1. La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:
– Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.
Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:
– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!
Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:
– Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni.
2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo.
3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.
– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.
– Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?
– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile . Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.
– Adică, gheronda?
– Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic.
4. – De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.
– În Grecia se vor întâmpla?
– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii.
5. Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.
Cuviosul Ambrozie Lazaris
Sa multumim Creatorului ca ne pune sa luptam ca orbii, oare Iisus tot asa s-a luptat cu satana, sau il vedea????
Doamne ajuta amén 🙏
Amin
Doamne ajută 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta- ne! Amin!
🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta la toată lumea.Amin
Care staret minte creata si mincinoasa?.
Dzeu să ne apere de dușmanii văzuți și nevăzuți amin
Doamne ajută-ne Amin!🙏🏻
Doamne ferește ne de rău
Sa ne fereasca dumnezeu
Încă o postare fara nici o noimă scrisă de cineva că la norma. Cred că aveți norma la postări ! Voi ,oare, citiți ce scrieți?
DOAMNE AJUTA TUTUROR AMIN
Doamne apara-ne de tot cei rău și ne păzește de toate încercările ce o sa vina,ca tu ești Dumnezeul nostru și ție Slava îți inaltam Tatălui și Fiului și Sfintului Duh Amin
Amin
Ați citit toți dar nu ați înțeles nimic,preotul a cerut să se roage pentru el la sfant pe la sfârșitul lui august,iar preotul ia spus că sfântul aleargă în America să salveze vieți pe 11 septembrie.Deci ei erau la sfârșitul lui august de unde stia preotul că sfântul aleargă pe 11 septembrie să salveze vieți dacă in acel moment nu era nimic întâmplat.
Doamne aparami familia de ce ie rău Amin
Sunt semne pretutindeni!🙏🙏🙏
Doamne ajută si iiartă fărădelegile noastre Amin
Doamne,te rogsa ne aperi de cel rau! Amin!
PT că este invizibil
Doamne iarta-ne și ajută-ne!
Doamne ajută-ne Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Doamne ai milă de noi.
Nu ne lasă la rău.
Amin doamne fereste relele venite din lumea rea asupra celor buni
Dumnezeu să ne ajute să fim iertati cînd greșim și să fim mai buni
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută!
Doamne ai mila de noi pacatosi
🇦🇩❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta și miluiește-ne pe noi amin amin amin.
Doamne ajuta amin
Poi ? Ce o fācut ???? A mers la ereticii din America???
Nu cred în minciuni. Cu America a fost adevărat, dar din cauza politicii sale externe expansiune și agresiuni. Însă în viața cealaltă cu judecata lui Isus nu cred, fiindcă nu s-a dovedit că ar fi altă viață pentru că nimeni din cei morți, nu s-a întors să spună asta. Nu-s dovezi.
Nu cred în minciuni. Cu America a fost adevărat, dar din cauza politicii sale externe expansiune și agresiuni. Însă în viața cealaltă cu judecata lui Isus nu cred, fiindcă nu s-a dovedit că ar fi altă viață pentru că nimeni din cei morți, nu s-a întors să spună asta. Nu-s dovezi.
Cele mai periculoase „curse”,apartin celor „buni”!
Si nu vorbiti voi, escrocilor, de 11 septembrie. Sunteti prea misei ca sa aveti dreptul asta!
Care nectarie ba mincinosilor, ocrotitorul bolnavilor de cancer, in conditiile in care el a murit de cancer? 😂 Retarzilor!
Gabriel Sam , Barbosul ce mai face daca asta e protector?
Arsa de vie Ma pazeste pe mine ca sa vada cand fac o laba…treburi mai serioase…
Gabriel Sam , da, ca nu are nimic mai bun de facut in Univers. Asta daca Barbosul exista
Domnilor rugați-vă lui Dumnezeu ca el a făcut cerul și pământul nu nu Nectarie care este un om, și este mort Dumnezeu nu spune în cuvântul lui Biblia sa ne rugam la morți!
Ghita Soaita , la Zeus?
Arsa de vie dacă tu îi spui Zeus lui Dumnezeu, atunci lui Zeus!
Arsa devie este treaba ta dacă îl vrei pe zeul grecilor.
Ghita Soaita , sau il preferi pe Odin?
Ghita Soaita vezi bre de secta matale! Și nu mai zăpăci oamenii de cap. Sfinții sunt Casnicii lui Dumnezeu, nu sunt invenții. Tot în Biblia aia scrie.
Ghita Soaita de ce citești dacă ești sectant? articolul este ptr noi ortodocșii
Arsa de vie fata dragă pune mana și citește Biblia, și lasă i în pace pe asa zișii sfinți, ca unicul sfânt pe pământ a fost domnul Isus Hristos, s-o ca să fi sfânt trebuie sa faci ce spune cuvântul lui Dumnezeu în noul testament, totul se face după Biblie, și nu după tradiții citește și fie ca domnul Isus sa te lumineze, pentru ca el ne cheamă la pocăință.
Știți senzația aceia terifiantă de lipsa unui zeu mistic protector , c-am aceiași senzație avem și noi ateii atunci când vedem că majoritatea populației încă este manipulată cu același metode antic de primitive și basmice care pretind existența extratereștrilor creatori pe care aparent enoriașii ii consideră demoni 🤦 #Romania #balcany #rusia
,,INTELIGENȚA ESTE UN PRESTIGIU ȘI ADEVĂRUL ESTE FORMAT DE MAJORITATEA” #ArsenieProphetAnonymous
Doamne ferește.Doamne ajută 🙏
🙏
Doamne ajuta-ne
Dar voi îl vedeți,motiv pt care CERSITI consimțământul?Numai ortodoxia nu sunteți.NESIMTIRE pt titlul care vi-l arogați.In pustie cu voi.
„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc”
Exodul 20:3-5 VDC
https://bible.com/bible/191/exo.20.4-5.VDC
Nu mai înșelați lumea să se roage la morți, chiar dacă au fost Sfinții LUI DUZMNEZEU.
Avem la TATĂL un MIJLOCITOR, care stă la dreapta TATĂLUI,pe DOMNUL ISUS CRISTOS.
Doamne ajutã
Doamne miluieste ne ! Amin!
Amin și Doamne ajută.
DUMNEZEUL IUBIRII NU L-A CREEAT PE diavol !!!
Înseamnă că diavolul este creeatia mintii umane !!!
Cine crede ca el exista , ACELA IL ARE !!!
Doamne Iisuse Hristoase miluiește -ne pe noi! Amin!
Predicati Cuvântul Domnului care este scris in Sfânta Biblie și lăsați Sfinți morți . Dumnezeu este viu . Rugați va Lui și numai Lui Dumnezeu Amin
Mirela Pascu Să stăm bine să stăm în cu credință tare în biserica cea adevărată
Merdar Maria Amin sora . Așa sa fie in Numele Domnului Isus Hristos din Nazaret
Cineva la rugat pe stareț sa se roage la sfântul nectarie pe bune,,
????
Nu înțeleg metafora
Amin
Doamne ajutane si pazestene de tot raul ce se antamplat. Amin.
🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Doamne iartă -ne!
Doamne ajuta
Eii da ca crestin trebuie sa stii ca oamenii sunt copii lui Dumnezeu iar trupul este templul lui dumnezeu iar lui ii este frica daca mergi la biserica..nuti poate face nimic nare nici o putere asupra omului crestin il pazeste Dumnezeu si sf inger pazitor care ne este dat da Dumnezeu la sf botez.
Lam vazut in curte..
La 4 dimineata arata asa dar are ochii rosii…
Antoniu Ionut Da urit la mai facut Dumnezeu TATAL ,ptr ca e rau si mincinos si viclean . ha ha ha
Ori cite am facut nu vrea sa plece…da ii dau eu cu apa clocotita si nui place apa.
Eu il vad si lam vazut sub multe forme E O SCIRBA…piricioasa , mincinoasa , urit mirositoare , o pasare cu cap de barbat urita , iar dacu e un barbat din materie neagra slab si stafidit si urit , are botu ca de capra cind are pantofi in picioare da are copite..ha ha ha ..vaiiii de el …
Doamne ajutăne și ferestene de tot cei rau
De unde dracu ai mai apărut și tu? De ce îmi apar tâmpeniile tale de minciuni? Ia-ți dracu pupătorii ăștia de ciolpani și dispari
Amin
Corect
🙏🙏🙏🙏
AMIN DOAMNE BINECUVÂNTEAZANE IISUS HRISTOS🥰🥰🥰 IARTĂNE IISUSE HRISTOASE🥰🥰🥰 PĂCATELE NOASTRE AMIN🥰🥰🥰
Doamne ajuta Amin 👏
Cel rău este Kirill,
care sfințește tancuri și rachete. Fii duhovnicești pe care-i păstorește se omoară între ei, cu binecuvântarea lui.
https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=f8c666eed&unique=989f060e9&redirect_to=https%253A//www.bitmi.ro
Doamne aparane de toate relele
Doamne cu putere ta apara e de cel viclean!!!
Doamne ajuta
Doamne iartă-ne și păzește-ne pe noi păcătoșii 🙏 Amin .
Doamne păzește pe toată lumea
Doamne ajuta. Amin!
Adevărat așa este dar uni doar rad amin doamne ajuta la toți 🙏🙏🙏
Lucian Ghita sa nu rideti ca le stie pe toate se face mic se face mare are mari puteri iti citeste gindurile lam vazut cum sa gindit si a incetinit metroul ,fica mea a fost in parc a cazut si i sa facut o gaura in mina dreapta sii curgea la singe am puso sa se spele ca sa o pansez stiti ce mia facut dracu ma adormit doua ore cind mam trezit fica mea fica mea avea mina intacta fara nici o gaura in mina..alt a data voiam sa bag o grinda intro gaura facuta intrun perete era grea si ma chinuiam sa reusesc si dintro data grinda sa usurat si intra singura in perete…ei ce zicetii …?
Merge in biserica sta cind pe sus cind printre oameni in partea dreapta in biserica ,am vazut cum si pe preoti ii face sa vorbeasca si sa zica in biserica ce vrea el sa transmita oamenilor in biserica…..
Slavă și Glorie Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏
Cel mai adevărat !
Doamne ajuta
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajută tuturor!
Doamne ajuta!
Doamne păzește pe Toată lumea și pe noi păcătoși Amin!
Doamne ajută tuturor AMIN.
DOAMNE ajutane ferestene pe noi si famIli
le noastre și pe toată lumea DOAMNE ajutane AMIN
Doamne ai milă de toată lumea amin!
Doamne ai mila de noi
Doamne ajuta 🙏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajutâne miluiestene pe noi pacatosii
Piei satana!!😾😾😾🤬🤬🤬
Observ că în ultima perioadă de timp, biserica ne avertizează tot mai des de răul care se abate asupra omenirii. Că diavolul este printre noi și ne ispitește, ne sucește mințile. Întru totul de acord cu aceste avertizări, dar ce nu înțeleg eu, cum de biserica nu reușește să anihileze diavolul și răutatea omenească. Avem Sfinții și Sfinte moaște care fac minuni, avem Sfânta Cruce, avem Mănăstiri, Schituri unde creștinii se duc să se închine, să se roage și aduc mulțumire și slavă lui Dumnezeu, dar după cum observăm ne îndreptăm din ce în ce mai rău, spre haos. Undeva se întrerupe legătura între Om și Dumnezeu, harul și binecuvântările cerești au pierit. Dar în schimb se observă peste tot trufia, lăcomia, invidia, goana după bani…șamd , chiar și în sânul bisericii. Bag seamă că nici nu se dorește ca omenirea să fie susținută și apărată, ba din contră i se induce starea de frică, de moarte, de Dumnezeu. Ceea ce este total greșit, Dumnezeu ne-a creat să fim fericiți, ne-a pus la picioare întreg Universul atât de mult ne iubește. Diavolul nu este altcineva decât Omul care vrea totul pentru el, încălcând toate legile sfinte, legile lui Dumnezeu.
🙏🏼 AMIN Doamne ajută 🙏🏼🙏🏼
Doamne ajută aparane si ferestene de toate relele pe noi si pe copii nostri.amin.
DOAMNE AJUTA SI MILUESTENE PE NOI PACATOSI AMIN
Adevărat este satana vine în chip nevăzut și duce omul în ispită!
Mariuta Ciobanu se si arata il poti si vede daca vrea Dumnezeu sau el..
Mariuta Ciobanu dar de ce în Tatal nostru ne rugam sa nu ne ducă Dumnezeu în ispita???
Hotarati-va odată: CINE L-A CREEAT PE DIAVOL ???
CACI DUMNEZEU A CREEAT LA FACERE TOATE CELE VAZUTE SI NEVAZUTE !!!
DE ATUNCI NIMENI NU A MAI CREEAT NIMIC !!!
CINE A CREEAT diavolul CACI BIBLIA NU NE SPUNE ???
foarte adevarat
Doamne ajuta
Antoniu Ionut strgel mai, ori îți place să l vezi
Doamne ajuta ne
Doamne nu ne lăsa la râu ajutane pe noi păcătoșii amin
Nectarie vine de la nectarine?
Doamne ajuta Amin
Este chiar omul de lângă tine
Doamne ajută ne Amin
Doamne ajuta ne pe toti
Amin!
Sfata Fecioară ocrotește e pe Toti Amin 🙏 🙏 🙏 🙏 🙏 🙏 🙏
Se vede cu ochiul liber!!!Dar am observat că nu toată lumea vede s-au nu dă importanță!! Se merge înspre rău!!
Doamne ajuta tuturor !
Nu rade nimeni, de mult timp și.a făcut sintita prezenta, e tot mai puternic și mai rău, se vede peste tot.
Povesti ….
Doamne ajuta amin
Adevărat 100%
Doamne,Ajută ne,pre noi!
Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,Miluiește ne și ne ocrotește ,pre noi!
🙏
Mie vis mea zi vor cade pe Glob nu stiut ziiua luna dara zioua cind urma am fost avertizata vis uri asa fost visu au cazut turnurile America blocurile Gemene
Amin Domnea Domnea juta
DOAMNE AJUTANE SI APARANE DOAMNE DE TOATE PRIMEJDIILE AMIN 🙏🏻 🙏🏻 🙏🏻 🙏🏻 🙏🏻
Doamne ajutane și ferestre de rau
Doamne ajuta Amin
Apara mă doamne vrajmasi
Doamne pazestene pe toata
Lumea
Amin❤🙏
Numai prostii
CITIȚI CE SCRIE AICI