Se spune că tăcerea este de aur…
Dar nu totdeauna! În anumite împrejurări, tăcerea este păcat; iată câteva exemple, când tăcerea devine păcat:
*Când taci la spovedanie şi nu spui păcatele, e păcat.
*Când îţi auzi copiii minţind, blestemând, înjurând, grăind de rău, etc. şi taci şi nu-I mustri, este păcat.
*Când copiii tăi fac fapte rele şi tu taci, e păcat.
*Când semenul tău păcătuieşte şi tu îl vezi sau îi ştii păcatele şi nu-l sfătuieşti de bine şi taci, e păcat.
*Când nu-ţi înveţi copiii să meargă la Biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, să facă fapte bune, să fie respectuoşi, să se roage lui Dumnezeu, tăcerea este un păcat.
*Când nu te rogi lui Dumnezeu pentru părinţii sau copiii tăi, tăcerea este un păcat.
*Când asculţi pe cel ce vorbeşte de rău şi nu-l opreşti, ci taci, este un păcat.
Nu uita că ai datoria de a vorbi despre oameni cu Dumnezeu – adică a te ruga pentru ei – cât şi datoria de a vorbi despre Dumnezeu cu oamenii – adică a-i învăţa Credinţa Ortodoxă.
Să nu rămâi în nici o zi dator lui Dumnezeu cu Rugăciunea şi nici omului cu cuvântul folositor.
Istorioare moral-religioase, Parohia „Sfânta Treime” Azuga, Prahova, 2007, p. 36
Când nu știi Teorema lui Pitagora !