copilPărinţii şi educatorii nu trebuie să-şi mintă copiii în nicio împrejurare importantă, semnificativă a vieţii. Orice minciună, orice înşelăciune, orice simulare sau disimulare este remarcată de copil cu o extraordinară agerime şi repeziciune şi, odată ce acesta o remarcă, el se tulbură, se scandalizează şi devine suspicios.

Dacă este ceva ce nu i se poate spune copilului, întotdeauna este mai bine să îi refuzăm cinstit şi direct răspunsul ori să stabilim o limită precisă în ce priveşte informarea lui, decât să inventăm aberaţii ca, după aceea, să ne încurcăm în ele şi să fim daţi în vileag de perspicacitatea copilului.

Citeşte şi:  Unde e Dumnezeu, acolo este tot binele, iar unde nu este Dumnezeu, acolo e tot răul

Şi nu trebuie să rostim fraze de genul: „e prea devreme să ştii tu asta” sau „oricum nu poţi pricepe”; asemenea răspunsuri nu fac decât să zgândăre în sufletul copilului curiozitatea şi amorul propriu. Mai bine este să dăm răspunsuri cum ar fi: „n-am dreptul să-ţi spun lucrurile astea; fiecare om trebuie să păstreze anumite taine, şi nu e delicat şi cuviincios să iscodeşti tainele altora”.

Citeşte şi:  Sf. Muceniţă Alexandra: Soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra celui pe care îl ia de soţ

Ivan Ilin, în Viaţa de familie