Ceea ce a spus el are o valoare mai mare decât orice jertfă: Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat! (Iov 1, 21). (…)

Aminteşte-ţi că şi Iov a pierdut totul fără voia şi fără ştirea sa, dar a primit răsplată. De ce? Pentru că a înfruntat răul după voia lui Dumnezeu. Aşa să înfrunţi şi tu orice nenorocire şi nu vei avea răsplată mai mică.

Să înfrunţi şi tu orice nenorocire ca dreptul Iov, şi nu vei avea răsplată mai mică

… Nu fura şi tu de la tine mântuirea. Pentru că atunci când te mânii împotriva celui care ţi-a făcut rău, îţi faci ţie cel mai mare rău, căci răul acesta nu este trupesc, ci sufletesc. Hoţul ţi-a furat lucruri materiale, bogăţie trecătoare, pe care mai devreme sau mai târziu tot aveai să o pierzi, dar tu furi de la tine bogăţia veşnică şi bunătăţile cereşti nestricăcioase.

Te-a întristat diavolul prin paguba pe care ţi-a pricinuit-o? Întristează-l şi tu, bucurându-L pe Dumnezeu. Cel mai bine este să nu te întristezi deloc. În felul acesta, îl răneşti pe diavol. Iar el, văzând că îl dispreţuieşti, împreună cu vicleniile sale, va fugi ruşinat.

Aşadar, este mai vrednic de laudă cel care îşi pierde averea şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, decât acela care nu îşi pierde averea ci face milostenie, mulţumindu-I lui Dumnezeu. Pentru că cel de-al doilea, pe de o parte, se bucură de laudele celorlalţi, de mulţumirea conştiinţei şi de nădejdea răsplăţii, iar pe de altă parte, împarte banii cu voia sa, după ce s-a pregătit sufleteşte pentru aceasta.

Însă cel dintâi pierde totul dintr-odată, cu violenţă şi fără voia sa, fiind nepregătit sufleteşte pentru această pierdere. Şi aşa cum îţi dai seama, oferirea de bunăvoie nu este amară şi grea, ca pierderea fără voie. Şi nici nu este o aşa de mare izbândă să dispreţuieşti banul după ce te-ai pregătit vreme îndelungată pentru aceasta, cum este să suferi cu răbdare pierderea venită pe neaşteptate.

…

Văzând câte bunătăţi izvorăsc din răbdare, să nu ne pierdem îndrăzneala atunci când se abat nenorocirile asupra noastră, oricât de mari ar fi acestea. Pentru că nu există nici o nenorocire care să nu primească mângâiere din pilda lui Iov. Dacă omul acesta sfânt nu a îndrăznit să ridice cuvânt împotriva lui Dumnezeu când l-au lovit toate nenorocirile acestei lumi, cum vom îndrăzni noi, pe care ne loveşte doar câte una? Dacă nu a scăpat de necazuri cel nevinovat, cum vom scăpa noi, care suntem vinovaţi? Dacă cel nevinovat L-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru chinurile sale, cum să nu-L bine-cuvântăm noi, care cu toate că merităm mai multe rele pentru nebunia noastră, primim mai puţine?

Să nu uităm, de altfel, că sfinţii, proorocii, drepţii, apostolii, mucenicii, cuvioşii şi mărturisitorii nu au dus o viaţă liniştită şi fericită, plină de plăceri şi desfătări, de cinstire şi slavă omenească, ci de sărăcie şi lipsuri, de tristeţe şi supărare, de batjocură şi dispreţ, de chinuri, terminată prin moarte amară. În toate epocile, oamenii lui Dumnezeu, care au vrut să ţină poruncile Sale şi să trăiască după voia Sa, au primit săgeţile invidiei şi răutăţii trimise de la diavol.

Şi tu, dacă doreşti să-I urmezi Domnului, trebuie să înţelegi că vei avea de înfruntat primejdii şi prigoane şi că vei gusta din amărăciuni. Iată ce ne spune înţeleptul Sirah: Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită (Înţ. Sirah 2, 1).

Tot la fel de limpede este şi atenţionarea Apostolului Pavel: Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi (2 Tim. 3, 12).

De aceea, atunci când faci un bine şi eşti răsplătit cu rău, să nu te întristezi, ci să te bucuri; să nu încetezi să faci binele, ci cu mai multă râvnă să-l duci la îndeplinire. În felul acesta, vei primi cununa nestricăcioasă a vieţii veşnice, la fel ca ucenicii lui Hristos, care sunt părtaşi acum la slava Sa cerească, pentru că pe pământ au avut parte de tristeţi şi prigoane.

Iată ce scrie unul dintre ei:

Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte… suntem întru necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi (1 Cor. 4, 9-13).

Ştii cine ne vorbeşte astfel despre pătimirile şi despre răbdarea apostolilor? Apostolul care a fost chinuit cel mai mult – Iov al Noului Testament, adică Sfântul Apostol Pavel. Din ziua în care i S-a arătat Hristos şi până la sfârşitul său mucenicesc, nu a cunoscut decât încercări şi greutăţi.”

Sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, “Problemele vietii”, Editura Egumenita