Iubitoare de Hristos, fiică şi soră Georgeta,

Având ocazie, vă trimit câteva rânduri, prin care aş vrea să vă mai împrospătez şi să vă asigur sfânta mântuire.

Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar răbdare, nu cu noduri; ci răbdare şi îndelungă răbdare cu dragoste. Că dacă ai dragoste, dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuirea ta. Să nu zici că această ascultare îmi este dată ca o pedeapsă, fie ea şi pedeapsă, sau ca o răzbunare. Dar să ştii că şi sfinţii au pătimit, dar dacă au pătimit cu dragoste, s-au încununat.

Aşadar, scopul se întreabă. Pentru ce faci un lucru? Vrei să câştigi ceva lucruri sau bani? Nu! Ci, vrei să te mântuieşti. Atunci sigur te mântuieşti, dacă ai răbdare. Ştiu, că am gustat şi eu din toate câte oleacă.

Ştiu, că mai multă răbdare îi trebuie celui ce face bine, căcipe cine fericeşte Domnul mai mult? Iată ce zice: „Că am fost flămând şi bolnav şi m-aţi îngrijit”. Asta o cere Domnul la dreapta judecată!

Aşadar, din partea mea îţi doresc să fii sănătoasă, să faci ascultare, dar să o faci cu dragoste. Că dacă o vei face cu dragoste, ai plată de la Domnul şi treaba iese bine…

N-am avut ocazie să ştiu dacă te-ai mărturisit, că trebuia de două ori să te împărtăşeşti în post. Iar cu mărturisirea, mai des. Nu îndelungă, că te iau ispitele înainte şi o păţeşti. Să te mărturiseşti la un duhovnic care te ascultă şi te crede. Să nu te jelui la toate, că nu te foloseşti. Să stai la obşte să nu te ademenească careva, că se iveşte ura şi ambiţia. Să nu ai încredere în oricine, că nu ştii cum scapi o vorbă şi atunci ai de lucru. Să te împaci cu maicile, să le iubeşti ca să te iubească şi dacă te necăjeşte cineva să rabzi cu dragoste. De ele atârnă mântuirea ta.

Citeşte şi:  Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri

Eu sunt sănătos şi în pace cu toţi. M-am împărtăşit de două ori şi acum încă odată.

Să ştie Maica Stareţa în ce stare te găseşti. Dacă ai vreo nemulţumire, spune-o la duhovnic şi el va face cunoscut maicii stareţe.

Aşadar, dacă vei fi mulţumită, Dumnezeu îţi va da sănătate şi putere să rabzi toate…

Din partea mea, eu vă pomenesc pe toate trei, să va dea Domnul răbdare. Pomeniţi-mă şi pe mine la sfintele rugăciuni…

Paisie

Iubitoare de Hristos, Gorgonie,

Cu ocazia venirii sorei Domnica, îţi trimit câteva rânduri.
Eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, am împlinit suma de ani. După cum ştii, cu sănătatea nu sunt vrednic să mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt în pace cu îngeraşii (?) şi toate merg după voia Domnului. Aşadar, să mulţumim Lui pentru toate, să ne dea Domnul răbdare.

Am auzit că sunteţi cam bolnave, pentru că v-aţi supărat că a sporit obştea la bolniţă.
Dragul meu, să te rogi lui Dumnezeu să-ţi dea răbdare şi să crezi că Dumnezeu rânduieşte toate pentru mântuirea noastră !. Asta este crucea mântuirii frăţiei tale. Să ştii că maica Paraschiva se roagă să puteţi duce crucea, până la Golgota sus.
Să nu te superi pe mine că am zis să-ţi sporească obştea. Numai să-ţi prisosească răbdarea, să fii sănătoasă şi să poţi ajuta şi altora. Să citeşti acatistul Sfintei Paraschiva.
Să le iubeşti (pe cele bolnave), să le citeşti şi să le cânţi şi dacă îţi mai cade încă una, să o primeşti cu toată dragostea, căci aşa vom câştiga un colţişor de Rai. Cu mărturisirea sinceră şi deasă vei reuşi.
Doamne ajuta !
Paisie, fostul tău Părinte şi duhovnic
P.S. Maică Gorgonia, cea mai mare fapta bună este a îngriji de cei bolnavi! P(aisie)
Hristos S-a înălţat, Gorgonie,

Citeşte şi:  Să ne rugăm unul pentru altul, că ne tămăduim, căci apostolul ne spune: Rugaţi-vâ unul pentru altul ca să vă vindecaţi (Iacov 5,16)

M-am bucurat când am auzit că ai de lucru! Să te bucuri şi fraţia ta, că aşa spune Mântuitorul: „Mai bine este a da, decât a lua”. Mai bine este a ajuta, decât a cere ajutor de la alţii!
Să fii sănătoasă să poţi face bine cât de mult! Mai cruţă-te ! Fă ascultare cât poţi, că şi eu aş face, dar nu mai pot… Cât despre mine, mă simt bine. Nu sunt vrednic să mulţumesc lui Dumnezeu! Pe lângă ascultarea pe care o ai, îţi mai dau şi eu o ascultare. Să ai grija de mieluşelul acesta (?), că nu cere mâncare, nici apa!
P(aisie)

Iubitoare de Hristos, fiică, soră şi maică Gorgonie,

Să nu te grăbeşti să vii la noi îndată, să nu cumva să pierzi plata, că am auzit despre maica Paraschiva că este căzută la pat aşa că ar fi bine să fii cu grijă, să o ajuţi până la sfârşit, să ai milă de ea, că mâinile ei sunt sfinte, că a scris frumos şi mult a învăţat şi pe alţii.
Să o pregăteşti să se poată împărtăşi şi să vă pregătiţi şi voi pentru Sfânta Împărtăşanie, la sfinţiiApostoli. Postiţi de la Duminica Mare o săptămână.
Eu m-am împărtăşit, sunt bine, am pace cu toţi…
Ascultarea este scară la cer. Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă. Să ai milă de bolnavi şi Dumnezeu va avea milă şi de noi.
Doamne ajuta, că Hristos a inviat şi pe noi ne va învia!

Citeşte şi:  Filocalia este o culegere de texte de sfinți aparținând tradiției isihaste

Paisie

Pe verso aceste scrisori nedatate, Părintele Paisie îşi evoca în câteva cuvânte, pe iubita sa mamă care l-a născut, scriind următoarele:
Pe mămuca mea o chema Ecaterina. Parcă o văd cu ochii minţii cum în braţe mă ţinea şi ma învaţă de ale credintei. Draga mea, mămuca mea! Că nu-i mai scump pe acest pământ, decât numele de mama! Ea pe mine m-a născut şi m-a crescut până să-mi dau seama. Ar trebui să o iubesc mai mult şi să o pomenesc mereu şi pentru sufletul ei scump să mă rog lui Dumnezeu.
P(aisie)

O scrisoare de răspuns către ucenicile din Mânăstirea Agapia :

Adevărat a înviat Domnul !
Am primit dragostea fraţiilor voastre. Vă mulţumesc. Pentru toate câte aţi scris, nu este alt leac decât numai răbdare cât de multă, mărturisire cât mai deasă şi căutaţi-vă pacea. Aveţi frica lui Dumnezeu şi, pe cât puteţi, rugaţi-vă mereu, cât cu cuvântul, cât cu gândul şi cu „Doamne, nu ne lăsa!”
Noi, cu darul lui Dumnezeu, nu vă uităm. Să ne întâlnim la uşa Raiului !
Cu toată dragostea,
Paisie