Opera din Budapesta a suspendat cele 15 reprezentații ale musicalului „Billy Elliot”, după ce un ziar apropiat guvernului ungar a avertizat că tinerii spectatori ar putea deveni homosexuali, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Ziarul conservator Magyar Idök a publicat la 1 iunie un editorial critic la adresa operei în care autoarea acuză musicalul că „îi face nefericiți pe tineri, pentru că nici ei înșiși nu ar merge în această direcție, spre homosexualitate”. De asemenea, spectacolul este acuzat de propagarea homosexualității, într-un mod care „afectează subconștientul minorilor, exact la vârsta în care se poate avea influență asupra înclinației lor”.

Citeşte şi:  Anglia. Copiii își schimba numele din băiat în fată, și din fată în băiat, după ce fac un sondaj cu voturi pe internet, cu acordul părinților

Regizorul spectacolului, Szilveszter Kkovács, i-a informat joi pe protagoniști că „s-a dezvoltat o campanie negativă în presă legată de producția ‘Billy Elliot”, care a afectat vânzările de bilete, astfel încât se suspendă viitoarele 15 spectacole incluse pe afișul Operei din iunie 2016 și care aveau anunțate reprezentații până în vara anului viitor.

Citeşte şi:  Omul acesta are 100 de ani, a cerşit toată viața, dar nu a cheltuit niciun leu. Ce a făcut cu banii

Aproximativ 100.000 de persoane au asistat la spectacol în această perioadă în capitala ungară.

Teatrul a dat asigurări că biletele deja vândute vor fi rambursate sau vor fi schimbate pentru alte date de spectacol.