Socot că însemnat lucru este a-i pedepsi pe cei ce ne-au făcut rău — spun mare, fiindcă e de folos spre îndreptarea altora, dar mult mai înalt și dumnezeiesc este a îndura nedreptatea cu răbdare. Pedepsirea astupă gura răutății, pe când răbdarea îl face pe celălalt să devină bun, lucru care este cu mult mai bun și desăvârșit decât numai a nu fi rău.

Să iertăm cele făcute împotriva noastră, ca să primim iertare noi înșine și să adăugăm bunătate la bunătate.

Râvnitor a fost numit Fineas pentru că i-a străpuns cu sabia pe madianiteancă și pe curvar și a ridicat ocara de la fiii lui Israel, dar și mai mult a fost lăudat fiindcă s-a rugat pentru poporul cel căzut. De aceea, și noi să stăm, și să-L îmblânzim pe Dumnezeu, ca să înceteze bătaia, precum este scris, și ni se va socoti nouă întru dreptate (v. PS. 105, 30-31).

Lăudat a fost și Moise pentru că, mâniindu-se pentru nedreptatea suferită de israelitean, l-a omorât pe egiptean, dar mai vrednic de laudă a fost pentru că a tămăduit-o prin rugăciuni pe sora sa Mariam, care fusese lovită de lepră din pricina cârtirii. Bagă de seamă și că ninivitenii erau amenintați cu nimicirea, dar prin lacrimi și-au cumpărat mântuirea.

Manase a fost cel mai nelegiuit dintre regi, dar pentru lacrimile pe care le-a vărsat s-a proslăvit între cei mântuiți.

Ce ajută mai mult decât iubirea de oameni? Ucenicii cer să se abată focul care a mistuit Sodoma asupra celor ce nu-L primeau pe Iisus, însă El nu dorește răzbunare. Petru îi taie urechea lui Malhus, unul dintre asupritori, dar Iisus îl tămăduiește. Iar celui ce a întrebat dacă trebuie să-l iertăm de șapte ori la rând pe fratele care a greșit i s-a spus: Nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte (Mt. 18, 22).

Datornicul pomenit în Evanghelie, care n-a iertat ceea ce i se iertase lui, nu a fost tras la socoteală cu cea mai mare asprime? Și nu ne cere chiar Rugăciunea Domnească să dobândim iertare prin iertare?

Având atâtea pilde, să urmăm iubirii de oameni dumnezeiești și să nu dorim a afla pe pielea noastră cât de grea este răsplata pentru păcat. Vezi rânduiala după care lucrează bunătatea: la început legiuiește, făgăduiește, amenință, mustră, se luptă, cucerește, iarăși amenință atunci când este silită, lovește, dar lăsând treptat loc pentru îndreptare.

Așadar, nici noi să nu lovim îndată, fiindcă acest lucru nu este lipsit de primejdie, ci, înțelepțind prin frică, să biruim prin iubirea de oameni și să îndatorăm spre evlavie, biciuind mai mult prin conștiință decât prin mânie.

Să nu uscăm smochinul care poate încă să aducă roade, să nu-l osândim fiindcă e nefolositor și face umbră pământului degeaba. Poate că acest smochin va fi vindecat asupră-vegherea și purtarea de grijă a unui grădinar iscusit. Să nu stricăm în pripă — poate că din îndemnul zavistiei diavolești — o lucrare atât de mare și de slăvită, ci să dorim a ne arăta mai degrabă iubitori de oameni decât desăvârșiți, mai degrabă iubitori de săraci decât iubitori de dreptate.

Sfântul Grigorie Teologul