Rugăciuni din Triod
Cel ce ai arătat pe Apostoli luminători până la marginile lumii, Cuvinte al lui Dumnezeu, luminează prin propovăduirea lor inimile noastre cu lumina virtuţilor şi cu postul le curăţeşte, dând pocăinţă de întoarcere robilor Tăi: ca să Te slăvim, Mântuitorule, pe Tine, Cel ce eşti singur prea bun.

Să ne rugăm împreună în ziua a patra a Postului!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Născătoare de Dumnezeu nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce am nevoie de ajutorul tău, că întru tine a nădăjduit sufletul meu şi mă miluieşte.
Rugămu-ne vouă celor doisprezece Apostoli, rugaţi-vă ca să trecem cu pace postul, cel mai luminat decât alte virtuţi şi locuitor al cerurilor, şi să luăm roadele mântuirii. Că voi cu adevărat sunteţi întărirea pământenilor şi scăparea sufletelor noastre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Pe tine mai sfântă decât Heruvimii şi mai înaltă decât cerurile, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat mărturisindu-te, te avem păcătoşii mântuire şi te aflăm ocrotitoare întru primejdii. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, ceea ce eşti întărirea şi scăparea sufletelor noastre.
TRICÂNTAREA
Cântarea a 4-a, glasul al 2-lea
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie
Razele postului primindu-le străluceşte, suflete, şi fugi de întunericul păcatului; ca să-ţi răsară ţie lumina iertării prin dumnezeiescul Duh.
Cu undiţa plăcerii amăgindu-mă vicleanul, rob m-a răpit; dar voi, Apostolilor, care aţi vânat lumea cu cuvântul, din răutatea lui izbăviţi-mă.
Arătatu-v-aţi raze ale Soarelui slavei, Prealăudaţilor Apostoli, alungând întunericul înşelăciunii. Luminaţi-mă dar şi pe mine, cel întunecat de toată răutatea.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi
Striga-voi noaptea şi ziua către tine, fiind necăjit şi mă voi mântui şi voi trece peste zidul plăcerilor, cu ajutorul şi cu puterea ta fiind îngrădit, Preacurată Fecioară.
Altă Tricântare, Alcătuire a lui Teodor
glasul al 5-lea
Raze prea luminoase ale soarelui dreptăţii fiind, Apostolilor, aţi luminat lumea cea pământească, gonind întunericul înşelăciunii.
Alăută a Mântuitorului cu adevărat mişcată de Duhul, Apostolilor, cunoscuţi fiind pe pământ, cântaţi cântarea voastră cea cu glas frumos şi întoarceţi întreaga lume la Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Pe Treimea întru o fiinţă slăvind-o, pe unul Domnul Dumnezeu să-L lăudăm; pe Tatăl cel nenăscut, pe Fiul cel născut, şi pe Duhul cel viu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Fecioara în pântece Te-a zămislit, Doamne, şi Te-a născut pe Tine, Emmanuel; că ai venit spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi, Iubitorule de oameni.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie
Dumnezeiescule şi preacinstite număr al celor doisprezece Apostoli, roagă-te lui Hristos pentru noi, ca să trecem cu putere calea acestor patruzeci de zile.
Irmosul:Lucrurile rânduielii Tale, Doamne, au uimit pe proorocul Avacum; căci ai venit în lume ca să izbăveşti pe poporul Tău, şi ca să mântuieşti pe cei unşi ai Tăi.
Cântarea a 8-a
Să postim de toată plăcerea, hrănindu-ne simţirile cu postul; şi băutura umilinţei cu căldură să o bem, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Rugaţi-vă, Apostolilor, să mă fac părtaş şederii celei de-a dreapta, eu, cel vinovat de multe păcate şi de judecată, când veţi şedea cu Hristos să judecaţi pe oameni.
În carul dumnezeieştilor virtuţi să ne suim, curăţindu-ne prin post, şi să ne înălţăm gândul spre înălţimea văzduhului, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi
Neatinsă ai rămas, Fecioară, născând focul Dumnezeirii. Deci arde patimile sufletelor celor ce strigă ţie întru credinţă, cu glasul îngerului; Tu singură eşti pricina bucuriei.
Altă Tricântare
Pe trâmbiţele Duhului, pe Apostolii lui Hristos lăudându-i, strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Ca pe nişte rugători ai lumii, şi surpători ai înşelăciunii, pe Apostolii lui Hristos să-i lăudăm, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Pe Treimea cea preasfântă în Tatăl, în Fiul şi în Duhul, lăudând-o, cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Naşterea ta cea nespusă, curată, toţi oamenii o lăudăm cu dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie
Apostoli, rugaţi-vă ca să săvârşim noi în pace zilele cele curăţitoare, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cuvioşii Tăi tineri în cuptor, Hristoase, cântând au zis: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie
Aruncat fiind în luciul cel adânc al desfătărilor, chem adâncul milostivirii Tale, Îndreptătorule, mântuieşte-mă.
Izvorule al milostivirii, dă-mi acum umilinţă şi suspinuri, ca să plâng, noianul cel fără margini al răutăţilor mele.
Cu cinstitele rugăciuni ale Apostolilor Tăi, Iisuse, dă-mi să mă închin cinstitei Învieri şi dumnezeieştilor Tale patimi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi
Ceea ce ai făcut cerească frământătura noastră cea pământească, cu sălăşluirea lui Dumnezeu întru tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, izbăveşte-ne de primejdii.
Altă Tricântare
Din fântânile cele mântuitoare, precum zice proorocul, scoţându-şi Apostolii apa nemuririi, pe cei însetaţi adapă pururea cu învăţăturile vieţii.
Făcându-vă dregători ai Împăratului ceresc, Apostolilor, aţi supus toată lumea să-L cinstească numai pe El, să I se închine şi să-L slăvească, ca pe un Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Treime nedespărţită, Unime atotfăcătoare şi atotputernică, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Tu eşti Dumnezeul meu, Domn şi lumină; şi Ţie mă închin lăudându-Te.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin
Pe tine, Maică Fecioară curată, te fericim neamurile neamurilor; că te-ai făcut curăţitoare lumii, născând în chip de negrăit pe Mântuitorul şi Făcătorul.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie
Ceată a Apostolilor, păzeşte-ne pe noi, cei ce vă lăudăm, şi ne învredniceşte ca să trecem întru umilinţa inimii, toate zilele postului celui de lumină purtător.
Irmosul: Slăvim, Hristoase, pe cea cu totul fără prihană, Curată Maica Ta; că mai presus de fire Te-a născut după Trup, pe Tine, Cel ce ne-ai izbăvit pe noi din toată rătăcirea şi stricăciunea.
AMIN
Doamne ajută!AMIN!
Ipocritilor. Va bateti joc de postul lui Jesus? Voi va faceti ca postiti, dar nu postiti. Trebuie sa stati 40 de zile fara sa mancati si sa beti . Asa cum a facut Jesus . Unde scrie ca Jesus a tinut post doar de la dulce? Si ce ala ”dulce”. Bomboane, prajituri, etc?
Amin Doamne ajuta la toată lumea
Doamne ajuta la toata lumea si noua…AMIN AMIN AMIN
Amin ❤️🙏❤️🙏
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Doamne ajută-ne Amin Amin Amin
AMIN!
Amin
Amin
Amin Doamne ajuta
Amin .
Amin
Doamne ajuta-ne la toata lumea Amin!
Cristina Schafroth amen asta nu înseamnă ANIN .
Amin
Elena Chirila Felicitări!!! Ai fost selectat ca unul dintre norocoșii noștri câștigători speciali. mesaj WhatsApp.
👇👇👇
Doar faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă alătura FedEx
👇👇👇
https://wa.me/qr/Z3F7YXXE7NYTM1
Maria Sarlea Felicitări!!! Ai fost selectat ca unul dintre norocoșii noștri câștigători speciali. mesaj WhatsApp.
👇👇👇
Doar faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă alătura FedEx
👇👇👇
https://wa.me/qr/Z3F7YXXE7NYTM1
Amin
Amin
Doamne iartă le pe toți adormiți 😥 miluiește le doamne odihnește în voi ta doamne amin
Dana Rostas Felicitări!!! Ai fost selectat ca unul dintre norocoșii noștri câștigători speciali. mesaj WhatsApp.
👇👇👇
Doar faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă alătura FedEx
👇👇👇
https://wa.me/qr/Z3F7YXXE7NYTM1
Doamme ajuta amin
Degeaba postiți și vă rugați, dacă judecați și aruncați cu pietre în alte culte… rușine B O R…
Amin Doamne ajuta
Ioanfolea Folea Felicitări!!! Ai fost selectat ca unul dintre norocoșii noștri câștigători speciali. mesaj WhatsApp.
👇👇👇
Doar faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă alătura FedEx
👇👇👇
https://wa.me/qr/Z3F7YXXE7NYTM1
Doamne ajuta