale la Preadulcele Iisus, toate amărăciunile şi pătimirile lui se vor preface în miere. Pătrunzând tainele vieţii duhovniceşti, omul încetează să se mai mâhnească pentru ceea ce i se întâmplă. El primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care Dumnezeu i le dă ca să-i facă sufletul sănătos.

El crede că tot ce se întâmplă este rezultat al rugăciunilor sale, fiindcă se roagă mereu lui Dumnezeu să-i albească sufletul. Având o atitudine lumească faţă de încercări, oamenii se chinuie: ei vor ca totul să le meargă în viaţă după voia lor. Totuşi, lucrurile merg altfel, şi de aceea sufletul lor nu-şi găseşte liniştea…

Citeşte şi:  Hristos suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi cu instrumentele moderne ale medicinii, prin voinţa unei societăţi care şi-a pierdut busola şi care a ridicat la rang de lege fărădelegea

Cine nu are dispoziţie duhovnicească bună începe să-L hulească pe Dumnezeu când vin încercările. „De ce mi s-a întâmplat asta? – cârtesc aceşti oameni. Uite, cutare o duce bine! Ce fel de Dumnezeu e ăsta, care îngăduie toate astea?” Ei nu zic: „Am păcătuit!”, ci se chinuie. Cei cucernici însă mulţumesc: „Slavă Domnului!

Această încercare m-a adus la El, Dumnezeu a îngăduit asta spre bi-nele meu!” Înainte, poate că nu mergeau deloc la biserică, dar după încercări încep să meargă la biserică, să se mărturisească şi să se împărtăşească. Pe lângă asta, adeseori prin încercări Dumnezeu îi aduce la un moment dat pe oamenii foarte împietriţi într-o stare de filotimie. Ei se întorc la o sută optzeci de grade şi se spulberă de durere pentru ceea ce au făcut…

Citeşte şi:  Părintele Arsenie Papacioc – Maica lui Dumnezeu este Maica mea

Omul nerecunoscător nu este mulţumit de nimic, nimic nu-i aduce bucurie, cârteşte cu orice prilej. Toate şi toţi sunt vinovaţi înaintea lui…

Trebuie ca cel puţin, recunoscându-ne nerecunoştinţa, să-I mulţumim zi şi noapte lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care ni le dă. Atunci îl vom călca pe diavolul cel laş, care, adunându-şi toate slugile, va pieri ca un fum negru. Recunoscându-ne nerecunoştinţa şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale, îl vom lovi pe diavol unde-l doare.

Părintele Paisie Aghioritul

Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite – Războiul și pacea omului cu el însuși, Editura Sophia