Hristos niciodată n-a făcut vreo observaţie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: „Cât eşti de mic!”, nici lui Iuda: „Cât eşti de urât!”, nici slăbănogului: „Cât eşti de slab!”, nici leprosului: „Cât de rău miroşi!”.

El a petrecut neîntrerupt cu realitatea din oameni, adică cu sufletele – căci sufletul le vorbea sufletelor şi sufletul tămăduia şi ridica sufletele. Hristos a socotit la fel de nepotrivit să vorbească despre trupurile oamenilor adunaţi, aşa cum oamenii serioşi socotesc nepotrivit să vorbească despre hainele celor de faţă.

Citeşte şi:  De ne-am înfricoşa de iad şi am dori Împărăţia lui Dumnezeu, niciodată n-am grăi în deşert, nici n-am vorbi cele ce nu se cad

De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, nu cerceta trupul lui, ci priveşte la sufletul lui, cercetează sufletul lui, deprinde-te cu sufletul lui – şi atunci îl vei înţelege.

Când vorbeşti cu un om, nu te gândi la trupul tău, nici la al lui, ci cugetă la sufletul tău şi la al lui, repetându-ţi în sine acestea: „Iată, sufletul vorbeşte sufletului şi sufletul petrece cu sufletul!” Atunci vei simţi prezenţa lui Dumnezeu între voi doi. Şi vei fi înţeles, şi vei înţelege.

Citeşte şi:  Tatăl nostru cel ceresc ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva

Sf. Nicolae Velimirovici