Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos.

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu – „inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu” (Ps. 110, 10), lipseste frana, si cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme, si, cei mai multi, sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet- incet se indreapta spre a nu mai putea sa se controleze pe ei insisi.

Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de tare zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilaiti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, cum vor fi ?

Si vezi, in toate tarile, furtuna, ameteala mare. Sarmana lume – Dumnezeu sa se milostiveasca – fierbe ca oala minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc – gatesc, le arunca pe toate in oala minune si acum oala fluiera! Peste putin va sari supapa.

Am spus unuia care avea o functie mare: „De ce nu luati aminte la unele lucruri ? Ce va fi ?”. „Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada; acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta”. Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac mai mare troianul raului. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant etc., fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il fac mai mare. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta zapada, lemne, pietre etc., incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cele din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.

Citeşte şi:  În sfintele canoane, se aruncă anatema asupra tuturor blasfematorilor credinţei ortodoxe, asupra ereziei

Cei mai mari mucenici au fost proorocii.

Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Au strigat, au strigat, si ceilaiti erau indiferenti.

Iar cand a venit vremea si i- a ajuns mania lui. Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare. N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Acum face ca un criminal, care atunci cand il inconjoara, spune: „Nu mai am izbavire! Ma vor prinde!” – si sparge tot. Sau ca militarii, care in vreme de razboi, atunci cand li se termina munitiile, scot sulita, sau sabia si se arunca (in lupta) orbeste, spunandu- si: „Si asa suntem pierduti; sa omoram cat putem mai multi”.

Lumea arde. Pricepeti asta ? Au cuprins-o multe ispite.

O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga.

Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute. Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: „Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar”.

Citeşte şi:  Dumnezeu ne binecuvântează pe noi, numai când noi păstrăm neatinsă credinţa ortodoxă fără a o altera

Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine.

Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie. Ce fel de suferinte are lumea? Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. În fiecare zi inima mea mi se toaca.

Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres.

Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri!

Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramadai si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii.

Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste! Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti…

De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: „Doamne Iisuse” – vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Citeşte şi:  Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească

Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii.

Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare – mai ales acum – din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: „Cel ce se ineaca se agata si de un pai”. Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze.

Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu, se vor chinui.

Mare problema este increderea in Dumnezeu. Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat.

Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: „Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate”. Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!…

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Ed Evanghelismos, 2003.