A intrat satana în Iuda şi l-a învăţat cum să-l vândă pe Domnul; el s-a învoit şi L-a trădat. Satana a intrat în el fiindcă uşa îi era deschisă.

Lăuntrul nostru este întotdeauna zăvorât; Domnul însuşi stă afară şi bate ca să I se deschidă. Dar atunci cum se deschide el? Prin încuviinţare. Satana intră în cel care înclină de partea sa; dimpotrivă, în cel care înclină de partea Domnului intră Domnul.

De faptul că intră satana, nu Domnul, este vinovat însuşi omul. Nu-ţi îngădui cugete plăcute satanei şi nu le primi, nu te lăsa înrâurit de ele şi nu te învoi cu ele si satana va pleca aşa cum a venit, căci nu i s-a dat putere asupra nimănui. Dacă el pune stăpânire pe cineva, asta e din pricină că omul însuşi se dă rob.

Citeşte şi:  Sfântul Ioan Maximovici: Trebuie să ştim că vine Judecata de Apoi şi să ne raportăm cum se cuvine la acea zi

Începutul a tot răul sunt gândurile. Nu primi gânduri rele si astfel vei închide satanei pentru totdeauna uşa sufletului tău. Dacă-ţi vin gânduri rele, nu ai ce-i face – nici un om nu scapă de asta şi nici nu este vreun păcat aici. Goneşte-le şi gata; vin iar, goneşte-le iar şi tot aşa întreaga viaţă. Dacă ai să primeşti gândurile şi ai să zăboveşti asupra lor, nu este de mirare că va apărea şi încuviinţarea faţă de ele; atunci ele vor deveni si mai greu de alungat. După încuviinţare apar dorinţele rele de a săvârşi o nelegiuire sau alta.

Citeşte şi:  Satana va unelti in vremurile din urma si o ultima arma: va îmbrăca preoți si vlădici persoane de sub stăpânirea sa

Dorinţele nehotărâte se opresc până la urmă asupra unui anumit păcat, apare hotărârea, si gata păcatul!   Sărmanul suflet este atunci gonit şi istovit întru săvârşirea faptelor netrebnice ca un rob sau ca un dobitoc de samar. De n-ar fi îngăduit gândurile rele, nu s-ar fi întâmplat nimic de felul acesta.

Citeşte şi:  Va fi o încercare a antihristului şi a slugilor lui de a schimba semnificaţia vieţii Ortodoxe

Sursa Sfântul Teofan Zăvorâtul-TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN, Editura Sophia 2006, Bucuresti, pag. 235- 236