Despre săptămâna antihristică de rugăciune
In a treia saptamana din luna ianuarie a fiecarui an (18 – 25 ianuarie), bisericile crestine din intreaga lume, organizeaza seri de rugaciune pentru unitatea crestina. Initiativa s-a nascut in lumea protestanta, in anul 1908. Alegerea datei este simbolica, 18 ianuarie fiind sarbatoarea catedralei Sfantului Petru din Roma, iar 25 ianuarie – sarbatoarea convertirii lui Pavel.
Tema propusa pentru Saptamana de Rugaciune din anul 2010, este “Voi sunteti martorii acestora“ (Luca 24,46-48). Potrivit hotararii sinodale din 2008, Biserica Ortodoxa Română va participa la aceasta Saptamana de Rugaciune, insa, fara implicare liturgica. Facem precizarea ca pana in anul 2008, Biserica Ortodoxa a participat liturgic la aceasta Saptamana de Rugaciune.
Aceasta Saptamana de Rugaciune naste multe intrebari. Daca este o invitatie la rugaciune, iar eu doar asist si nu ma implic, inseamna ca nu particip la rugaciune si atunci ce rost mai are sa fiu prezent. Daca aud un continut care este contrar invataturii ortodoxe, iar eu incep sa rostesc altceva in minte, din dorinta de a nu-mi pierde identitatea, mai putem numi aceste seri ca fiind pentru unitatea crestina? Nu stiu, nu am participat la astfel de intalniri, dar ma intreb ce-i vine in minte unui ortodox, atunci cand se afla intr-un alt locas de cult, tinand seama ca stie ca “exista un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4, 4-5), ca exista o Evanghelie unica (Gal. 1, 6-9), ca nu se poate spune orice despre Hristos.
Daca ne intalnim sa ne unim, ce chip trebuie sa luam? Sa intelegem ca sfintii pictati, nu au chipul asemanator lui Hristos? Daca da, atunci spre ce tindem? Stim ca pentru ortodocsi identitatea de credinta este esentiala unitatii. De aceea nu trebuie sa se uite ca identitatea trebuie cautata nu numai in raport cu prezentul, ci si in raport cu trecutul. Nu putem vorbi de o unitate, in conditiile in care unele Biserici sunt indiferente la o parte din invatatura apostolica, marturisita in Biserica nedivizata de la inceput. Si atunci ce facem, ne asezam unii langa altii cu gandul ca vom ajunge la unitate, in conditiile in care marturisirile de credinta sunt diferite. Nu asa devenim una. Mantuitorul nu-i cere lui Petru sa se roage intr-un fel, iar lui Ioan in alt fel. El lasa o rugaciune pentru toti. Nu ne intalnim sa devenim o asociatie, ci o Biserica care se bazeaza pe unitatea de marturisire a credintei crestine originare.
Este adevarat ca Dumnezeu nu priveste aceste intalniri cu ochii mei, dar nu cred ca ii face placere sa vada cum unii se roaga, iar altii asista. In Sfanta Treime, nicio persoana nu asista la lucrarea celeilalte. Si atunci ma intreb: in astfel de situatii mai este omul in drum spre asemanarea cu Dumnezeu?
De ce Dumnezeu nu primeşte rugăciunea cu ereticii?
Mulţi spun, fraţii mei, că avem acelaşi Dumnezeu. Aşa şi este! Însă dacă nu toţi îl cinstim pe Dumnezeu cum se cuvine, ne lepădăm de El. Cum se cinsteşte Dumnezeu?
În primul rând să-L acceptăm aşa cum ni S-a revelat. Dumnezeu este o Singură Fiinţă şi este Întreit în Persoane: Tatăl nenăscut şi nepurces, Fiul născut din veşnicie din Tatăl şi întrupat de la Duhul Sfânt şi Fecioara Maria spre mântuirea noastră şi Duhul Sfânt ce de la Tatăl purcede (Ioan 15,26). La acestea nu trebuie să scoatem şi să adăugăm nimic.
Toate canoanele ortodoxe au temei biblic, spre deosebire de inovaţiile catolicilor, ale protestanților sau ale musulmanilor!
Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului şi toţi sfinţii, cu adevărat au trăit pe pământ. Sfinţii au dobândit har de la Duhul Sfânt şi printr-o viaţă plăcută lui Dumnezeu, printr-o conlucrare cu El, s-au mântuit şi s-au sfinţit. Oare, Bunul Dumnezeu, e doar un Arhitect şi nu mai lucrează nimic în lume? De ce necinstiţi pe cei ce Dumnezeu i-a cinstit, lăsându-le lor trupurile neputrezite, izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni? Oare nu ştiţi că tot pentru mântuirea noastră a făcut Bunul Dumnezeu aceasta? Nu ştiţi că cinstindu-i pe sfinţi Îl cinstim pe Cel ce i-a sfinţit, adică pe Bunul Dumnezeu?
Despre ceilalţi oameni, care încă se închină la zei: yoghinii, buddhiştii, hinduşii şi alţii, ce să vă mai spun? Faptul că nu-L cinstesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci se închină diavolului, ca şi „creştinii” catolici protestanţi şi musulmanii, cred eu că spune tot!
Atunci, iubiţii mei fraţi, cum să ne rugăm împreună cu aceştia ce-L hulesc pe Adevăratul Dumnezeu şi se închină tatălui lor, diavolul? Spune Sfântul Apostol Pavel ( II Corinteni 6, 14-15) : „…ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”. Şi iarăşi: „au ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” ( II Corinteni 6, 16) . De aceea ne şi sfătuieşte: „ “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul” ( II Corinteni 6, 17-18).
Iată, iubiţii mei fraţi, de ce Dumnezeu nu numai că nu primeşte rugăciunea în comun cu unii ca aceştia, ci Îşi întoarce faţa Sa de la ei şi îi dezbracă de har. Să ne ferească Dumnezeu de aceasta!
Sursa: Apologeticum. ro
