Pe alţi fii sufleteşti, părintele Paisie îi îndemna să repete mereu, după rugăciunea inimii, şi această mică rugăciune: „Izbăveşte-mă, Doamne, de muncile de veci şi nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc”.

Sau să repete şi aceste stihuri din Psalmul 50: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte cele dinăuntru ale mele”. Apoi să zică: „Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine”.

Citeşte şi:  Nu fugi de la Dumnezeu şi nu fii îndărătnic

Alteori, zicea fiilor săi duhovniceşti:

– Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa. Dar să primim toate cu dragoste şi bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.

Mărturisesc unii din ucenici că dacă încercau să se îndreptăţească la spovedanie, bătrânul nu le primea mărturisirea, ori tăcea şi nu le dădea niciun sfat, iar ei plecau tulburaţi de la sfinţia sa. Alteori le zicea:

Citeşte şi:  Arhim. Zaharia Zaharou - ”Cu cât mulţumim mai mult, cu atât El ne deschide ochii inimii ca să vedem şi mai bine darurile Lui”

– De vrei să asculţi şi să te foloseşti, taie-ţi voia şi lasă-te în voia lui Dumnezeu şi primeşte cuvintele şi dragostea noastră.

Părintele Paisie nu vorbea niciodată la persoana sfinţiei sale, ci se referea la toţi preoţii duhovnici.

Părintele Paisie Olaru

Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993 – fragment