Că în era consumatorismului ne-am pomenit într-o situație în care reclamele de tot felul anunță cu surle și trâmbițe una ( o viață roz, dacă nu chiar ciclam strident, în care curg râuri de lapte între maluri de miere, vorba basmului) iar realitatea e cu totul alta ( mult mai gri, uneori de un cenușiu obsedant) nu mai e o noutate. Mă întreb însă cât de în drept suntem să ne mințim copiii, să le oferim niște exemple și modele care nu au nimic în comun cu viața  reală făcându-i astfel să ajungă la maturitate niște infirmi. Recent încheiatul Târg de carte care s-a organizat de curând la Chișinău la Moldexpo a oferit vizitatorilor multă carte vopsită ( da-da, anume vopsita!) în culori stridente, țipătoare. Cărți pentru copii. Așa zic editorii. Pancarte publicitare, le-aș zice eu, făcute fără gust, neprofesionist și fără nici un impact asupra consumatorului. Asta dacă nu cumva scopul a fost de a imbeciliza consumatorul ( în cazul dat, copilul). Cum altfel ar putea fi explicată prezența unor cărți cu titluri celebre ( basme ale lui Andersen și altor clasici)  aproape lipsite de text, dar care abundă în desene luate parcă de pe publicitatea  la produsele chinezești din Piața Obor din București sau cea Centrală din Chișinău: prințese cu unghii roșii, albastre sau galbene, lungi, ochi de un turcuoaz sau violet strident și decoltee adânci și generoase; sirene cât toată pagina care te privesc languros în niște ținute ce amintesc de cele ale fetelor de pe centură; case ( numai „palate”, de fapt!) cu turnuri, turnulețe și creste aurii, copiate, parcă, de pe machetele  caselor unor maneliști; prinți de tot soiul cu piepturile umflate, etc.. Cărțile cu text în sensul adevărat al cuvântului, cu aventură, intrigă și punct culminant, care mă țineau captivă vacanțe întregi în, nu foarte îndepărtata mea copilărie au dispărut. Au dispărut și personajele ce  ne făceau pe mine și pe cei de vârsta mea să gândim, să avem aspirații și sentimente. Desenul și grafica de carte au dispărut și ele. Pentru că, chiar dacă abundă în culori, numai nu desene poate fi numit ceea ce împânzește paginile acestor publicații numite cărți. Nu  mai există simetrie, planuri prime sau secunde, umbre, accente sau pete de culoare. Totul e pur și simplu obsedant și imbecilizant de colorat și strident. Ce educă aceste planșe colorate  care pretind a fi cărți copiilor noștri? Prostul gust? Stridența? Atitudinea papagalicească și de paiață? Intoleranța? Fițele? Tupeul?Și ce-i face să creadă? Că nu-i nevoie de efort (nici măcar acela de a citi), pentru că oricum poți obține orice îți dorești?

Dacă scopul publicării acestor cărți a fost  să imbecilizeze, să cultive prostul gust și să-l dezvețe pe micul cititor să citească, acesta a fost atins. Dacă ținta principală au fost vânzările sporite cu orice preț, bănuiesc că și aici poate fi desenată bifa. Așa cum a fost atins scopul și în cazul în care acesta a fost de a-i induce în eroare pe copii, de a-i minți frumos. Pentru că anume astfel se prezintă aceste publicații care par a fi mai degrabă niște planșe publicitare pentru vopselele de acril decât cărți pentru copii – ca niște  cărți prin care micii cititori sunt duși în eroare într-un mod destul de perfid.

Autor: Lilia Rufanda