Notă: Îi rugăm pe colegii din media, care doresc să preia acest material pentru publicare, să introducă pe site-urile lor în mod obligatoriu acest comentariu introductiv, care indică exclusivitatea asupra textului în limba română, tradus pe cheltuiala redacției noastre din limba rusă.
Şeful falsei-biserici ucrainene – aşa numita „Patriarhie a Kievului” – a primit recent două titluri noi. Decizia de a acorda noi onoruri lui Mihail Denisenko, care se numeste pe sine „patriarhul” Filaret, a fost luată de „sinodul” schismaticilor ucraineni.
Mai exact, în lista completă a titlurilor lui Denisenko, au fost adăugate „funcţia” de stareţ al două cele mai mari mănăstiri ucrainene – concomitent al Lavrei de la Poceaev şi al Lavrei Pecerska. Despre acestea ne informează secretarul de presă al mişcării schismaticilor ucraineni, Evstatii Zorya.
În acelaşi timp acesta insistă că aceste mănăstiri au aparţinut patriarhatului schismatic de Kiev, începînd încă cu anii 1991 – 1993. Astfel că, concluzionează acesta, oferirea titlului de arhimandrid a patriarhului schismatic Filaret este „doar o constatare a faptelor existente”.
Trebuie de remarcat faptul că în prezent, pe teritoriul mănăstirii Pecerska se află reşedinţa reprezentantului singurei Biserici Ortodoxe Ucraineni canonice, a mitropolitului Onufrie, şi a departamentelor sale sinoidale.