Falsul Mesia – Antihrist – și falsele minuni vor încerca să amăgească până și pe cei aleși (turma mică)

(…) Potrivit acestor surse (Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție a Părinților), istoria lumii va culmina cu o figură „hristică” aproape supraumană, adică falsul Mesia sau Antihristul. El va fi „creștin” în sensul că întreaga funcție si chiar ființa lui va fi axată pe Hristos, pentru a-L imita în toate privințele posibile. Căci el nu numai că va fi dușmanul suprem al lui Hristos, ci, în scopul de a-i înșela pe creștini, va lua aparențele lui Hristos, venit a doua oară pe pământ ca să conducă lumea din templul reconstruit din Ierusalim.

Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi, până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu… (II Tes. 2, 3-4).

Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes. 2, 9-12).

Învățătura creștină privitoare la Antihrist este în sine o temă amplă, care nu se poate prezenta aici. Dar dacă(…) zilele cele mai de pe urmă s-au apropiat într-adevăr, este de importanță crucială pentru crestinul ortodox să fie informat despre această învătătură ce privește pe cel care, după cum ne-a spus Însuși Hristos, ne va arăta, la fel cu ceilalți „falși prooroci” ai acelor timpuri, semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși (Matei, 24,24).

Iar cuvântul „aleși” nu se referă cu siguranță la mulțimile de „creștini” care ajung să ia drept adevăr cele mai grosolane și mai nescripturistice înșelăciuni, potrivit cărora „lumea este în pragul unei mari deșteptări spirituale”, ci la „turma mică”, căreia Mântuitorul i-a făcut în exclusivitate următoarea promisiune: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția (Luca 12,32).

Deci, iată că până și elita constituită din acesti adevărați aleși, această „turmă mică”, vor fi atacați și ispitiți de „marile semne si minuni” ale lui Antihrist. Marea masă a „creștinilor” în schimb, îl vor accepta pe falsul Mesia – adică pe Antihrist -, fără întrebări și fără probleme, pentru că „noul” său „crestinism” este exact ceea ce caută mulțimea.

(…)

Antihrist îi va reuni sub mâna sa pe toți acei care resping sau pervertesc învățătura Bisericii Ortodoxe

Dar care este „Hristosul”, pentru care se alcătuiesc în întreaga lume (…)programe intensive de pregătire psihologică și chiar fizică? Este Acesta oare adevăratul nostru Dumnezeu si Mântuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mântuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curând falsul Hristos care va veni în numele său (Ioan 5,43) și-i va reuni sub mâna sa pe toți acei care resping sau pervertesc învățătura Bisericii Celei Una, adică Biserica Ortodoxă?

Mântuitorul Însuși ne-a avertizat: Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo! Să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinosi și prooroci mincinosi și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: iată este în pustie, să nu ieșiți; iată este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată pănă la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului (Matei 24, 23-27).

Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputință de confundat. Cum se pregătește creștinul pentru Hristos? Căință, curățire, priveghere, rugăciune!

Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputință de confundat. Ea se va întâmpla deodată. Va veni din cer – Bărbati galileieni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer (Fapte 1, 11) și va hotărî sfârșitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de „pregătire” pentru Hristos, în afară de aceea pe care și-o lucrează fiecare creștin ortodox prin căință pentru păcatele lui, curățire, priveghere, și rugăciune. Cei care se „pregătesc” altfel pentru acest sfârsit, care spun că el este undeva „aici” – mai ales „aici” în Templul din Ierusalim – sau care predică pe „Isus vine curând”, fără să mentioneze marile înșelăciuni care preced venirea Sa, sunt vădit profeții ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie să vină mai întâi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toți „creștinii” care nu sunt sau care nu devin cu adevărat ortodocsi.

(…)

În zilele noastre(…) mulți creștini ortodocși au pierdut duhul adevăratului creștinism, iar trăirea arzătoare și autentic crestină se vede într-adevăr mult prea rar. Viața în societatea contemporană a devenit prea confortabilă; viața lumească, mult prea atractivă.

Pentru prea mulți, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizație bisericească și de îndeplinire „corectă” a unui ritualism exterior.(…)

Este într-adevăr nevoie de o deșteptare spirituală a Ortodoxiei. (…) Deșteptări ortodoxe autentice au existat și în trecut. Ne gândim la Sfântul Cosma din Aitolia, care, în Grecia secolului XVIII, mergea din sat în sat, îndemnându-i pe oameni să se întoarcă la adevărata trăire creștină a părinților lor; sau la Sfântul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos în mijlocul orășenilor din St. Petersburg.

Avem apoi multimea duhovnicilor monahi ortodocși, care, prin viața lor autentic „plină de duh”, au lăsat generațiilor de monahi și de mireni din urma lor adevărata învățătură creștină a vieții. Ne gândim la Sfântul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfântul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia.(…)

Dumnezeu a păstrat în lume un număr necunoscut de adevărați creștini ortodocși, care nu sunt morți din punct de vedere duhovnicesc, nu se lasă purtati de curentul general de apostazie

Dumnezeu a păstrat în lume, ca și în zilele proorocului Ilie, șapte mii de bărbați care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11,4), adică un număr necunoscut de adevărati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasă purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele „desteptări”, ci își continuă drumul ancorați în credința sfântă și mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfinții Apostoli printr-un șir neîntrerupt de Sfinți Părinți, observând cu atenție semnele timpului și călătorind pe poteca strâmtă a mântuirii. Dar în afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul crește cu repeziciune.

(…)

Într-o epocă de întuneric si înselăciune aproape universale, când pentru cei mai multi „crestini” Hristos a devenit tocmai ceea ce învătătura ortodoxă denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este singura care păstrează si comunică harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fără de pret a cărei existentă chiar lumea asa-zisă crestină nici măcar nu o bănuieste. Căci lumea „crestină” dă mâna cu fortele întunericului pentru a-i însela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încât să creadă că „numele lui Iisus” îi va salva chiar din mijlocul apostaziei si blasfemiilor în care trăiesc si pe care le acceptă, nepăsători la înfricosatul avertisment al Domnului: Multi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea (Matei 7,22-23).

Sfântul Apostol Pavel continuă si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu această poruncă: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2,15). Sunt unii care vă tulbură si voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decât ati primit să fie anatema! (Gal.1,7-9)

(…)

În era noastră de apostazie care precede venirea lui Antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apoc. 20,7) pentru a lucra minuni mincinoase, care nu i-au fost îngăduite în timpul „celor o mie de ani” de har în Biserica lui Hristos (Apoc. 20,3) si pentru a câstiga pentru sine, în recolta lui drăcească, acele suflete care „n-au primit iubirea adevărului” (II Tes. 2,10). Putem spune că vremea lui Antihrist este cu adevărat aproape, prin chiar faptul că această „recoltă” satanică se strânge acum nu atât, din rândurile popoarelor păgâne, cât dintre rândurile crestinilor care au pierdut dulceata Crestinismului.

Tine chiar de natura lui Antihrist să prezinte împărătia satanei, ca si când ar fi a lui Hristos. Miscarea „harismatică” contemporană si „meditatia crestină”, ca si „noua constiintă religioasă”, cu care formează corp comun, sunt înainte-mergătoare religiei viitorului, religia umanitătii de pe urmă, religia lui Antihrist. Iar scopul lor „spiritual” de căpetenie este să facă accesibile tuturor crestinilor initieri satanice, care până acum erau restrânse doar în lumea păgână.

Să zicem că aceste „experiente religioase” sunt încă cel mai adesea căutări de natură experimentală si făcute orbeste, ce contin tot atâta autoînselare de ordin psihic, pe cât sunt de autentice în riturile lor de initiere demonică; fără îndoială, nu toti cei care au „meditat” cu succes sau care cred că au primit „botezul duhului”(n.n.- la penticostali) au fost si initiati în împărătia lui Satan. Dar, în pofida acestor aspecte aparent linistitoare, acesta este scopul acestor experiente si nu există nici cea mai mică îndoială că tehnicile de initiere vor deveni din ce în ce mai eficace pe măsură ce, omenirea devine mai pregătită pentru ele prin atitudinea de pasivitate si deschidere la noile „experiente religioase” care îi sunt inculcate prin aceste miscări.

S-a pierdut în parte harul lui Dumnezeu, ca o consecință imediată a slăbirii credinței și a pierderii gustului creștinismului autentic.

Dar cum a ajuns umanitatea – si fireste crestinătatea – la o asemenea stare disperată?Desigur, nu din cauza închinării pe fată la satana, care este întotdeauna limitată la un număr destul de mic de oameni. Este vorba mai curând de ceva cu mult mai subtil, dar cu atât mai înspăimântător pentru crestinul ortodox constient: s-a pierdut din parte harul lui Dumnezeu, ca o consecintă imediată a slăbirii credintei si a pierderii gustului crestinismului autentic.

În Occident este un fapt incontestabil că harul lui Dumnezeu s-a pierdut cu multe secole în urmă. Romano-catolicii si protestantii de astăzi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne mirăm că ei nu sunt capabili să-l deosebească de înselătoriile drăcesti. Dar vai! Succesul falsului spiritual, chiar printre crestinii ortodocsi de astăzi, dă la iveală cât de mult, chiar si acestia, au pierdut mireasma adevăratului crestinism., Deci nici ei nu mai sunt capabili să distingă între adevăratul crestinism si pseudo-crestinism. De prea multă vreme crestinii ortodocsi iau de-a gata comoara nepretuită a credintei lor si neglijează să pună în practică o învătătură alcătuită din aurul cel mai curat.

Câti dintre crestinii ortodocsi au măcar cunostintă de existenta textelor de bază ale spiritualitătii ortodoxe, care ne învată tocmai cum să distingem spiritualitatea autentică de cea falsă, texte care arată viata si învătăturile sfintilor îmbunătătiti care au obtinut într-o măsură bogată harul lui Dumnezeu încă din această viată? Câti dintre ei si-au însusit învătătura cuprinsă în Lavsaicon, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Omiliile Sfântului Macarie, în Vietile purtătorilor de Dumnezeu Părinti ai pustiei, în Războiul nevăzut, în cartea Viata mea în Hristos, a Sfântului Ioan de Kronstadt si în multe alte cărti ortodoxe?

Cât de ușor se poate pierde harul lui Dumnezeu!

În Viata marelui Părinte al pustiei egiptene, Sfântul Paisie cel Mare (19 iunie) găsim un exemplu viu – cât de usor se poate pierde harul lui Dumnezeu.

Un ucenic al său mergea odată către oras să-si vândă acolo rucodelia sa (obiecte lucrate cu mâinile sale). Pe cale a întâlnit un evreu, care, văzându-i simplitatea, a început să-l ispitească, zicându-i: „Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om răstignit, care nu este nicidecum Mesia cel asteptat? Nu este El acela, ci altul va veni”. Ucenicul, având o minte mai slabă si o inimă simplă, începu să asculte aceste cuvinte si ajunse până la a rosti: „Poate că ceea ce spui tu este adevărat”.

Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie si-a întors fata de la el si nu a voit să-i adreseze nici un cuvânt. La urmă, după multe rugăminti ale ucenicului, Sfântul îl întrebă: „Tu cine esti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era crestin si avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu văd aceasta. Dacă tu vei fi fiind cu adevărat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a părăsit si chipul de crestin nu mai este în tine”.

Ucenicul îi povesti cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfântul răspunse: „Sărace! Ce poate fi mai rău si mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos si de Sfântul Botez? Acum mergi si plânge-ti păcatul, căci cu mine nu mai poti fi; numele tău s-a scris împreună cu cei care s-au lepădat de Hristos, cu care împreună vei fi judecat si chinuit”.

Auzind această judecată, ucenicul se cutremură si se aruncă la picioarele bătrânului său, rugându- l să nu-l lepede de la rugăciunile sale. Sfântul, cuprins de milă, se închise în chilia lui si rugă cu lacrimi pe Dumnezeu să ierte păcatul ucenicului său. Dumnezeu ascultă ruga Sfântului si îl învrednici de semnul iertării si milostivirii Sale asupra ucenicului.

Atunci Sfântul îl chemă pe ucenic la sine si-i spuse: „Copile, vino si dă slavă lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez străluceste iar peste capul tău. De acum păzeste-te, ca nu cumva din lene si nepăsare dusmanul să te atace iar si, biruindu-te, să te arunce în focul gheenei”.

Harul nu este nicidecum dăruit tuturor, ci numai celor care țin dreapta credință, care duc o viață de luptă duhovnicească cu păcatul și care păzesc cu tărie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer

Este semnificativ că miscările „harismatice” si „de meditatie” au prins rădăcină tocmai printre „crestinii ecumenisti”. Trăsătura de bază a protestantilor ecumenisti este următoarea: că Biserica Ortodoxă nu este singura Biserică a Iui Hristos, una si adevărată; că harul lui Dumnezeu este prezent si în alte confesiuni „crestine”, si chiar în interiorul religiilor necrestine; că ceea ce Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe numesc calea cea strâmtă a mântuirii nu este decât „una dintre multele căi”, care toate duc la mântuire, si că practicile credintei cuiva în Hristos sunt de mică importantă, precum si apartenenta la o anumită confesiune.

Este adevărat, nu toti ortodocsii care iau – parte la întrunirile interconfesionale ecumenice cred întru totul asa (desi lucrul este cu sigurantă adevărat despre protestanti si romano-catolici), dar prin simpla lor participare la astfel de întruniri, care, desigur, prevăd rugăciuni comune cu cei care cred gresit în Hristos si Biserica Sa, adresează implicit ereticilor cu care se află împreună aceleasi cuvinte ca si ucenicul din pildă: „Poate că ceea ce spuneti voi este adevărat”. Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca un crestin ortodox să piardă harul lui Dumnezeu. Si câtă nevointă îi trebuie pentru a-L câstiga înapoi!

Deci, cu atât mai mult crestinul ortodox trebuie să umble în fata lui Dumnezeu cu frică si cutremur, din grija de a nu pierde harul Său, care nu este nicidecum dăruit tuturor, ci numai celor care tin dreapta credintă, care duc o viată de luptă duhovnicească cu păcatul si care păzesc cu tărie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer.

Trăim vremurile de pe urmă!

Cu atât mai mult trebuie să lupte astfel crestinii din ziua de azi, care sunt înconjurati din toate părtile de un crestinism fals, care are propriul său arsenal de experiente ale „harului” si „Duhului Sfânt”, putând cita pe de rost din Sfânta Scriptură si din Sfintii Părintii, pentru a-si „întări” propriile erezii! Cu sigurantă trăim vremurile de pe urmă, când înselăciunea este atât de subtilă încât amăgeste, de este cu putintă, si pe cei alesi (Matei 24,24).

Falsii prooroci ai timpurilor noastre anuntă cu glas din ce în ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului Sfânt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce se numeste, în adevăratele profetii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Această profetie, tocmai acum în zilele noastre, începe să se împlinească, cu forta unei puteri demonice.

Întreaga atmosferă spirituală contemporană se încarcă cu puterea experimentelor de initiere demonică si aceasta, pe măsură ce „taina nelegiuirii” intră în faza penultimă, în care începe să posede sufletele oamenilor si, într-adevăr, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor alesi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putintă.

Împotriva acestei „experiente religioase” de mare fortă, crestinii ortodocsi trebuie să se trezească si să se înarmeze cu adevărat, să devină pe deplin constienti de ceea ce înseamnă Ortodoxia crestină si în ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele „crestine” sau necrestine.

Creștini ortodocși, păstrați cu sfințenie harul ce vi s-a dat!

Crestini ortodocsi, păstrati cu sfintenie harul ce vi s-a dat! Nu îngăduiti ca el să devină o chestiune de obisnuintă. Nu-l măsurati după măsura omenească si nu vă asteptati ca el să pară logic sau pe întelesul celor care nu sunt capabili să pătrundă nimic din ceea ce depăseste omenescul sau celor care cred că îl pot obtine altfel decât arată predania Sfintei Biserici a lui Hristos dintotdeauna. Căci adevărata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu adevărat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice; o minoritate din ce în ce mai accentuată a celor dispretuiti si cam „nebuni”, siliti să trăiască în mijlocul unei mase al cărei „revivalism” religios este inspirat de un cu totul alt fel de duh.

Noi însă să ne mângâiem cu cuvintele cele tari si sigure ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărătia (Luca 12,32).

Fie ca toti crestinii ortodocsi să se întărească pentru marea bătălie care îi asteaptă, si să nu uite niciodată că, în Hristos, victoria este deja a noastră. Căci El ne-a promis că portile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16,18) si că pentru cei alesi El va scurta zilele urgiei si strâmtorii celei de pe urmă (Matei 24,22).

Si apoi, cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? (Rom. 8,31). Chiar în mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: Îndrăzniti! Eu am biruit lumea (Ioan, 16: 33).

Să trăim deci si noi, asa cum au făcut- o toti adevăratii crestini înaintea noastră, cu certitudinea că toate cele ce se văd au un sfârsit si că Mântuitorul nostru va veni curând; căci Cel Ce mărturiseste acestea, zice: „Da, vin curând! Amin! Vino, Doamne Iisuse!„(Apoc. 22,20)

„Ortodoxia și religia viitorului” de Pr. Seraphim Rose