– Cu ce ne alimentăm în perioada postului?
– Mulţi oameni se scuză că ei nu pot posti deoarece sunt bolnavi şi postul nu face decât să le agraveze starea de boală. Este o idee greşită şi în cele ce urmează voi explica de ce. Dacă noi începem să ne simţim rău după primele zile de post asta înseamnă că în organismul nostru s-au acumulat foarte multe toxine, pe care alimentele de post, prin rolul lor curăţitor, încearcă să le elimine. Cele mai prielnice zile de post pentru organism sunt zilele de post negru.
– Cum ne învăţăm să postim mai aspru?
– Recomand tuturor ca în prima zi de post negru să nu mănânce nimic până la amiază, dacă simţiţi o stare de slăbiciune, ameţeală, nervi să ştiţi că procesul de curăţire a intestinelor a început. Dacă la amiază nu mai sunteţi în stare să rezistaţi fără mâncare, beţi câteva înghiţituri de apă şi veţi observa că starea de foame va slăbi. După 1-2 ore, când iarăşi simţiţi că vă lasă puterile mai beţi puţină apă şi dacă continuaţi să vă simţiţi slăbiţi, atunci mâncaţi. În următoarea zi de post negru va fi mai simplu, veţi observa că puteţi rezista fără mâncare şi apă mult mai mult timp. În felul acesta organismul se va acomoda cu acest regim şi va veni timpul când veţi putea posti cu uşurinţă, fără alimente şi apă, 2-3 zile. Pentru timpurile în care trăim, trebuie să ne deprindem organismul cu cât mai puţină mâncare, aceasta ne va ajuta şi în viitor.
Produsele binecuvântate în perioada postului sunt fructele şi legumele, adică darurile lăsate nouă de Dumnezeu. (Excluse sunt cele importate, crescute pe bază de îngrăşăminte). Astfel, toate legumele sunt folositoare cu excepţia cartofului, el fiind un produs cu conţinut sporit de amidon. Cartoful poate fi consumat doar copt, cartoful prăjit este deosebit de dăunător pentru ficat iar piureul de cartof sau cartoful fiert, datorită mucusului format în procesul fierberii, nu este asimilat în organism, ceea ce de asemenea ne dăunează.
Terciurile din hrişcă, grâu, arpacaş, porumb sunt deosebit de binevenite în alimentaţia noastră, doar că ele neapărat trebuie să fie gătite pe bază de mirodenii (piper negru, ghimbiri, mărar, busuioc, usturoi etc.) sau fructe şi legume. Deoarece în procesul fierberii terciului se formează o mucoasă care ne face rău stomacului, mirodeniile ajută ca terciul să fie efectiv prelucrat în organism iar fructele şi legumele îl îmbogăţesc cu vitamine.
Alte alimente sănătoase recomandate pentru toată perioada anului sunt leguminoasele: fasolea, lintea, mazărea. Cel mai adesea ele sunt scoase din raţia noastră alimentară sub motivul că ne balonează sau, mai spunem noi că suntem cumva alergici faţă de ele – o părere greşită! Şi medicii care susţin acest lucru nu au dreptate deoarece starea de balonare, în urma consumării leguminoaselor, se datorează consumului îndelungat de făină albă (de ex. biscuiţi, pâine, paste făinoase, etc.). Leguminoasele au proprietatea de a curăţa intestinele de toxine, iar efectul acestei curăţiri este balonarea. Aşadar, reducem consumul de leguminoase, dar nu le excludem din alimentaţie.
Folositoare şi energice sunt nucile şi toate seminţele care pot fi consumate în cantităţi nelimitate. Ţin să remarc că halvaua nu este un produs de post, este un aliment obţinut pe bază chimică, foarte dăunător organismului, asemenea margarinei. Creştinilor, uitaţi drumul spre super-marketuri, unde se vând în mare parte produse alimentare de origine chimică!
– O femeie însărcinată trebuie să postească?
– Nu numai că trebuie, este obligată şi nu ştiu sub care temei unii preoţi fac dezlegare în post, la mâncare de dulce, femeilor însărcinate. Postul pentru gravide este o curăţire necesară organismului şi o pregătire pentru o naştere uşoară a unui copil sănătos. Mai mult, aş spune, femeile însărcinate tot trebuie să postească, cel puţin, miercurile şi vinerile cu post negru, adică nimic să nu mănânce până la asfinţitul soarelui, doar anafură şi agheasmă. Este o curăţire perfectă a organismului care o ajută să ducă mai uşor sarcina. De ce femeile însărcinate se simt rău în primele luni ale sarcinii? Starea de rău a gravidelor se datorează numai alimentaţiei greşite pe care a avut-o până la zămislire. Deja copilul zămislit în dumneavoastră, consumă din organism tot ce este mai bun iar toxinele (depuse în urma consumării alimentelor chimice) el încearcă să le elimine afară ca pe un factor otrăvitor, de aici vine starea de vomă, diaree, etc. Ţineţi minte – fructele, legumele, seminţele, terciurile stau la baza alimentaţiei pe toată perioada sarcinii, nu carnea sau brânzeturile.
Pentru toţi sunt recomandate ceaiurile din ierburi – romaniţă, gălbenele, pojarniţă, ghimbir etc., sunt foarte folositoare pentru organism. Medicina modernă neagă acest lucru dar noi ştim de ce – ele nu aduc nici un venit companiilor farmaceutice şi, respectiv, statului.
Medicina naturistă
Cu ce ne tratăm primăvara?
Razele calde ale soarelui la început de primăvară, au scos la lumina zilei primele plante, multe dintre ele sunt foarte folositoare organismului nostru datorită conţinutului sporit de vitamine.
Urzica este o adevărată minune pentru organismul nostru. Ea este o sursă importantă de Vitamina A, B2, C şi K şi conţine magneziu, potasiu, calciu, nitraţi, acid folic şi aminoacizi esenţiali. Urzica este o plantă de primăvară perfecta pentru detoxifierea organismului, pentru reglarea sistemului circulator, eliminarea acidului uric, curăţând astfel sângele şi ficatul de toxinele acumulate peste iarnă. Puternic tonic si fortifiant, urzica ajută la regenerarea ţesuturilor şi la cicatrizarea rănilor, distruge viermii intestinali, are acţiune diuretică, antiseptică, antimicrobiană şi astringenta. Urzica este planta perfecta pentru primăvară datorită efectului sau detoxifiant dar şi pentru că revigorează organismul într-un sezon în care anemiile şi asteniile se instalează cu uşurinţă. Este recomandat ceaiul de urzică pentru toată perioada anului, ca un remediu bun împotriva anemiei, bronşitei, viermilor intestinali, etc.
Urzicile se pot prepara la început de primăvară sub formă de pireu, mâncare cu usturoi, salate, etc. Se poate folosi sucul obţinut din frunze proaspete, pisate şi stoarse. Se consumă doua-trei linguriţe pe zi.
Pentru detoxifiere se poate face o cura cu infuzie de urzică (o lingură de plantă proaspătă bine mărunţită la o cană cu apă clocotită sau o linguriţă de pulbere de plantă uscată la o cană cu apă clocotită lăsată acoperită timp de 15 minute), trei pahare de ceai pe zi, timp de trei, patru săptămâni. Nu este bine ca această cură să depăşească 6 săptămâni, excesul fiind dăunător.
Leurda (sau usturoiul ţiganului) Se spune că leurda este planta care începe procesul de detoxifiere a organismului primăvara. Leurda are proprietăţi asemănătoare cu usturoiul şi conţine absolut tot ceea ce organismul nostru are nevoie primăvara pentru a se energiza: vitamina A, C, calciu, magneziu, fier, fosfor, cupru, sodiu, sulf şi adenozina, o substanţă care ajută la reducerea colesterolului din organism şi la asimilarea grăsimilor. Oricum ar fi ea folosită, leurda are un puternic efect detoxifiant al organismului, curată rinichii şi vezica urinara, ajuta la eliminarea viermilor intestinali si este un tonic excelent în bolile de plămâni.
Leurda are un efect mai eficient în stare proaspătă, adică în salate. Un mănunchi de leurdă tăiată mediu, câteva urzici proaspete, sucul unei jumătăţi de lămâi, sare şi ulei de măsline este cea mai simplă şi sănătoasă salată de primăvară.
Imi cer iertare ! Sunt o adepta a postului .Insa anumite lucruri expuse in articolul de mai sus necesita anumite adaosuri si anume : cei care nu sunt obisnuiti cu postul, de orice fel , trebuie sa inceapa a posti progresiv. Mai intai trebuie sa inceapa a renunta la carne , in cazul in care nu au postit nici de carne . Apoi si de lapte , branza , oua.Dupa ce s-au obisnuit sa posteasca de aceste alimente miercurea si vinerea , sa inceapa a posti tot postul de 40 zile . Dar sa ceara in toate ajutor si intarire de la Dumnezeu , fara de care nu putem face nimic.Unii oameni nu simt lipsa alimentelor de dulce , dar alte persoane accepta cu greu un post fara carne . Pana la urma e chestie si de vointa , in afara de ajutor de la Dumnezeu. Deci trebuie sa ne silim si noi.
In al doilea rand , persoanele care sunt obisnuite sa manance mari cantitati de mancare la o masa , nu vor putea posti post negru , care inseamna 24 ore fara alimente , in afara de anafura si putina aghiazma , dupa orele 15.
Aceste persoane , cu rugaciune , sa inceapa a reduce cantitatea de mancare , treptat, pana vor ajunge la o cantitate normala pentru varsta , organismul si munca depusa. E bine a se manca mai putin , mai multe mese pe zi , decat una -doua mese , o cantitate mare de alimente.Sfintii parinti ne invata ca putem manca mai multe mese pe zi , dar sa mai lasam loc in stomac , adica sa nu simtim plin stomacul.Daca viata noastra este insotita de rugaciune permanenta , vom simti mai putin nevoia de a manca mult. In starea de bucurie duhovniceasca , foamea se reduce la „0”.
Deci , daca avem o alimentatie normala , putem incepe si un post negru , cu rugaciune si cu curaj. Vom observa ca parca stomacul s-a inchis si nu ne mai este foame . Acesta este ajutorul pe care ni-l da Dumnezeu , ca sa putem posti .La cei mai avansati , se poate sa apara chiar ispita foamei , cu care trebuie sa lupte si sa nu manance , caci pierd cununa postului.
In al treilea rand , mai sunt si oameni bolnavi , care sunt slabiti si e naecesar sa manance pentru a se reface, daca au pierdut sange, etc. Nu putem judeca noi in locul altora , nici nu putem fi in locul duhovnicului . Insa fiecare om are constiinta si daca-si intreaba constiinta , va sti cand nu posteste din cauze drepte , sau din cauze nedrepte.
In al patrulea rand , nu e bine ca un barbat, care nu a purtat niciodata sarcina , sa stie cum se simte o femeie insarcinata care nu mananca 24 ore. Femeile insarcinate sa tina post cu prudenta , pentru ca nu seamana organism cu organism.Insa pot tine un post de legume si fructe , iar care are ravna si evlavie si se simte puternica , sa tina si postul negru.Cu toate astea , trebuie sa tinem cont de faptul ca femeia nu mananca doar pentru ea insasi ci hraneste si un copil in pantec , care trebuie sa creasca , hranindu-se din sangele mamei.
In cele din urma , postul este o forma a evlaviei , iar Dumnezeu ne va judeca pe fiecare , insa mai mare este nejudecarea aproapelui , decat postul . Mai putin vom fi judecati daca am postit sau nu , dar cu siguranta vom fi aspru judecati daca am barfit sau am judecat pe cineva , indiferent pe cine.Insa postul , in afara ca este o forma de evlavie fata de Dumnezeu , el ne ajuta sa ne invioram duhovniceste , ne ajuta in pocainta , inmoaie sufletul , na face mai blanzi , mai rabdatori , intr-un cuvant , ne ajuta sa sporim duhovniceste. Deci postul este , in cele din urma minunat , mai ales postul cu masura si fara ulei . Iar postul negru , cum spunea pr. Argatu , este ca „banii de aur dati lui Dumnezeu cu imprumut „.
Un alt cuvant , pe care l-am invatat de la pr. arh. Sofian Boghiu , a fost ca , inaintea unei zile de post aspru (negru), e bine sa avem o zi cu alimentatie mai putina si mai usoara , mai ales seara , pentru a nu se largi stomacul. Deci si acest lucru e bine de stiut si anume , un stomac mare posteste mai greu .
Doamne ajuta si post usor sa ne dea Dumnezeu , sa-l putem tine cu bucurie si folos!