În rugăciune, însemnătatea are nu durata în timp, ci intensitatea.

Să vă rugaţi fie şi numai cinci minute, dar să vă dăruiţi lui Dumnezeu cu iubire şi dor fierbinte. Unul se poate ruga o noapte întreagă, iar altul numai cinci minute, şi această rugăciune de cinci minute să fie mai înaltă. De bună seamă, aceasta este o taină, dar aşa este. Ascultaţi-mă, copiii mei, să vă dau un exemplu.

Citeşte şi:  Ce folos este să fim galbeni și ofiliți de post, dar să avem pizmă și ură în inimă?

Un monah călătorea prin pustie şi a întâlnit un alt monah. S-au salutat.

– De unde vii? îi zice.

– Din satul cutare.

– Cum petreceţi acolo?

– E o secetă cumplită. Suntem necăjiţi.

– Ei, şi ce-aţi făcut? V-aţi rugat?

– Da.

– A plouat?

– N-a plouat.

– Se pare că nu v-aţi rugat cum trebuie. Să facem şi aici o rugăciune către Dumnezeu, să ne ajute.

Citeşte şi:  După cum niciodată trupul nu se răscoală împotriva lui însuși și nici sufletul contra lui însuși, tot așa şi în familie

Şi, aşa cum erau acolo, au început să se roage. Îndată a venit un norişor care s-a mărit, s-a întunecat, a coborât şi, iată! A slobozit multă ploaie. Ce se făcuse? Rugăciune adevărată. Puţină rugăciune s-a făcut şi a plouat. Însemnătatea intensităţii.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele