’’Creştinul trebuie să se arate creştin nu numai după darul pe care-l aduce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce; ’’trebuie să fie lumina lumii’’(Matei 5,4) şi ’’sarea pământului’’(Matei 5, 13). Se cuvine ca un creştin să strălucească nu prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci prin cele ce aduce el lui Dumnezeu. Totul să-l arate creştin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul ’’.

Sf. Ioan Gură de Aur

Situaţia în care ne aflăm, ne îndatorează, ne obligă la rugăciune mai multă şi strădanie sporită în trăirea şi mărturisirea cedinţei noastre în duhul dragostei şi al păcii, după cum ne povăţuieşte şi Sf. Ap. Pavel:’’ Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în pace cu toţi oamenii’’(Romani, 12, 18), silindu-ne cu toate puterile noastre sufleteşti ca ’’ numele lui Dumnezeu să nu fie hulit din pricina noastră’’(Romani, 2, 24). Acest îndemn era adresat creştinilor din vremea sa, care trăiau în mijlocul unei lumi asemănătoare celei din vremea noastră, lipsită de credinţă, apostată, vrăjmaşă sau indiferentă faţă de credinţa creştină.

Citeşte şi:  Ecumenismul se dezvoltă cu repeziciune înaintea ochilor noştri într-o anti-Biserică cu însuşirile definite clar ale religiei lui antihrist

Aflaţi în faţa tăvălugului globalizării, să nu ne împuţinăm sufleteşte, ci să luăm aminte la cuvintele mângâietoare ale Mântuitorului: ’’În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’’(Ioan 16, 33), ale Sf. Ap. Pavel: ’’Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu’’(Fapt. Apost. 14,22), ştiind că: ’’Hristos , Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care este de-a dreapta lui Dumnezeu… mijloceşte pentru noi… , că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El… Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?’’(Romani 8, 28, 34-35).

Citeşte şi:  Dacă azi arhiereii nu îl vor detrona pe patriarhul Bartolomeu care subminează sobornicitatea Bisericii, mâine el îi va excomunica

Cu aceste încredinţări sfinte să ne trăim viaţa creştineşte, clipă de clipă, zi de zi, întru bucuria Învierii Domnului, Care ’’ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer’’.

Î. P. S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor