1. Întovărăşirea ecumenistă nu este ceva specific zilelor noastre. Contextul istoric asemănător inter-religios şi inter-creştin.
În ultimul nostru articol intitulat „Întâlnirea dintre [Patriarhul] Vartholomeu şi Papă este departe de calea Sfinţilor Părinţi”, am anunţat că vom continua prezentarea declaraţiilor noastre întemeiate pe cugetul nevremelnic al Bisericii, înfăţişat în vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli. Îndeosebi când Sfântul Spiridon, făcătorul-de-minuni şi ocrotitorul Kerkirei (Corfului), l-a izgonit pe Papă din biserica sa printr’o cutremurătoare minune, iar arhiereii de astăzi îl cheamă [pe Papă] în bisericile lor dreptslăvitoare, îl îmbrăţişează, îl cădesc şi îi doresc viaţă întru mulţi ani, aveam de gând să înfăţişăm această minune păstrată şi tâlcuită de Sfântul Athanasie din Paros, un mare cărturar şi dascăl al neamului Ellinesc, unul dintre cei trei Sfinţi Părinţi Colivazi din veacul al 18-lea[1]. Vom înfăptui totuşi cele gândite, însă cu o mică schimbare, din pricina suprapunerii unui praznic.
Pomenirea Marelui Antonie, în a cărui biserică slujim de 13 ani încoace, la Thessalonic, cu harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sfântului, ne-a dat prilejul să ne bucurăm iarăşi de citirea minunatei sale „Vieţi”, o pildă de scriere dintre toate Vieţile Sfinţilor, aşternută pe hârtie de ucenicul său, Arhiepiscopul Alexandriei, stâlpul Dreptei-slăviri, cu adevărat Marele Athanasie.
O mare parte din „Viaţă” se ocupă de roadele nevoinţei Sfântului Antonie, de luptele sale cu dracii şi de aspecte aparte din învăţătura sa, cum ar fi lucrarea sa cea mai mare, de întemeietor al aşezămintelor pustniceşti, prin umplerea pustiei cu mănăstiri, ajungând astfel întemeietorul şi căpetenia vieţii de nevoinţă. „A înduplecat pe mulţi să aleagă şi să poftească viaţa monahicească. Şi de aceea s’au făcut mănăstiri prin munţi, iar pustia s’a locuit de monahi, care au ieşit din lume şi s’au scris la petrecerea cea din cer”[2]. De două ori şi-a întrerupt îndelungata sa ieşire din lume, ca să lupte pentru Dreapta-slăvire şi să ajute la întărirea acesteia – care acum, ca şi atunci, era primejduită de vrăjmaşii cei din afară şi mai ales de cei din lăuntru. Creştinismul n’a luat niciodată parte la discuţii şi negocieri „de pe aceeaşi poziţie” cu celelalte credinţe, o hulă proferată de aşa-zişii conducători creştini de astăzi la antihristicele întâlniri inter-religioase, ci ca singurul adevăr, singura cale de mântuire, adevărata lumină care a înlocuit nu nişte lumini mai slabe, ci întunericul greşelii şi necunoaşterii lui Dumnezeu. „Norodul cel ce şedea întru întunerec a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în laturea şi în umbra morţii, lumină a răsărit lor” (Mat. 4:16). Hristos n’a zis că este o cale, un adevăr, o lumină între alte căi, alte adevăruri, alte lumini, ci că e singura cale, singurul adevăr, singura lumină. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimenea vine la Tatăl fără numai prin mine” (Io. 14:6). „Eu sunt lumina lumii; cela ce urmează mie nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (Io. 8:12).
Acest exclusivism al Scripturii este caracterizat astăzi de unii drept marginal şi fundamentalist, în timp ce defaimă şi resping pe toţi cei ce îl proclamă neîncetat şi cu credinţă ca fiind vestea cea bună şi viaţa pentru care Sfinţii Apostoli şi Mucenici au plătit din greu, alegând ca mai degrabă să fie chinuiţi şi să-şi verse sângele decât să facă compromisuri cu aşa-zisele „adevăruri”, pentru a co-exista în modelul multicultural al legăturilor şi întâlnirilor inter-religioase, dintr’o ipotetică iubire de aproape.
2. Dascălii nelucrării şi făţărniciei. Cel atotştiutor şi cel smerit.
Înainte de Constantin cel Mare, în vremea prigonirii creştinilor din Alexandria de către Maximian, în 311, Marele Antonie, în vârstă de 61 de ani, a părăsit pentru o vreme pustia, nevoinţa şi rugăciunea, şi a venit în Alexandria, neînfricat şi netemător, râvnind să mărturisească şi să-i îmbărbăteze pe cei duşi la mucenicie. A nesocotit cu îndrăzneală poruncile judecătorului ca toţi monahii să iasă din cetate şi să nu stea la divanele de judecată. S’a înfăţişat înaintea mai-marelui ce şedea acolo la loc de cinste, arătând dorinţa creştinilor de a se lupta pentru credinţa lor şi de a o mărturisi. „A stat fără teamă, arătând nouă creştineasca râvnă; că şi el voia mucenicia, după cum s’a zis mai înainte”[3]. Bineînţeles, Dumnezeu l-a păzit şi Sfântul Antonie n’a mucenicit, pentru că era mai de folos în viaţă; însă el nu s’a închis într’o chilie din pustie, ci „slujea mărturisitorilor după obicei şi era legat ca împreună cu dânşii să se ostenească în slujbele lor”[4]. Când credinţa dreptslăvitoare este în primejdie, întâietate duhovnicească are apărarea ei, lupta, susţinerea tuturor celor ce se războiesc, dorinţa de a vărsa sângele şi chiar de-a muri pentru ea; toate celelalte îndatoriri duhovniceşti trec pe planul al doilea. Toţi cei ce fac sau sfătuiesc altcumva caută să-şi îndreptăţească laşitatea şi lipsa de voinţă, făcându-se dascăli şi învăţători ai nelucrării şi făţărniciei.
Bineînţeles, nu vom arăta aici cum i-a înfruntat Marele Antonie pe marii şi învăţaţii scriitori şi filosofi păgâni cu argumente imbatabile, deşi era neştiutor de carte, lăsându-i fără grai şi uluiţi. O vom face poate altă dată, căci idolatria şi păgânismul au apărut din nou, având susţinere puternică. Sfântul nu le ştia pe toate aşa cum le învăţaseră ei, el n’avea cunoaştere lumească, ci ştia Scriptura şi învăţăturile Sfinţilor şi, mai presus de toate, era de Dumnezeu învăţat şi de Dumnezeu însuflat. Credinţa nu înseamnă o mare învăţătură şi ştiinţă, ci o smerită supunere – nu faţă de cunoaşterea predominantă a unei epoci, ci faţă de adevărul Bisericii, nevremelnic şi veşnic. Dacă omul nu se leapădă de înţelepciunea sa şi de afişarea acesteia, cu smerenie făcându-se una duhului lui Hristos, al Bisericii, al Sfinţilor şi Părinţilor Bisericii, care deschide zările duhovniceşti, atunci el se va întreba mereu şi va avea îndoieli chiar şi în privinţa adevărului credinţei şi cunoaşterii simplilor credincioşi, învinuindu-i a fi atotştiutori şi iubitori de sine, fără de smerenie. Smerenia, însă, nu înseamnă acceptarea părerii predominante, ci cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor, căci adesea mulţi se alătură minciunii şi o întăresc cu numărul lor, făcându-o majoritară. Dacă primirea părerii majorităţii, chiar dacă este în dezacord cu adevărul, constituie criteriul de acceptare, atunci nu doar Scriptura ar fi fost de neprimit, susţinută fiind de o mână de Apostoli, ci nici Biserica n’ar mai fi dăinuit în faţa valului de necredincioşi şi eretici.
3. Poziţia Sfântului Antonie împotriva ereticilor – o pildă de urmat astăzi pentru noi toţi
Dorim să înfăţişăm acum felul în care a înfruntat Sfântul Antonie erezia ariană, care ameninţa Biserica din lăuntrul ei, susţinută fiind de Împărat, conducători, patriarhi şi episcopi, la fel cum se întâmplă în zilele noastre cu pan-ereziile papismului şi ecumenismului, ce sunt însă mult mai primejdioase, deoarece subminează aproape toate dogmele de credinţă şi preschimbă dumnezeiasca învăţătură a Scripturii într’o învăţătură omenească obişnuită; ele înlătură pe Dumnezeu-Omul Hristos, pe Sfinţi şi pe Părinţi, şi pun în loc pe „infailibilul” papă al Romei şi noianul de erezii din Consiliul Mondial al aşa-ziselor Biserici. Prezentarea noastră va fi foarte folositoare chiar şi pentru cei ce pretind că nu văd vreo primejdie, pentru acei duhovnici „serioşi” care îi duc în rătăcire sau îi pun într’o situaţie foarte anevoioasă pe fiii lor duhovniceşti, care văd însă mai bine decât ei cu ochii Sfinţilor şi ajung să pună sub semnul întrebării dreptatea călăuzirii lor duhovniceşti. De bună seamă că Sfinţii sunt mai de încredere decât orice gherondă sau îndrumător duhovnicesc care nu se mânie de erezie şi nu se luptă s’o vădească sau s’o înlăture.
Aşadar, Marele Antonie a lăsat pustia pentru a doua oară şi a coborât în Alexandria. Episcop orthodox şi patriarh era Marele Athanasie, prigonit neîncetat şi surghiunit de mai multe ori, iar turma dreptslăvitoare se găsea sub ereticii arieni, ca şi acum sub încredinţarea patriarhilor şi episcopilor ecumenişti şi pro-ecumenişti. Marele Antonie, după cum ne învaţă „Viaţa” sa, în cele ale credinţei „statornic era, şi dreptcredincios”[5]. S’a împotrivit schismaticilor meletieni fiindcă îşi dăduse seama de la început de viclenia şi apostazia lor. Dar nici cu maniheii şi cu ceilalţi eretici n’a fost mai prietenos, ci i-a povăţuit şi i-a îndreptat spre a fi iarăşi credincioşi dreptslăvitori. Credea şi propovăduia că prietenia şi tovărăşia cu ei era dăunătoare şi putea duce la pierderea sufletului. Ura erezia ariană şi îi îndemna pe toţi să nu se apropie de aceştia, nici să primească credinţa lor mincinoasă. Odată l-au cercetat nişte arieni fanatici. Vorbind cu ei şi văzând reaua lor credinţă, i-a alungat din muntele în care se nevoia, zicându-le că cuvintele lor sunt mai rele decât otrava şerpilor. Astfel, am putea spune, s’a stabilit o rânduială care ne arată în chip limpede, adevărat şi nerătăcit cum să purtăm dialoguri cu eretici şi cum să interacţionăm cu ei pe plan omenesc şi obştesc. Ni se mai arată prin aceasta că în ziua de astăzi toate hotarele aşezate de Sfinţii Părinţi sunt năruite de către ecumenişti, care se îmbrăţişează şi se sărută cu ereticii ca şi cum aceştia ar fi binecinstitori şi de aceeaşi credinţă, şi niciodată nu se gândesc să le spună să plece şi să se ţină la depărtare, nici să-i mustre spre a se întoarce la Dreapta-slăvire. Dialogurile se poartă „de pe poziţii egale” – punerea pe picior de egalitate cu adevărul a minciunilor, a ereziilor şi a înşelărilor. Atunci când vorbeşti „de pe poziţii egale”, înseamnă că dai prilej minciunilor să predomine în faţa adevărului, că te îndoieşti de adevăr şi că încă cauţi să îl afli. Dialogul Sfinţilor şi al Părinţilor, însă, este un dialog al lui Hristos cu femeia samariteancă, al Apostolilor cu iudeii şi neamurile, al Părinţilor cu ereticii, o chemare şi o mustrare pentru întoarcerea lor la adevăr, pentru a fi din nou cuprinşi în cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică; aceasta este adevărata unire şi pace. Toate celelalte sunt uniri mincinoase, păci mincinoase şi dialoguri mincinoase.
De atunci încoace, această scriere ne arată calea către adevărata unire, prin gura marelui Sfânt, şi cum se poate atinge ţelul ca „toţi să fie una”, pentru care se străduie ecumeniştii, cuvânt cu cuvânt: Marele Antonie „încă şi în credinţă era statornic şi drept-credincios; căci nici cu schismaticii meleţiani nu s’a împărtăşit vreodată, ştiind viclenia şi depărtarea lor de credinţa cea dreaptă, din început; nici cu maniheii sau cu alţi eretici nu a vorbit cândva prieteneşte, decât numai cu gândul de întoarcere către buna credinţă, vorbind tuturor, să nu se amăgească cu prietenia şi cu vorbirea lor; căci vătămare şi pierzare pricinuieşte sufletului. Deci, astfel ura eresul arienilor şi poruncea tuturor ca nici să nu se apropie de ei, nici reaua lor credinţă s’o aibă. Odată, venind la dânsul unii dintre cei ce înnebuneau cu eresul lui Arie, el cercetându-i şi cunoscând că sunt rău-credincioşi, i-a gonit din munte, zicând că cuvintele lor sunt mai rele decât otrava şarpelui.”[6].
4. Înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie despre eretici: catâri necuvântători în jurul Sfintei Mese
Este cu adevărat înfricoşată vedenia avută de Sfântul Antonie pentru ereticii aflaţi în bisericile dreptslăvitoare. Această vedenie ilustrează şi explică sugestiv pricinile pentru care Sfinţii Părinţi opresc cu canoane soborniceşti intrarea ereticilor în sfinţitele locuri, participarea lor la slujbe şi liturghii, rugăciunea împreună şi închinarea împreună cu dreptslăvitorii. Ereticii, care nu primesc învăţăturile Bisericii, ale Apostolilor şi Sfinţilor, sunt înrâuriţi de draci şi de tatăl lor, Diavolul, spre a-şi propovădui vederile rătăcite. Pentru aceasta, învăţătura lor e „stearpă, neînţelegătoare şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor”[7].
Sfântul Antonie s’a cutremurat şi s’a înspăimântat când Dumnezeu i-a îngăduit să vadă arienii în jurul Sfintei Mese ca nişte catâri, lovindu-o şi pângărindu-o. Atât de mare era necazul şi tristeţea sa, încât a început să plângă, la fel ca şi mulţi alţi credincioşi de astăzi, mâhniţi şi înlăcrimaţi la vederea ereticului papă intrând şi pângărind biserica Sfântului Gheorghe din Fanar, acelaşi Sfânt pe care Vaticanul l-a abolit[8]. Sântem siguri că dacă patriarhii, arhiepiscopii şi episcopii ar citi şi afla despre vedenia Sfântului Antonie – bineînţeles, ca nişte dreptslăvitori care cinstesc şi urmează pe mai departe viaţa şi predania Sfinţilor – vor înceta primirile şi vizitele reciproce, săptămânile de rugăciune împreună şi trimiterea reprezentanţilor lor la sărbătorile anuale. Altfel, şi ei se vor face părtaşi în înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie.
Potrivit „Vieţii” istorisite de Marele Athanasie, „pe când Marele Antonie şedea, îndeletnicindu-se cu rucodelia sa, a fost răpit cu duhul şi suspina fiind în vedenie. Apoi, după câtva timp, s’a întors către monahii cei ce erau împreună şi, cutremurându-se, tot suspina. Şi, plecându-şi genunchii, a rămas aşa multă vreme, iar după aceea s’a sculat Stareţul plângând. Înfricoşându-se şi înspăimântându-se cei ce erau cu dânsul, îl rugau să le arate cele văzute, supărându-l şi silindu-l să le spună; atunci el, suspinând tare, a spus către dânşii: «O! fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. Mânia lui Dumnezeu are să cadă asupra Bisericii, şi ea are să fie dată oamenilor celor ca dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s’ar fi făcut nişte azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce umblă fără de rânduială. Deci, atunci suspinam că am auzit un glas, zicând: „Se va defăima altarul Meu». Acestea le-a văzut Stareţul şi după doi ani s’a şi întâmplat năvălirea arienilor şi răpirea Bisericilor, când şi vasele cu sila răpindu-le, făceau să fie purtate de mâini păgâneşti; când şi pe păgânii de la prăvălii îi sileau să-i aducă cu dânşii şi, fiind ei de faţă, jucau deasupra Mesei precum voiau. Atunci toţi am cunoscut”, zice Sfântul Athanasie, „că azvârliturile de picioare ale catârilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele. După ce a văzut această vedenie, a mângâiat pe cei ce erau cu dânsul, zicându-le: «Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum s’a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi dreapta credinţă biruind va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă întinaţi unindu-vă cu arienii, că nu este a apostolilor învăţătura aceasta, ci a dracilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, neînţelegătoare şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor».”[9]
Încheiere
Mânia lui Dumnezeu a cuprins Biserica de mulţi ani. Papismul şi ecumenismul biruiesc. La vremea lor, Marele Athanasie şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au înţeles primejdia înfăţişată în vedenia Marelui Antonie. Sântem acum martori ai întinării bisericilor şi Sfintelor Altare cu rugăciuni în comun şi liturghii laolaltă cu „neînţelegătorii” (iraţionalii) eretici; asistăm la această întinare şi o lăudăm, alăturându-ne noi înşine la lovirea Sfintei Sfintelor. Dacă priveşte cineva la liturghiile şi rugăciunile în comun ale ecumeniştilor, precum cele din Canberra, de la a Şaptea Adunare Generală a Consiliului Mondial al aşa-ziselor Biserici, cu frecventa participare a preoţilor homosexuali care îndrăznesc să ţină Sfântul Potir, precum şi a episcopeselor şi preoteselor, priveliştea depăşeşte chiar şi vedenia Marelui Antonie. Singura nădejde a Bisericii noastre de a-şi redobândi frumuseţea se află în sfatul şi povaţa Marelui Antonie: „Să nu vă întinaţi (adică molipsiţi) unindu-vă cu arienii”. Să avem grijă să nu ne molipsim prin împărtăşirea cu papismul şi ecumenismul, şi cu ortodocşii pro-papişti şi pro-ecumenişti. Deoarece până acum n’am făcut aşa cu hotărâre şi tărie, Dumnezeu, de ani buni, prelungeşte mânia Sa şi robia dreptslăvitorilor în pan-erezia ecumenismului. Cât timp vor mai îngădui episcopii, monahii şi mirenii ca fiarele neînţelegătoare, ereticii, să lovească şi să întineze Sfânta Sfintelor Ortodoxiei? Atât timp cât noi nu vom face nimic şi vom veni cu felurite îndreptăţiri pseudo-duhovniceşti, urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt.
Traducere de Radu Hagiu
______________________________________________________
[1] Ceilalţi doi fiind Sfântul Nicodim Aghioritul şi Sfântul Macarie al Corinthului. (n.tr.)
[2] „Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie” (Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1995) – „Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie cel Mare (17 ianuarie)” (n.tr.)
[3] Cf. op. cit. (n.tr.)
[4] Cf. op. cit. (n.tr.)
[5] Cf. op. cit.
[6] Cf. op. cit.
[7] Cf. op. cit.
[8] În 1969, cultul Sfântului Gheorghe a fost abolit în mod oficial de către biserica romano-catolică, numele acestuia fiind scos din calendarul ecleziastic. (n.tr.)
[9] Cf. „Vieţile Sfinţilor…”, op. cit.
Sursa: http://www.impantokratoros.gr
Roman ai dreptate ortodoxia e singura Religie de sorginte rusească, inventată de tarul Petru la 1054 anul schismei
Sigur
Rugaciuni satanice
,,Acolo unde sunt doi sau trei adunații Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” Matei 18: 19-20. Încercați să înțelegeți și nu cădeti în păcatul lui Lucifer ( mândria). Pariez că 90 % dintre cei care se bat cu cărămida în piept că sunt ortodocși, nu cunosc prin ce se diferențiază ortodoxia de celelalte biserici creștine ( nu ma refer la diferențele de formă) și argumentele teologice, scripturale care le susțin.
Să fie toți în anatema ,niște eretici ecumeniști care servesc lui antihrist
Doamne ajuta
SINGURA religie adevărată : ORTODOXIA !!!
Celelalte ” religii ” sunt DIAVOLEȘTI !
Sectele să citească acest articol !
Dacă pricep ceva…
Angelica Angelica de unde să priceapă sectele adevărul dacă ei citesc doar Biblia lor falsă care e compusă din 66 de cărți, Biblia adevărată cea ortodoxă este compusă din 80 de cărți. Sectarii au scos tot din Biblie ce nu le convine, de asta vor arde veșnic în iad cu tot cu Bibliile lor false și modificate.
Butnaru Igor Biblia are 66 de cărți. In afara de acestea există 14 cărți NECANONICE, pe care Biserica Ortodoxă nu le consideră adevăruri de revelație ci ,,bune de citit”. Dacă Kiril ( fost agent KGB) căruia o parte din basarabeni vă subordonați vă spune altfel , minte.
Angelica Angelica Dacă vrei să știi, biserica,,adventistă de ziua a 7- a”, ( sm citit de două ori în postarile lor de pe Facebook numesc bisericile Ortodoxă și Catolică biserici ale satanei. Astfel de decretari nu înseamnă că sunt și adevărate. Feriți-vă să judecați (,,nu judecați , ca să nu fiți judecați „) că nu varianta putinistă a creștinismului e adevărată ortodoxie. Primul dușman este ateismul, apoi se mai poate discuta. ORTODOXIA ar fi religia adevărată, dacă ar respecta hotărârile Primului Conciliu Ecumeni de la Niceea (325) dacă ați vedea hotărârile cu privire la Pascalie ați vedea că datorită orgoliului (primul păcat capital) bisericii ruse, ortodoxia nu respectă aceste reguli. Ortodoxia rusă este cea care s-, a autodeclarat a treia Roma, dar s- a îndepărtat și de principiile ortodoxiei , dar și ale creștinismul primar.
Constantin Roman 🤔
Vâ hrăniți cu banii rătăcirii apoi aruncați cu pietre în ei. Nu gândiți înainte…
Unde sunt aparatorii lui Hristos?Cei pe care apostolii ii ungeau capi ai bisericii ortodoxe?
Toate acestea au fost prescrise din cele mai vechi timpuri …!
MARȘ CU SATANIŞTII
Dumnezeu cu mila!!!
Nu doresc rugăciuni în comun cu Catolicii,soluția este să renunțe la rătăcire și să revină la credința adevărată.ORTODOXIA.
You are preparing for anticrist !!!
cine stabilește care e eretic și care nu?
Suntem martori a ceea ce a zis Hristos Sa ne iubim unii pe altii
Codorean Olimpiu cu exceptia catolicilor. Aia sunt din vest, contra „Aparatorului ortodocs”, contra Moscovei
Codorean Olimpiu ați auzit de Arie.? Deci nu e chiar așa.
Mihaela Feraru Arie a fost otravit. E asta dragoste crestin-ortodoxa?
Nat Cunningham deci nici pe asta nu ați înțeles-o. Nu scrie nicăieri că trebuie să fraternizezi cu dușmanii lui Hristos. Scrie de vrăjmașii tăi.
Mihaela Feraru Vrajmasii lui Hristos sunt rusii. O stie orice copil
Nat Cunningham discuția se încheie aici. Numai bine!
Spurcaciune inaintea lui Dumnezeu ANATEMA !! .Putregaiu din Ortodoxie. Trebuie sa cada ca , e mirean sau episcop tot trebuie sa cada .A venit vremea sa isi cearna diavolu , sa ii cearna si pe cei alesi .Cam de la 1917 tot cerne …Panerezia tuturor ereziilor este ECUMENISMU . Ce a ce fac erahi n ostri acuma . Dar tot raul spre bine mai putini candidati mai multe locuri la rai ..
Ar mai fi o soluție: să nu mai fiți proști.
La Sf.Liturghie,este un paragraf,”pentru unirea tuturor bisericilor”. Acolo se va ajunge.
Nicu Ichim Catapi adunati din toate locurile si vor sa aibe o viata compatibila, care mai de care sa ajunga la putere. Anticristul va urma curand si totul se va duce de rapa. In Apoc. cap. 17, 18 e descrisa fiara adica papalitatea dar Dumnezeu o va nimici. Inainte de venirea DOMNULUI v-a fi prigoana cum a mai fost ca toti isi trag foc la oalele lor.Biblia e lasata pe niciunde iar cei care cunosc Scriptura sunt numiti eretici.
Coculeana Bartic Adevărat.
Nicu Ichim Macar daca acesti CATAPI ar cunoaste Scriptura dar am auzit marturii de la fosti preoti si spun ce invata ei in 5, 6 ani de teologie sau calugarie. Au carti cu traditia si datici apoi paplitatea au ars Biblile ca sa fie sigur ca prostul sa nu afle adevarul si sa-i duca ei in purgatoriu pe sume grele. In felul asta vedem ca ei nu recunosc Jertfa DOMNULUI ISUS odata ce apeleaza la mijlocitori pamanteni, promit raiul pe bani, deci te prostesc in fata si cel care nu-i flamand dupa cuvant crede tot. Apoi ; sarut mana parinte etc. habar nu au de Scriptura. Osea 4; 6 Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Nu doar o biserica; Poporul.
Nicu Ichim Acolo se vorbeste numai de bisericile ortodoxe sa fie unite sa nu fie dezbinare sa nu fie schizma .Nu e vorba a ne uni cu burienile ,adica cu eretici : catolici ,protestanti ,neoprotestanti .Cine crede asa ceva e cazut din dreapta credinta . Da se vor uni ca asa e scris dar nu e Hristos acolo .Pentru ca numai la noi vine Lumina de PASTE , Iordanu se intoarce inapoi pe 7 Decem ,de Schimbarea la Fata la noi e lumina si un nor alb an de an . Nu e la nimeni pentru ca ei sunt putregai eretic inaintea lui Dumnezeu .Si cine ramane Ortodox adevarat dupa canoane si sfinti parinti ala se mantueste restu la iad …
Iulian Iacovache Adevărat. Dar bisericile ortodoxe,sunt de mai multe feluri? Eu știu una soborniceasca și apostoleasca.
Nicu Ichim Bisericile ortodoxe în același duh , cuget , gând SFANT ! HABAR N AI ” DUHOVNICESTE „ce auzi ! Sa ne unească pe noi NU CREDINTELE ! NICI MACAR NU POT FI NUMITI BISERICI sectele !
Iulian Iacovache Nu pricepe oricine ! ” Vor avea urechi și nu vor auzi , ochi și nu vor vedea , …….!” Nu i pricepere INTEPCIUNEA pt oricine . Dar noi , mărturisim , poate le o deschide DUMNEZEU SIMTIRILE .
Simțurile
Nicu Ichim Biserica ortodoxa e atacată de multe duhuri ( rele ) , de asta se roagă Biserica sa ne unească în același gand , cuget , simțire Ortodoxă Adevărată !
Nicu Ichim exact
Da la asta se refera nu la adunare cu ereticii rugăciune cu ei
Exact trebuie cercetați, sfinți părinți acolo te luminezi
Voi sunteți ereticii, slujitorii criminalilor!
Hai să-i omorâm , așa cum faceți voi cu ucrainienii , că-i mai creștinește ! .
Lazar Cristian Rusu era doar o informație , ce ai , te salta …….?!?? Ce i cu exagerarea asta , invoci Satana , draga ! Provoci cumva ??? Mai bine , taci !
Avem și noi ierarhii noștrii eretici !
oare ce descântece face papa cu amerindienii?
Mariusescu Escu Creștin Ortodox dracismele lor spurcate cică sunt descântece
Teoctist a declarat că vrea potir comun cu papa.
Mariusescu Escu Creștin Ortodox
Stiti cum se impartasesc catolicii???
Au potir???
Claudia Turcu Nu au . Au o rondea solida , cică i TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI . DAR NU SEAMANA DELOC . AM VAZUT in biserică catolică .
Claudia Turcu Este de culoare alba
Cam cat moneda de 50 de bani sau puțin mai mare
😢😢😢🙏🙏🙏
Mai eretici decat voi ORTODOXSI nu sant altii,vezi razboiul din Ucraina si Patriarhul Kiril al Rusiei un eretic !
So Christ’s Will to be united is heretical and you exclude him from your church. Congtratulations. I prefer to be at the other side.
Nu noi de pe amint putem numi pe cineva ca este eretic.
Care eretici…ia uitate n oglinda sa vezi JEGOSENIA numita ” sfinta ortodoxie”!!!
Bună ziua, suntem o companie de creditare online, oferim împrumuturi simple, rapide și sigure de la 5000€ la 5.000.000€ cu o rată de 2℅, contactați-ne pe email [email protected]: sau prin whatsapp:
https://wa.me/message/FT2I4W7ET2L6P1
mai eretici sunt popii
buna draga
Sunt conștientă că nu ne cunoaștem, 😭😭😭 dar dacă vă scriu aceste mesaje, este pentru că astăzi nu am altă modalitate de a mă exprima decât prin internet. Ceea ce sunt pe cale să vă conferă trebuie să rămână foarte confidențial, vă rog. Pe scurt, sufăr de o boală gravă care mă condamnă la moarte sigură 😭, este cancer de gât, iar momentan m-au transferat la un spital mare din Bruxelles, orașul în care am copilărit și am suma de 550.000 EUR care Am un cont bancar blocat. Vreau să fac o donație unei persoane de încredere și cinstite, astfel încât să o poată folosi. și mi-am pierdut soțul 😭 acum 9 ani, ceea ce m-a lovit puternic și nu am reușit să mă recăsătoresc până astăzi, nu am avut un copil 😭. Îmi doresc să donez această sumă înainte de moartea mea 😭, zilele îmi sunt numărate din cauza stării mele de sănătate deteriorate 😭, această boală pentru care nu aveam leac 😭. Asa ca as vrea sa stiu daca ma puteti ajuta acceptand aceasta donatie? daca este interesant imi puteti scrie pe adresa mea de email [email protected] Dumnezeu sa va binecuvanteze si o mie de recompense acestei persoane 🙏🙏🙏
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ RĂMÎNE TOT ORTODOXĂ
Mai bine zi ca esti a satane si sunteți papa e Satan întruchipat diavolu conduce azi omenirea cv sa m-a știți e duh ce visează Biblia ca e închis când el își face treaba si e duh e Dumnezeu al râului așa ați prostit lumea si cu Isus când el își ia diferite forme ia suflete apoi le readuce la viața lăsați golănia ca lui Satan ii place crucea lumânările eu știu tot adevaru care chiar Satan mi a zis cum conduce omenirea apoi am văzut totu Cum face si cum ia suflete nu vati întrebat cine va scăpat de pandemie Satan a fost învins in lupta Find ca na putut sa mi ia sufletu el vrea sa ducă omenirea la teroare sa i se închine azi a pus stăpânire pe tot absolut tot ii aparține Find ca are oameni in funcția cheie si tot el comanda ca se întruchipează in acei oameni pt ca au sufletele luate pt faima putere el conduce peste tot si e duh cu puteri incredibile e malific fără mila
Nu mergeti la ei, nu stati la slujbele lor, nu luati nimic din mainile lor, nici macar binecuvantari. Nu anafura, mai ales nu impartasanie, nu spovedanie pentru ca nu mai au puterea nici sa sfinteasca, nici sa lege, nici sa dezlege ceva.
Cine vrea sa se spurce cu slujbe comune, n are decât…eu rămân pur ortodox și voi fi pururea împotriva ecumenismului și dușmanilor Bisericii.. trebuie păstrata linia înaintașilor,nu improvizații, afirmări de sine, dogme noi și mizerii apusene..
Asa este Cața dreptate avea SFANTUL ANTONIE SI ARE,se vad adevărurile acum ,sa avem credință mare în DUMNEZEU
Alex Alex si ereticii că dumneata,. Icoanele nu sunt idoli.,ci ferestre spre cer.In icoane sunt reprezentate Sfinții sau Iisus Hristos,sau Maica Domnului spre a ne tine treji căci au fost alaturi de oameni aici pe pământ.Cand ne închinăm la icoane nu la tablou ne închinăm și nu tabloul îl sărutăm ci pe cine reprezintă icoana,așa cum săruți dumneata pe mama dumitale din poză,tot așa sărutăm și noi pe mama noastră din Ceruri Maica Domnului fără de care nu ar fi fost posibilă Mântuirea Creștinilor ortodocși.,căci Unde nu este Ortodoxie nu este Mântuire.
Amin doamne ajuta tuturor
Pe vremea apostolilor era creștinism nu exista nici religia ortodoxa nici cea catolică și dacă o parte din preoți ortodocși se cred mai presus decât ceilalți dece nu fac ore de cateheza cu tineri și sa recunoască ca exista intradevar purgatoriu și iadul
Predoiu Mariana așa este dușmani lui Isus Hristos sunt cei ce se roagă la icoane și idoli și nu se roagă la Dumnezeu
Ioana Ionita chip cioplit asemănare citiți Bibila Ortodoxă și citiți cele 10 porunci
Ioana Ionita preoții pe vremea aia erau rânduiți de Dumnezeu însuși el alegea și nu se rugau pa icoane nici la moaște la morți adică nu aveau cultul morților iar Dumnezeu nu a lăsat Ortodoxia s-au penticostali a lăsat creștinii
Papa om politic din statul Vatican se vrea stapan peste bisericile lumesti din Apus si din Rasarit . Bisericile Casa Domnului nu sunt in acest Acord masonic semnat 2014 Strasbourg : supermemorandum . Credinciosii se scot singuri de buna voie .
VORBITI SERIOS ? POATE PARTE ACTIVA SUNTETI. Supermemorandum semnat de Inalt preasfintitii multor biserici ortodoxe din tarile U E si peste : Ierusalim Moscova M Athos cardinali ai Vaticanului si ăștia din fotografie sunt supusi Acoedului cu masoneri si va co duce pe toti preotii din lumea catolica si ortodoxa si faceti ca ei . De ce mai criticati.?
Sa iasa toti credinciosii de sub bisericile statelor globului pamantesc . Sa ne lipsim de averile pe care le vrea Masoneria . Bisericile lumesti fabrica de facut bani . Nu Casa Domnului .
DA DIN PACATE SE DUCE SPRE DEZBINARE .
Elisabeta Ciută bați câmpii , mai marii bisericilor de peste tot s-au reunit în anul 325 la Niceea , la inițiativa împăratului Constantin , atunci și acolo s-a stabilit direcția și forma creștinismului , care ar fi trebuit să dăinuie și azi . Numai că în anul 1056 a avut loc marea schismă : creștinismul s-a rupt în două , în Imperiul Roman de apus s-a numit Catolic , iar în Imperiul de răsărit cu capitala la Constantinopol s-a numit Ortodox . Cu foarte mulți ani încoace din aceste două biserici au mai ” răsărit” altele , mai mici sau mai mari . Și toate acestea s-au întâmplat numai și numai din cauza unor prelati ai bisericilor , să domine ei , câștigul material fiind o monedă forte dintotdeauna și pentru toți .
Amin
S-au infiltrat anticristii
In asa biserica Nu intru.S a terminat.Acolo intra cei ce Nu au frica de Dumnezeu.
De cand a ajuns rugaciunile in comun sa fie întinăciune, bai postacule esti mai prost ca noaptea!
Tocmai ortodoxia a devenit apostazia și eretică asta e problema…cer bani pt orice și acceptă obiceiuri ce nu au legătură cu creștinismul.am fost la un botez unde au adus pe unele ce jucau rol de ursitoare fiind îmbrăcate în fustițe și sutien de dansatoare exotice.mi s-au ridicat parul in cap.ca creștin.cand am văzut așa ceva.si popa nu zicea nimic…își luase banii
Constantin Le Onte NU ORTODOXIA ESTE CE A SFANTA DAR COZI DE TOPOR SI UCENICII SATANEI SI ABTIMERGATORII LUI ANTICRIST AI DESTUI SI DE FIECARE DATA TOT MAI MULTI SI MAI RAI. INCEPE SECERISUL SI CERNIREA.
Constantin Le Onte imposibil!dovezi!
Constantin Le Onte voi vorbiți satanelor? vă botezați la bătrânețe 😀
Dan Mirela Mitroiu dar Isus cum s-a botezat?știți macar ce înseamnă botez de scrieți?
Apărătorile ce aperi ??? Merțan urile saci cu bani adu nu ați de la prosti ,oasele de morți?? Datini ,obiceiuri , idolii,icoane ,că ce se intimpla în ortodoxie nu se intimpla nici la musulmani ,cît despre credință ,mai vedem la sfintul așteaptă .!
Isus a fost un om facut in vitro de niste extraterestri Tot el se joaca de a zeusul Din pacate e cunoscut sub denumirea de satan E bun sau nu asta o sa aflati Alt aspect n a inviat nimeni din groapa Toti is oale si ulcele Asta e minciuna grosolana si o sa aflati pana la urma In rest nu mai potriviti povesti sa nu lupte lumea pentru Adevar si Lumina Rugati va la zeus sa invie un mort Sa nu uitati satana n are putere sa invie mortii zeusul la enoriasi
CE ,,INTINARI, ,?? NU DORITI ,, INTELEGERE ??NU INTELEGETI, CA SINTEM LA FEL ??
Dezbinarea crestinilor e promovata de o singura asa-zis biserica ortodoxa…aia condusa de un kgbist care „binecuvanteaza” armele cu care sunt ucisi ucrainenii in propria tara.
CINE SONT ,,ERETICI,, ?
Intrebarea mea este „” De ce implicati Numele lui Dumnezeu in prostiile voastre? „” Dumnezeu spune „”Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”” nu spune du-te si-l omoara pentru ca gandeste altfel. Dumnezeu a facut omului creer pentru a-l folosi nu pentru a avea voi,astia care va credeti superiori, ce sa distrugeti. Ar trebui sa nu mai vorbiti prosti in sub numele ortodoxiei care este o””ramura a crestinismului”” totusi. Faceti atatea nenorociri incat dracii stau si iau lectii de la voi si vareti sa va credem crestini….nu aveti nimic in comun cu crestinismul!
Gheorghe Cimpean ORTODOXIA ESTE TRUNCHIUL CREȘTINISMULUI…iar toate celelalte din creștinism sunt „ramuri”…ieșite din ea, inspirate de ea, apărute mai târziu!
Elisabeta Ciuta Singurul Dumnezeu stie adevarul, trunchiul crestinismului….e cam mult spus deoarece nici un cuvant din biblie n-a fost scris de fondatorul crestinismului, ci de cei care, unii au trait pe vremea lui iar altii dupa……………Deci ceva asa cum discuta babele pe la colturi. Nu-i nici una mai presus decat cealalta nici Ramura a religiei si nici Religie. Credinta este singurul lucru concret. Sa nu uitam ca „apostolii au fost 12, fiecare cu cultura diferita si s-au imprastiat in lume la popoare cu culturi diferite, deci, de la inceput au fost diferente, nu trebuie sa ne laudam noi sau alti ca suntem cei mai cei………………Dar din pacate……totdeauna „”hotuil striga hotii”” Pana cand ne consideram unu mai mai decat celalat nu va fi nimic bun pe lume.
Elisabeta Ciuta Tâmpenii!
Elisabeta Ciuta doamna ai auzit de marea schismă?
Simona Demian „doamnă” …știi ce înseamnă „orto” și ce înseamnă „schismă”?
Știi cine și când a recunoscut creștinismul ca religie liberă, dându-i legitimitate după canoanele cele „drepte” pornite din rădăcina lui CRIST și când a avut loc „ruptura” sau „sciziunea” de trunchi?
Gheorghe Moruț ai vrut să pui semnul întrebării cuvântului celui „înțelept”…și nu ai nimerit tasta?
Elisabeta Ciuta Sunt blând!
Gheorghe Moruț …da!
Acum ai nimerit-o: cuvântul „tâmpit” revarsă multă „blândețe” din el!
Elisabeta Ciuta Te Iubesc! Îți doresc o după amiază frumoasă!
Gheorghe Moruț după ce ți-am văzut postările…ȘI EU TE IUBESC!
…o să le urmăresc în continuare.
Elisabeta Ciuta FALS CÂT SE POATE DE FALS! Domnul Isus Hristos nu ne cheamă să fim ortodoxi, catolici, penticostali, baptiști creștini după evanghelie sau adventiști sau orice alt cult sau confesiune ci ne cheamă să fim creștini care sunt uniți în dragoste!!
Tibor Zoltan fiecare lucru, făptură, fenomen poartă un nume în funcție de atributele sale!
Fiecare om se închină lui Dumnezeu, crede, cere, își manifestă adorația într-un fel anume, are gesturi sau rituri însoțitoare care-l diferențiază unul de celălalt, de unde și religia lui specifică a căpătat un nume!
Dacă ar fi uniforme aceste lucruri, nu ar exista atâtea culte!
Poate ne luminați d-voastră, dacă tot sunteți atât de vehement în ton, de ce neoprotestanții nu-și fac cruce, de ce catolicii o fac cu susul în jos și de la stânga la dreapta, față de ortodocși, de sus în jos și de la dreapta la stânga, de ce unii se roagă mai mult la tatăl Yehova, neconsiderând că Cristos face parte dintr-o treime, catolicii, la Fecioara Maria, islamicii-l preaslăvesc pe Mahomed și și-au numit divinitatea Allah, evreii nici nu cred că Iisus s-a născut, îl mai așteaptă pe Mesia șamd!
Ce să mai pomenim de hinduși, budiști…etc. a căror religie nu avem dreptul să o negăm.
Eu am afirmat că ÎN CREȘTINISM PRIMA FORMĂ DE PROMOVARE A CREDINȚEI CĂ S-A NĂSCUT IISUS A FOST ORTODOXIA, cum arată numele ei.
Elisabeta Ciuta Fiecare cult după obiceiurile și tradițiile lor! Nu cunosc detalii despre obiceiuri și tradiții pentru că nici nu mă interesează. Atât cunosc că Domnul Isus Hristos a înființat Biserica Sa care a fost fondată pe Învățăturile Sale care au fost date și apostolilor.
Tibor Zoltan cum nu cunoști obiceiuri și tradiții creștine?
Nu-ți faci semnul crucii?
Nu frecventezi biserica catolică?
Nu accepți că papa conduce biserica catolică și că el se consideră însuși succesorul Sf.Petru, principele apostolilor, vicar al lui Cristos și capul bisericii?
Nu sărbătorești Crăciunul, ca zi a nașterii lui Iisus, Floriile ,Paștile, Învierea, Rusaliile?
Care este „BISERICA SA”…pe care a „înființat-o Domnul Iisus Hristos” și căreia tu-i calci pragul…fără să-i respecți sărbătorile, obiceiurile, împărtășania?
Gheorghe Cimpean mai gheorghe fals nici nu pui fata e un cont făcut de biserica mârșăviile cum de faci tu apel la frăție între cine,? Intre fiatra și anticrist mai maimuțoi slugarnic ,nici nu știi că pe fruntea ta sta deja semnul
Elisabeta Ciuta Esti o tantalòaîcă!
Elisabeta Ciuta Habar nu ai de credinta! Ti s-a întipărit în inima ta pùpatùĺ icoanelor si atat!
Veronica Pal ți-ar plăcea să fii de nivelul acestei „tantalòaîcă”, dar nici o șansă!
Elisabeta Ciuta Vai de ķuŕù tău de deșteaptă!
Veronica Pal ai dreptate: jignirea face parte din credință!…de asemeni agresivitatea verbală, duhul mâniei, orgoliul rănit.
Bine că ai tu „habar de credință”!
Dacă ai putea vedea cu ce măsură ești tu acum judecată de puterile cerești, sunt sigură că ai plânge!
…poate nu neapărat pentru tine, cât pentru generațiile viitore ale familiei tale care vor plăti felul tău de a fi și faptele tale.
Gheorghe Cimpean Suntem datori să mă iubim aproapele dar nu și pe vrăjmașii lui Dumnezeu.,pe eretici care strica învățătura Sfintei Evanghelii.
Oare de unde ne luăm noi dreptul să judecăm nu mai Isus Cristos are acest drept
Gheorghe Cimpean Noi Ortodoxii ,nu implicam pe Bunul DUMNEZEU in NIMIC ,ci tocmai DINSUL ne ” trimite ” in lume SA vestim SFINTA SCRIPTURA .Si cum este un Singur DUMNEZEU,CLAR ca este DOAR o SFINTA BISERICA ORTODOXA .Nu EXISTA ” crestinism ” in AFARA BISERICII ORTODOXE.Iubirea de aproapele nu înseamna a accepta ereziile , HULELE la Adresa Lui DUMNEZEU,blasfemiile la adresa SA .Nu ” poti ” PRETINDE ca esti crestin sí ca slujesti lui DUMNEZEU cind iti blasfemiezi pe MAICA DOMNULUI , blestemind SFINTA CRUCE si tot Ceea ce are Bunul DUMNEZEU in SFINTA BISERICA ORTODOXA, UNICA BISERICA INTEMEIATA pe JERTFA DOMNULUI MEU IISUS HRISTOS .Cu AJUTORUL lui DUMNEZEU Sper ca v- am raspuns de ce nu vrem SA renuntam la ADEVARUL Lui DUMNEZEU si SA ” imbratisam ” Minciuna .
Blestematilor,voi sunteți stăpâniți de diavoli,în inima voastră e numai venin și mintea voastră e stapanita de ură.Pocaitiva și întoarceți vă din drumul vostru care duce spre iadul veșnic
Nicu Bortea care sunt blestemații ??
Liana Bochis cei care au postat această mizerie,și care poartă ură împotriva oamenilor de altă credință
Nicu Bortea a dispărut toleranta și credința adevărată a creștinilor ,indiferent de confesiune religioasă !! Iisus a iubit Omul și nu biserica !! ” Iubește pe aproapele tău ” !!!!
Liana Bochis amin
Mai ușor cu dogmatica cât timp sunteți de acord cu crima. Noapte bună!
Apărătorul lui Putin! Ăștia sunteți voi. Curați ca lacrima. La Moscova !
Callatian Ionla ce vorbești,când ai ocazia sa taci!dacă nu te pricepi nu te baga
Callatian Ion PROSTIE.
Callatian Ion PROSTII
Callatian Ion LA CE SA TE PRICEPI ??
Callatian Ion IN CE ??
M.U.I.E. harasho!
Mare Rătăcire
Mai terminati cu obscurantismul.
Ceea ce nu stie multa lume este ca, preotii ortodocsi, nu sunt imbracati in haine pentru oficierea Sfintei Liturghii. Sunt imbracati cu haine monahale. Chiar daca sunt invitati sa participe la rugaciunile celorlalte biserici, asta nu inseamna ca se roaga impreuna.
Hrostea Iulian Nu haina il face pe om ci sufletul, deci daca sufletul este la Dumnezeu atunci este rugaciune, daca nu…. atunci pot fii imbracati si in aur sau chiar in straie de inger, tot degeaba!
Florian Ionita spune ce înțelegi prin obscurantism???
Ioan Pop cauta cuvantul in DEX, gasesti semnificatia exacta a acestuia acolo.
Florian Ionita nu asta te am întrebat ,cunosc semnificația dar nu explici la cine.te referi ! De altfel ori ce ortodox cu vechi state scoate lucrurile din context ,și spune ce ii place pentru cei ce vor să audă !
Gheorghe Cimpean , nu asta am vrut sa se inteleaga. Stiu ca este complicat.Imbracat sau dezbracat, Dumnezeu stie sfintenia omului. O duminica binecuvantata!
Hrostea Iulian Duminica binecuvantata, ceea ce ati spus dumneavoastra se poate intelege in f multe feluri, depinde de fiecare cum vede lucrurile, mai ales ca azi se pune mare accent pe exteriorizare…….
Ioan Pop religia poate fi cea mai periculoasa ideologie atunci cand biblia este luata in considerare „ad literam”, mai ales vechiul testament. Dar si mai ales cand se uita faptul ca Dumnezeu inseamna „iubire”, forma din l. Greaca cea mai profunda.
Florian Ionita religia după biblie te poate duce în rai și atunci e credință !!!
Ioan Pop religia poate fi si dupa coran. Care sunt religiile monoteiste?
Florian Ionita vorbim de credinta mintuitoare !o găsești în biblie religia nu o găsești în nici o biblie!
Ioan Pop sti cate biserici ortodoxe auto cefale sunt? Care dintre ele promoveaza adevarata credinta? Adica Dumnezeu inseamna iubire nu fanatism.
Florian Ionita nu mă interesează biserici cefalee ,,,pentru că nicăieri Isus nu a zis către mulțimi veniți după mine ! A zis vino după mine ,,,la singular ,,mintuirea e individuala ,,singulara ,,dragostea lui Dumnezeu e fata de persoana ,nu fata de grupări ,in religii se vede fariseismul religiile sun forme de organizare paminteasca !! Nici de cum cerească !
Жах
Iar mancati cacat,domnul isus spune clar ,unde se aduna doi sau trei ,in numele meu ,acolo voi fi si eu cu ei,nu spune ca acolo unde vor fi doi trei ortodocsi ,popalai nebuni
Eugen Patras .. rușine…
Ilana Svet mie ?rusine tie ca te numesti om,ti a dat dumnezeu minte sa gandesti ,nu sa te caci in ea,toti oamenii sunt fauriti de dumnezeu ,indiferent d e natie ,rasa,religie,si toti care vor respecta cele zece porunci vor vedea imparatia domnului,voi care semanati ura intre credinciosi impreuna cu toti popalaii nebuni sunteti departe de calea si adevarul lui isus,vai de voi daca credeti ca numai ortodocsii se vor mantui
Eugen Patras … ce-i 7 ani de acasă lipsă , face mult rău…un om cu minte n-ar vorbi așa urât…
Ilana Svet vai si amar de tine ,traiesti intr o mare minciuna ,si dezamagirea iti va fi pe masura naivitatii tale
Dumnezeu sa ne lumineze sufletele și Aa ne dea mintea de apoi …
Vai de noi toți
SI DOMNUL IISUS S.A RUGAT PT UNITATE,deci pe cine slujesc cei care dezbină?
Preoții și altarele cu jertfe, au fost anulate la cruce… pentru că Domnul Iisus Hristos a trecut prin cortul întâlnirii și prin Sfânta Sfintelor cu propriul sânge… care s-a jertfit pentru întreaga omenire, Domnul Iisus Hristos a exclamat pe cruce ( s-a isprăvit ) iar catapeteasma din templu s-a rupt în două… astfel legea care ne stătea împotrivă, a fost împlinită… prin urmare, lucrurile ceremoniale din lege a luat sfârșit… rămâne valabile cele zece porunci din decalog, care îndentifică păcatul… Domnul Iisus Hristos devenind marele Preot făcut prin jurământul celui ce a zis, tu ești preot în veac… preot Care poate mântui în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin el, pentru că trăiește pururi ca să mijloceacă pentru noi… IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CARE RIDICĂ PĂCATUL LUMII…
Cînd a ți fost la necaz și le ați cerut ajutor , nu au fost ” eretici ” ???!!!
Teodor Mich și sunt….mai departe…
Dracie, Дрэчие, Беснование, !
Și Isus Cristos a fost acuzat cu cine stă la masă
Am ajuns și aceste vremuri din păcate 😔😔
Deci..nu pot sa cred!.. e rezultatul sinodului de la creta?🤷♂️
Lucia Florina, cu mult înainte de Creta, numai că după Creta a fost desăvârșit
Lucia FlorinaCE POATE FI RAU IN A TE RUGA IMPREUNA,?
SI CINE JUDECA,SE CONSIDERA FARA PACAT,DECI MINCINOS
Lăsați vaietele încetați să mai trăiți ca paraziții din a prosti oamenii și ieșiri la muncă 😉🤫😄😂🤣
Adrian Formagiu Da adevarat trebuie iesit si la munca, ptr ca si Domnul Iisus Hristos a spus; cine nu munceste nici sa nu manance ,dar aici nu e vorba despre munca. Este vorba despre rugaciunea in comun . Pana nu demult nu s-au amestecat bisericie in a se ruga , s-au rugat fiecare in cultul lui si fiecare si-a vazut de crezul lui.Ce au facut acum dupa Sinodul din Creta e un fel de talmos balmos, un fel de nimic, un fel de ratacire.Prin asta este sfidat Domnul Iisus Hristos Cel Rastignit si Inviat .Il rastignit din nou ?Aici nu merge co compromisuri ,ori e credinta dreapa si adevarata , ori nu e nimic, aici nu putem umbla cu jumatati de masura, aici ete vorba de Dumnezeire si nu de lucruri lumest , pe care le mai poti si ajusta! Ar fi bine de inteles!
Ecumenismul, orbirea unora preoți, cum sa ma rog eu cu evreul și cu musulmaniul dacă ei nu cred în Issus pai asta e esență creștinismului este ca și cum l-aș renega pe Issus,Doamne lumineaza pe toți care sunt în întuneric și iartă-le prostia