Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane.
Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“; la pântece: „al Fiului“; la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.
Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.
Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.
Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe sfânta masă. Acolo Hristos este viu în sfântul altar. În toate bisericile ortodoxe, preacuratele Taine stau pe sfânta masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!
Să vă văd în rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiţi voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suitť! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.
Părintele Ioanichie Bălan
Doamne ajută şi miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
Când ești pe ajutor social ca tine, ai tot timpul din lume. Cine are serviciu, știe ce zic.
Doamne ajută . 🙏🙏
Amin
Amin Slava Tie Doamne Slava Tie! Doamne ajuta Amin
Doamne ajută Amin.
Amin !
Mary Mariana ar fi prea frumos sa fie adevărat!
Sava Georgescu Câți Achi mulțumesc lui Dumnezeu 🌟 Felicitări dragi fani, numele dumneavoastră a fost selectat pe Facebook drept unul dintre câștigătorii unui premiu special de 65.000 € 💟 Fondat de domnul Dalsey, Larry Hillblom și Robert Lynn, în parteneriat cu DHL Express pentru a vă recompensa ca cel mai bun fan al anului. Vă rugăm să faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă revendica cutia cadou.👇👇👇 👇👇👇
https://wa.me/message/W4F2WGNA64DMO1
Solicitarea poate fi anulată în 72 de ore Cu ajutorul lui Dumnezeu 🙏.
Amin!🙏🙏🙏
Daniela Cornelia Câți Achi mulțumesc lui Dumnezeu 🌟 Felicitări dragi fani, numele dumneavoastră a fost selectat pe Facebook drept unul dintre câștigătorii unui premiu special de 65.000 € 💟 Fondat de domnul Dalsey, Larry Hillblom și Robert Lynn, în parteneriat cu DHL Express pentru a vă recompensa ca cel mai bun fan al anului. Vă rugăm să faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă revendica cutia cadou.👇👇👇 👇👇👇
https://wa.me/message/W4F2WGNA64DMO1
Solicitarea poate fi anulată în 72 de ore Cu ajutorul lui Dumnezeu 🙏.
AMIN !
Cristica Preoteasa Câți Achi mulțumesc lui Dumnezeu 🌟 Felicitări dragi fani, numele dumneavoastră a fost selectat pe Facebook drept unul dintre câștigătorii unui premiu special de 65.000 € 💟 Fondat de domnul Dalsey, Larry Hillblom și Robert Lynn, în parteneriat cu DHL Express pentru a vă recompensa ca cel mai bun fan al anului. Vă rugăm să faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă revendica cutia cadou.👇👇👇 👇👇👇

Amin!
Rodica Acasandrii Câți Achi mulțumesc lui Dumnezeu 🌟 Felicitări dragi fani, numele dumneavoastră a fost selectat pe Facebook drept unul dintre câștigătorii unui premiu special de 65.000 € 💟 Fondat de domnul Dalsey, Larry Hillblom și Robert Lynn, în parteneriat cu DHL Express pentru a vă recompensa ca cel mai bun fan al anului. Vă rugăm să faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă revendica cutia cadou.👇👇👇 👇👇👇
https://wa.me/message/W4F2WGNA64DMO1
Solicitarea poate fi anulată în 72 de ore Cu ajutorul lui Dumnezeu 🙏.
🙏🙏🙏Amin!
Despina Lepadatu Câți Achi mulțumesc lui Dumnezeu 🌟 Felicitări dragi fani, numele dumneavoastră a fost selectat pe Facebook drept unul dintre câștigătorii unui premiu special de 65.000 € 💟 Fondat de domnul Dalsey, Larry Hillblom și Robert Lynn, în parteneriat cu DHL Express pentru a vă recompensa ca cel mai bun fan al anului. Vă rugăm să faceți clic pe linkul WhatsApp pentru a vă revendica cutia cadou.👇👇👇 👇👇👇
https://wa.me/message/W4F2WGNA64DMO1
Solicitarea poate fi anulată în 72 de ore Cu ajutorul lui Dumnezeu 🙏.
Doamne ajuta Amin.
Doamne ajutane ! Amin !
Doamne ajuta.Amin
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuts-ne!
Доамне,ажутэ,Амин,Амин,Амин
Amin
Doamne ajuta amin
Amin .
Mulțumesc doamne, pentru îcă o zi.🙏🙏🙏
Doamne ajută ! Amin !
Doamne ajuta amin
Amin
Amin mulțumesc Doamne pentru tot ce faceți pentru noi păcătoșii Amin Mulțumesc Măicuță Sfântă Maria Născătoare de Dumnezeu roagate pentru noi păcătoșii Amin Mulțumesc Tatăl Ceresc Dumnezeul nostru Isuse Hristoase Fiului Dumnezeu iartă ne păcatele noastre Amin !
👏♥️
Doamne ajuta. Amin
Amin Doamne Ajuta
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta!
Amin.
Doamne ajuta
Doamne ajuta Amin
Doamne ajută!
Doamne ajuta!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajută amin
Doamne ajuta Amin !
Stràmbã? 😅😅🤣
Mulțumesc Doamne pentru tot ce mi-ai dat.Doamne ajuta. Amin.
Buna dimineata,
Cauți un credit pentru a-ți relua activitățile, a realiza un proiect sau a cumpăra un apartament, dar banca îți va pune întrebări despre condiții pe care nu le poți îndeplini. Și mai îngrijorător, acord împrumuturi între 25.000 € și 8.000.000 € persoanelor care se califică pentru un împrumut special cu o rată a dobânzii de 2%. Fie ai nevoie urgent de bani din alte motive. Va rog sa ma contactati pentru mai multe informatii.
Doamne ajuta
Lali Alissia Buna dimineata,

Doamne ajuta.
Rody Rodica Buna dimineata,

Mai terminatio cu prostiile problema co faci numai tampeni ziceti de unde le mai scoateti ca an fuga ca te grabest problema co faci crucea e cruce
Suntem botezați cununați cu sfinta treime, sa prea cinstim sa prea slăvim , In numele tatălui și al fiului și al Duhului sfint
Amin…..
Amin și Doamne ajuta!
Multi ani in urma cind eram tinara si timp pentru biserica si Dumnezeu nu aveam am visat un vis.In vis am vazut ca dupa mine se fugarea un tap cu coarne foarte mari.Si tapul era mare si fioros.Eu stiam ca acesta nu este tap si cind el aproape sa ma ajunga eu miam facut semnul crucii nu corect.Atunci faptura aceia a inceput sa rida si sa mi spuie ca eu macar nici semnul crucii nu pot sal fac asa ca dejeaba fug de dinsul.Slava Domnului ca am invatat corect cum se face semnul crucii.
Doamne ajuta la toate lumea și la copii mei și la familia mea amin
DOAMNE AJUTĂ TUTUROR ❤️🌹❤️
Doamne Ajuta Amin !
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii și ne iartă nouă greșelile noastre. Amin.
Doamne ajută tuturor amin!
Doamne ajută! Amin
Doamne ajuta. AMIN
Doamne ajuta
Amin
Da e adevărat dar mulți am văzut că o fac în grabă chiar și dintre preoți nu judec pe nimeni.
Doamne ajuta Amin
Unde este iubire adevarata nu este nici urma de frica , intriga , dusmanie , rautate sau vinovatie . Iisus a spus Cere si ti se va da si Credinta ta te a vindecat . Eu consider ca nu trebuie sa fie fala nicaieri nici in biserici , nici pe strazi , nici pe net . Fiecare se roaga cum stie , cum simte . Dar fiecare mai presus de rugaminti trebuie sa multumeasca intai pentru tot ce are Sfintei Treimi în casa , in beserica , pe strada , cum considera de buna voie liber fiind , neconstrans . Voi cei de la pagina v ati pus la profil o poza urata . Nu va ie rusine ?? Sa va fie rusine .
Amin
Doamne ajuta!! Amin!!
Doamne ajuta amin
Amin
Amin!
Amin !
Pai, cum se face drept? Daca , o persoana are un handicap la o mana si face crucea, tremurand sau nu reuseste sa-si atinga degetele, corect, sau nu-si atinge, umerii!!!! Nu e corect??? Dar unil care nu are maini si o face cu gandul, sau inima, nu e corect? Lasa-ti vrajeala cu stasulire inventate de voi!!! Nu mai tine…
Acest mesaj este pentru Dreapta Credință…..care, dacă își respectă numele….să respecte și dreapta CREDINȚĂ a lui Iisus Hristos!🙏Petru, Pavel, Matei, Luca, și toți apostolii și creștinii care au trăit și au propovaduit Cuvântul lui Dumnezeu după moartea și învierea Lui, și-au făcut semnul crucii? CRUCEA, este viața noastră, pe care o trăim pe acest pământ. Când Domnul Iisus Hristos spune….”
„Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. „(Mat.16:24)…..oare, se referea Iisus la cruce ca și obiect, sau la greutățile vieții? Cine urmează pe Iisus – ce-i care își fac semnul crucii sau cei care își schimbă viața și gândirea păcătoasă și se pocaiesc de toate păcatele??? Cei care își fac cruce, sunt ei oameni curați, fără păcate, sunt oameni buni și iertători și care nu se ceartă și nu barfesc? Ce înseamnă semnul crucii pentru aceștia?
Nu există nicio dovadă că în primii 300 de ani după moartea lui Iisus Hristos, cei care spuneau că sunt creştini ar fi folosit crucea în închinare. Însă, în secolul al IV-lea, împăratul păgân Constantin s-a convertit la creştinismul apostat şi a introdus crucea ca simbol al creştinătăţii. Indiferent care au fost intenţiile lui Constantin, crucea nu avea nicio legătură cu Iisus Hristos. De fapt, ea este de origine păgână. Iată ce se spune în New Catholic Encyclopedia: „Crucea poate fi întâlnită atât în culturile precreştine, cât şi în cele necreştine”.
AMIN!
Doamne ajuta Amin
AMIN!
Sunt cuvintele părintelui Ilie Cleopa !Dumnezeu să-l ierte !!!
Sau puteti sa nu o faceti deloc si sa va rugati cu toata inima si din tot sufletul.
Doamne ajuta amin
Când vezi ce urât se uită sfântul cu să o faci din grabă
Doamne ajuta la toată lumea amin
AMIN SI DOAMNE AJUTA.NE!
Amin
Inima sa nu fie strâmba !
In numele Tatălui ,al Fiului și al Sfintului Duh. Amin
Rade dracul ca ati schimbat dreapta credință, bazata pe Cuvântul lui Dumnezeu, cu un semn inventat de oameni.
Dumnezeu nu se uită cum face omul semnul crucii, și se uite la fapte
Amin!
FIECARE ARE O CRUCE CUM SIO FACE ASA SIO DUCE! POCAITIVA! LEPADATIVA DE SATAN DACA PUTETI! NU SE POATE SLUJI LA DOI STAPANI! STAPANUL MEU E DUMNEZEU VOI ALEGETI! CEI CE IL AU PE DUMNEZEU STAPAN RESPECTA ALE LUI PORUNCI!

Asa credeti ca ajungi in rai doar cu Doamne ajuta! Trebuie Sa te sacrifici pentru Dumnezeu! 🤔🙄

DOAMNE AJUTĂ SĂ FIM CU TOȚI ÎN RAI AMIN!
Amin
Амин
🙏
Aloo? Sunteți duși cu pluta,tâmpiților!!!
Всё правильно. !!!
❤️
Da așa este!
Anest.asa.zis.parinte.este.dus.cu.pluta.sa.ne.spuna.unde.scrie.in.biblie.ca.trebuie.sa.imitat.crucea..??????
Amin🙏🙏🙏
👹🤡👿👽